Doua articole esentiale despre cum cad democratiile in Europa Centrala si de Est/ Cum se vede Romania in peisajul tarilor iliberale, alaturi de Polonia si Ungaria

Der Tagesspiegel si The Conversation publica doua articole esentiale despre cauzele erodarii democratiilor din Europa Centrala si de Est, fiind vizate in primul rand Polonia, Ungaria si Romania. Despre tara noastra, Der Tagesspiegel scrie ca “guvernul vrea să aibă o influenţă mai mare asupra procuraturii pentru a împiedica tot mai numeroasele anchete împotriva unor demnitari” dar noteaza ca “mulţi români nu mai vor să se reîntoarcă în niciun caz la situaţia din anii 1990-2000”.

The Conversation observa ca mai multe state ex-comuniste, in special Ungaria si Polonia, au respins ideologiile bazate pe individualism, drepturile omului si transparenta economica, cultivand in schimb “valorile traditionale” si identitatea nationala, noile modele fiind caracterizate frecvent de “o corupţie larg răspândită, adesea sistemică, şi de o cultură politică din ce în ce mai autoritară”.

De notat ca ambele articole nu sunt singulare. In presa occidentala apar tot mai multe analize pe tema caderii Europei Centrale si de Est sub regimuri autoritare, corupte si care promoveaza nationalismul in dauna ideilor occidentale. In acest context, Bruxelles-ul discuta tot mai apasat despre o reformare din temelii a UE si despre o posibila Uniune cu doua viteze, cu institutii separate pentru zona euro si cu posibilitatea taierii fondurilor europene in cazul acelor tari care nu respecta valorile europene si principiile elementare ale statului de drept.

O atentie speciala au acordat recent Romaniei publicatiile Washington Post si New York Times , care au analizat situatia din tara noastra in editoariale. Washington Post a atras atentia ca „Democratia din Romania este in pericol sa decada” iar New York Times a scris pe larg despre protestele din Romania din luna decembrie, dar si despre modificarile legilor justitiei care sunt de natura sa slabeasca lupta anticoruptie si statul de drept, amintind ca in 2017 si guvernele Ungariei si Poloniei au facut presiuni pentru un pas inapoi in fata principiilor democratice si a statului de drept.

Redam integral articolul din Der Tagesspiegel, aparut pe data de 3 ianuarie 2018, in traducerea realizata de Rador

“În fostele state socialiste separarea puterilor devine tot mai anemică. Ce se întâmplă acolo de fapt – şi de ce? Întrebări şi răspunsuri.

Partidele naţional-populiste protestatare sunt în ascensiune în întreaga Europă. Cu toate acestea guvernele din Europa de Est şi de Sud-Est întreprind pe faţă eforturi de a prelua controlul asupra justiţiei şi mediei şi de a subordona voinţei şi puterii majorităţii drepturile minorităţilor şi ale opoziţiei. După 28 de ani de la căderea Cortinei de fier, principii democratice fundamentale, cum ar fi separarea puterilor, par să nu mai constituie subiect de dispută.

• În ce măsură se află sub presiune statul de drept în anumite ţări foste socialiste?

În privinţa Poloniei, Ungariei sau şi României: Este vorba despre încercarea parţial realizată a guvernelor de a obţine controlul direct asupra justiţiei, ceea ce duce la anularea independenţei acesteia şi ajunge astfel să pună în pericol împărţirea puterilor şi echilibrul de forţe din stat.

În România guvernul vrea să aibă o influenţă mai mare asupra procuraturii pentru a împiedica tot mai numeroasele anchete împotriva unor demnitari. În Polonia Ministerul de justiţie ar vrea să demită după bunul plac preşedinţii instanţelor – asigurându-şi astfel o compoziţie favorabilă a acestora. În Ungaria drepturile şi competenţele Curţii Constituţionale au fost ciuntite considerabil în urma Constituţiei adoptate în 2011. În acelaşi timp reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor şi procurorilor a înlesnit înlocuirea funcţionarilor publici neagreaţi.

