Două companii aeriene reiau de luni zboruri „limitate” de evacuare din Dubai și Abu Dhabi. Mesajul companiei Emirates pentru călători
„Vă rugăm să nu vă prezentați la aeroport decât dacă ați fost înștiințați în acest sens”, spun mesajele transmise luni de compania Emirates și de aeroportul din Dubai.
Companiile Emirates și Etihad Airways vor relua o serie limitată de zboruri de pe aeroporturile din Emiratele Arabe Unite (UAE), în încercarea de a reduce blocajul cauzat de închiderea spațiului aerian, în urma atacurilor iraniene.
În vreme ce toate zborurile programate rămân anulate, Etihad va efectua unele zboruri de repoziționare, de transport de marfă și de repatriere „în coordonare cu autoritățile din Emiratele Arabe Unite și sub rezerva unor aprobări stricte din punct de vedere operațional și de siguranță”, a declarat compania aeriană într-un comunicat, citat de Bloomberg.
Agenția de presă scrie că unele zboruri speciale operate de Etihad au decolat deja luni de la Aeroportul Internațional Abu Dhabi, potrivit site-ului web al aeroportului și datelor FlightRadar24.
Emirates a anunțat la rândul său că „va începe să opereze un număr limitat de zboruri începând cu seara zilei de 2 martie”.
„Acordăm prioritate clienților cu rezervări anterioare, iar cei care au fost reprogramați pentru a călători cu aceste zboruri limitate vor fi contactați direct de Emirates. Vă rugăm să nu vă prezentați la aeroport decât dacă ați fost înștiințați în acest sens”, a precizat compania.
„Toate celelalte zboruri rămân suspendate până la noi dispoziții. Emirates continuă să monitorizeze situația și vom elabora programul nostru operațional în consecință”, a mai transmis Emirates.
Informația apare și pe site-ul aeroportului din Dubai.
Haos în traficul aerian
Traficul aerian a fost dat peste cap în cea mai mare parte a Golfului Persic, cu sute de mii de oameni blocați în locuri precum Dubai și Qatar.
Zborurile rămân riscante, având în vedere barajul continuu de rachete și drone din Iran și confuzia suplimentară generată de război, care a dus la doborârea accidentală a trei avioane de vânătoare americane în Kuweit, luni.
Emirates, cea mai mare companie aeriană internațională din lume, a suspendat zborurile regulate către și dinspre Dubai până marți, la ora 15:00, ora locală, și a avertizat că perturbările vor continua până joi, cel puțin.
Etihad Airways a anunțat că a prelungit anulările până marți, la ora 15:00, în timp ce Qatar Airways a declarat că zborurile către și dinspre Doha au fost suspendate din cauza închiderii spațiului aerian qatarez.
Arabia Saudită a închis unele părți ale spațiului său aerian, după ce Iranul a atacat mai multe obiective din regat. Iordania a restricționat și ea spațiul său aerian astăzi.
Perturbările au ajuns până în Cipru, după ce o dronă a lovit o bază britanică de acolo, determinând EasyJet Plc și Deutsche Lufthansa AG să anuleze zborurile către insula mediteraneană. Impactul perturbărilor zborurilor s-a resimțit în toată Asia, Cathay Pacific Airways Ltd. anulând unele servicii către Orientul Mijlociu până pe 5 martie. În India, suspendarea zborurilor IndiGo s-a prelungit până marți.
Fiecare țară a anunțat măsuri pentru evacuarea cetățenilor.
Marea Britanie a declarat luni că analizează toate opțiunile pentru evacuarea a aproximativ 300.000 de cetățeni britanici aflați în prezent în regiune.
Cel puțin 14.000 de români blocați în Emiratele Arabe Unite
Ministra Afacerilor Externe Oana Țoiu a declarat, luni, într-o conferință de presă, că nu există români răniți în atacurile din Iran, dar un număr însemnat este blocat în mai multe state din regiune ca urmare a închiderii spațiului aerian.
Țoiu a informat că este vorba despre 14.000 de români care se află acum în Emiratele Arabe Unite.
„Cei 14.000 de români din Emiratele Arabe Unite sunt în acest moment în siguranță, dar