State ca Bulgaria sau Serbia aflată în stadiu de aşteptare a aderării la UE par să fie oricum la o distanţă de ani lumină faţă de idealul unei justiţii independente şi unor relaţii juridice existente într-un stat de drept. Justiţie pe măsură pentru putere: politicienii guvernamentali din sud-estul continentului sunt ameninţaţi doar rareori de o condamnare din partea tribunalelor supuse lor.

• Care este situaţia libertăţii presei şi a opiniei în Europa Centrală şi de Est?

Mai degrabă proastă. Cazul desfiinţării anul trecut, din motive aparent economice, a cotidianului de opoziţie “Népszabadság” nu este unul singular. Fie că este vorba despre ţări candidate ca Muntenegru şi Serbia, sau ţări membre UE ca Bulgaria, Polonia şi Ungaria: dorinţa de a deţine controlul asupra staţiilor publice de televiziune sau a agenţiilor naţionale de ştiri depăşeşte cu mult statutul de care se bucurau acestea la înfiinţarea lor. Prin anularea sau acordarea unor contracte publicitare de stat, se obţine o supunere a presei oricum slăbite, iar prin obţinerea de licenţe de către investitori apropiaţi guvernului se obţine “reabilitarea” şi a unor foste posturi ale opoziţiei.

Metodele folosite în îmblânzirea mediei sunt variate, iar rezultatele seamănă: dispar caricaturiştii lipsiţi de respect de pe primele pagini, reviste de calitate din chioşcuri, reporteri critici de pe ecranele tv, emisiuni incomode din programele de radio. Situaţia financiară grea a multor produse media permite strategilor din guvern responsabili cu relaţiile publice să dommine tot mai mult media, transformând-o în nişte curele de transmisie nevinovate sau portavoci ale puterii.

• Care este situaţia protecţiei minorităţilor?

În statele Europei de Est si Sud-Est refugiaţii, dar şi minorităţile naţionale au de multă vreme o situaţie dificilă. Guvernul Ungariei iniţiază spre binele propriului rating campanii cu ţintă precisă împotriva imigranţilor nedoriţi. Respingerea cotelor obligatorii de refugiaţi din Cehia, Slovacia sau Polonia serveşte de asemenea înainte de toate unor scopuri politice interne.

Fiind minoritatea cea mai mare, romii au avut mereu o situaţie grea în toate statele Europei de Sud-Est. Consecinţele războaielor din Iugoslavia sunt resimţie şi în prezent de minorităţile din statele nou create. Astfel albanezii sau bosniacii musulmani se plâng de tensiuni şi discriminări, la fel cum fac sârbii din Croaţia sau Kosovo. Pe de altă parte, datorită implicării sale agresive în favoarea conaţionalilor din diaspora Ungaria se află în relaţii tensionate periodice înainte de toate cu România şi Slovacia.

• Cu ce dificultăţi se confruntă opoziţia şi organismele de supraveghere?

“The winner takes it all” – sau altfel spus: majoritatea guvernamentală poate face ce şi cum vrea – aceasta pare să fie principiul de bază al multor deţinători ai puterii din regiune. Fie sunt anulate organe de control incomode cum ar fi cartele, avocaţi ai poporului, protecţia de date – sau sunt înlocuite cât mai rapid cu oameni obedienţi. În caz de nevoie se taie opoziţiei microfonul, se interzice activitatea unor comisii de anchetă sau se limitează accesul la media controlată de stat. În state ca Serbia criticii regimului se confruntă în mod repetat cu campanii denigratoare concertate din partea presei bulevardiere sau a unor posturi de televiziune apropiate de guvern.

• Tendinţa din fostele state socialiste privind devierea de la principiile democratice constituie o excepţie?

Da şi nu. “Fiecare are câte un Wilders” – constată pe bună dreptate scriitoarea croată Dubravka Ugresič. Într-adevăr, în întreaga Europă există partide populiste şi profeţi xenofobi în plină ascensiune, alunecând tot mai des în zona guvernamentală, cum se întâmplă de exemplu în Austria. Modul în care se poate folosi efectiv principiul acaparării puterii cu ajutorul violenţei şi banilor a fost demonstrat deja în anii ’90 de mogulul media al Italiei, Silvio Berlusconi. De asemenea şi asasinarea jurnalistei malteze de investigaţii Daphne Caruana Galicia a arătat că nici in statele membre UE statul de drept nu este mereu prezent.

Există de asemenea şi particularităţi specifice estului, cum ar fi prezenţa unor partide puternice de guvernământ şi a unor instituţii de stat foarte slabe: în state ca Croaţia şi Serbia locurile de muncă şi funcţiile de conducere sunt obţinute aproape exclusiv pe baza carnetelor de membru de partid şi nicidecum în funcţie de calificare. Declaraţiile de adeziune faţă de valorile democratice fundamentale par să fie în cazul unor deţinători ai puterii pur şi simplu vorbe goale. Unele sunt marcate chiar de o distanţare conştientă de principiile democratice şi de un îndemn părând a fi în stil bolşevic, care tinde spre monopolul absolut al violenţei.

• În ce constă motivaţia, misiunea sau justificarea elitelor postsocialiste ale conducerii?

Imaginea nu este una unitară. Însă indiferent că este vorba de foşti disidenţi populişti de dreapta, ca preşedintele PiS din Polonia Jaroslaw Kaczynski, sau de succesorii postcomunişti ai fostului autocrat al României Nicolae Ceauşescu, voinţa necondiţionată de menţinere a puterii absolute şi netulburate pare să fie – cel puţin inconştient – consumată şi de socializarea politică din statul partidului unic.

Fostul lider Iosip Broz Tito pare să constituie un model pentru mulţi dintre conaţionalii săi de azi, cât şi un ideal pentru imaginea unui părinte atotputernic nu doar în statele succesoare ale fostei Iugoslavii. Chiar şi privirile obişnuite de “satelit” către fratele mai mare de la răsărit se bucură astăzi din nou de popularitate în cazul unor luptători pentru libertate care au trecut între timp de partea euroscepticilor. Aici iese în evidenţă atitudinea supusă, linguşitoare a premierului Ungariei, Viktor Orbán, faţă de liderul Kremlinului, Vladimir Putin.

• Cum reacţionează populaţia?

Dependenţa faţă de omul puternic continuă să fie şi în continuare adânc înrădăcinată în estul şi sud-estul Europei. Potrivit unui studiu realizat de Institutul Demostat din Belgrad, trei sferturi dintre sârbi cred că ţara lor are nevoie de un “conducător puternic”. Aproximativ 61% vor un model politic mai degrabă autoritar. Potenţialul motor al transformărilor sociale – intelectualitatea urbană şi cadrele tinere bine pregătite profesional – este slăbit datorită emigraţiei permanente. Numărul de tineri bulgari, croaţi sau maghiari care caută să-şi afle în Occident şansa în muncă şi carieră pare mai degrabă să se înmulţească decât să scadă.

• Cum reacţionează Uniunea Europeană?

Faţă de încălcările repetate ale principiilor UE din partea Budapestei şi Varşoviei, Bruxelles-ul reacţionează ca un diriginte jignit şi îngrijorat, dar în acelaşi timp şi lipsit de putere şi suprasolicitat. Se transmit avertizări indignate însoţite de mai mulţi ani de măsuri penale neajutorate. Pentru că pedeapsa cea mai mare, exmatricularea din clasă şi din şcoală sub forma pierderii dreptului la vot, nu poate fi aplicată de Bruxelles. Pe de o parte, cei doi elevi incomozi par să se bucure nu doar de simpatia celorlalţi parteneri din grupul de la Visegrad, dar şi de dreptul lor de veto. Pe de altă parte Orbán se poate încă baza pe susţinerea UCD/UCS din Germania, respectiv de cea a partidelor conservatoare surori din PPE.

Odată ce eşti membru al Clubului UE, nu ai de ce te teme – aşa consideră Varşovia şi Budapesta. Puţin mai dură, dar nu cine ştie ce consecventă este atitudinea UE faţă de ţările candidate din Balcanii de Vest. Deficiturile ţărilor care doresc să adere, în domeniul de statului de drept şi democraţiei, sunt criticate prin intermediul unor “rapoarte anuale” privind progresele obţinute. Cu toate acestea emisarii de la Bruxelles manifestă în anticamera UE o atitudine fie cu laude, fie cu critici din partea când a unui unchi, când a unui profesor sever. Opinii despre cum ar putea fi limitată influenţa Moscovei în regiune, par să aibă o influenţă mai pregnantă în atitudinea faţă de oportuniştii UE, decât de susţinerea valorilor europene.

• Există totuşi speranţă pentru a opri această evoluţie?

Atmosfera democratică din 1989 a dispărut în totalitate în Europa Centrală şi de Est, chiar dacă Polonia sau Slovacia dispun astăzi de un nivel de dezvoltare care părea aproape imposibil chiar şi în momentul aderării din 2004. În pofida tuturor protestelor, la Varşovia şi Budapesta partidele de guvernământ PiS şi Fidesz sunt deocamdată pe poziţii sigure şi nu se aşteaptă schimbări pe termen scurt în evoluţia cursului lor. Lupta acerbă cu odgonul dintre intenţia de îmblânzire a justiţiei române pe de o parte şi demonstraţiile de masă fără precedent de la începutul anului constituie un indiciu că lupta împotriva corupţiei din statul carpatic, invocată multă vreme zadarnic de UE, începe să prindă contur. Chiar şi alegerea în semn de protest a germanului Klaus Iohannis a avut în 2014 efectul unui semnal. Mulţi români nu mai vor să se reîntoarcă în niciun caz la situaţia din anii 1990-2000.”

Redam mai jos integral articolul publicat de The Conversation in data de 4 ianuarie, intitulat “Statele iliberale ale Europei: De ce Ungaria şi Polonia se îndepărtează de la democraţia constituţională”

“Europa de Vest a urmărit, cu uimire şi exasperare, în ultimii ani, traiectoria politică a Ungariei, Poloniei şi a câtorva alte state foste comuniste. Ţări care, din 1989, s-au angajat să respecte valorile europene comune, inclusiv democraţia liberală, drepturile omului şi statul de drept, pun acum în aplicare un model politic cu totul diferit. Interesele percepute ale „naţiunii” se află în centrul atenţiei, iar guvernele sunt supuse unor controale mult mai reduse.

Primul ministru al Ungariei, Viktor Orbán, a fost cândva un înfocat campion al liberalismului. Acum el predică virtuţile „democraţiei illiberale”. Orbán se prezintă în mod obişnuit ca apărător al „valorilor creştine” care, în opinia sa, sunt ameninţate de globalizare, de imigraţia în masă şi de presupusele maşinaţiuni sinistre ale liderilor de afaceri în plan global. George Soros, finanţatorul şi filantropul născut în Ungaria, a devenit o ţintă specială a atacurilor nefondate. În Polonia, Partidul Lege şi Justiţie, aflat la guvernare, a preluat controlul politic asupra Radioului şi Televiziunii finanţate de stat. Până în iulie 2016, 164 de jurnalişti şi prezentatori de ştiri au demisionat sau au fost daţi afară. În decembrie 2017, eforturile guvernului de a reduce independenţa justiţiei au determinat Comisia UE să declare în mod oficial că există „un risc clar de încălcare gravă a statului de drept în Polonia”. În aceeaşi lună, UE a iniţiat proceduri de încălcare a dreptului comunitar împotriva Republicii Cehe, Poloniei şi Ungariei, pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a redistrubui un număr limitat de solicitanţi de azil, în conformitate cu deciziile luate anterior de statele membre.

Cu câteva luni în urmă, Curtea Europeană de Justiţie a respins cazurile invocate de Slovacia şi Ungaria, în care aceasta din urmă a încercat să susţină că regimul UE pentru relocarea obligatorie a solicitanţilor de azil ar fi ilegal. Într-o retorică tipic dură, ministrul de Externe al Ungariei, adesea în stil nediplomatic, Péter Szijjártó, a descris decizia ca fiind „scandaloasă şi iresponsabilă”. Un număr de state ex-comuniste, în special Ungaria şi Polonia, au respins o ideologie bazată pe individualism, drepturile omului, transparenţă economică şi multiculturalismul. Ele se îndreaptă spre un model social, politic şi economic alternativ, în care cultivarea „valorilor tradiţionale” şi a identităţilor naţionale distincte este de o importanţă ideologică primordială. Noul model este, de asemenea, caracterizat frecvent de o corupţie larg răspândită, adesea sistemică, şi de o cultură politică din ce în ce mai autoritară.

• Învingători şi învinşi

Motivele pentru această schimbare vin atât din trecutul comunist, cât şi din cel pre-comunist. În urma prăbuşirii guvernelor comuniste, în 1989, puţină atenţie pare fi fost acordată moştenirii istorice problematice pe care aceste societăţi ar trebui să o gestioneze în realizarea unei tranziţii reuşite către democraţia liberală. Se pare că a existat o presupunere nerostită că îndepărtarea aparatului comunist de represiune ar fi fost în mare măsură suficientă pentru a permite valorilor occidentale, cum ar fi democraţia liberală şi respectarea drepturilor omului, să înflorească. Cu toate acestea, cu excepţia fostei Cehoslovacii, înainte de stabilirea regimurilor comuniste după cel de-al doilea Război Mondial, a existat o slabă experienţă susţinută de democraţie autentică în regiune. Chiar înainte de impunerea comunismului, Polonia, Ungaria şi România, împreună cu majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, au fost moştenitoarele unei culturi politice represive şi covârşitor autoritare.

Acest lucru poate contribui într-un fel la explicarea relativei uşurinţe cu care guvernul Ungariei, de exemplu, a reuşit să submineze controalele democratice, fără a provoca o opoziţie mai puternică sau susţinută din partea publicului larg. Având în vedere că puterile Curţii Constituţionale a Ungariei au fost drastic reduse şi că Radiodifuziunea publică a fost tratată din ce în ce mai mult ca un purtător de cuvânt al guvernului, nu a existat în rândul alegătorilor obişnuiţi sentimentul pierderii a ceva important. Experienţa istorică predominantă a Europei Centrale şi de Est ca victimă, mai degrabă decât ca beneficiară a colonialismului, poate contribui la explicarea rezistenţei regiunii la admiterea solicitanţilor de azil din afara Europei. După cum a identificat István Bibó în „Suferinţa statelor mici din Europa de Est”, publicată la scurt timp după cel de-al doilea Război Mondial, există în rândul popoarelor din regiune un sentiment durabil legat de datoria de a lupta pentru independenţă şi chiar pentru păstrarea identităţii naţionale, în timpul unei succesiuni de ocupaţii străine, otomană, habsburgică, rusă sau prusacă.

Această experienţă istorică traumatizantă şi copleşitoare a fost amplificată de o dominaţie sovietică de aproape o jumătate de secol, precum şi de supunerea faţă de tirania germană nazistă, în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Niciuna dintre acestea nu a contribuit la promovarea deschiderii faţă de alte culturi, cu atât mai puţin la dorinţa de a accepta multiculturalismul, ca în multe ţări din Europa de Vest. Factorii economici, în special situaţia multor pensionari şi a altor segmente vulnerabile din punct de vedere economic, din societăţile din Europa Centrală şi de Est, au contribuit, de asemenea, la actualul climat politic. Crearea economiilor de piaţă în regiune a adus câştigători şi perdanţi în ţări precum Polonia. Aceste societăţi sunt acum mult mai puţin egalitare decât în timpul comunismului. În timp ce o nouă clasă de oameni de afaceri, avocaţi şi personalităţi din domeniul mass-media îşi pot permite sărbători de lux în străinătate şi automobile scumpe germane, există o sărăcie răspândită. În special, locuitorii multor zone rurale şi ai oraşelor care au fost distruse prin dezindustrializare se luptă cu sărăcia.

Aşa cum afirma recent Jacques Rupnik, fost consilier al preşedintelui ceh Vaclav Havel: „Decuplarea liberalismului şi a democraţiei în Europa Centrală şi de Est are mult de-a face cu o confuzie post-1989 şi, într-adevăr, cu o coluziune între politică şi liberalismul economic”. Rupnik întreabă: „Explică asta de ce Europa Centrală a trecut de la neoliberalismul economic la iliberalismul politic?” Răspunsul, cel puţin parţial, trebuie să fie „da”.

Autor: Stephen I Pogany, profesor emerit de Drept, la Universitatea Warwick, traducere realizata de Rador.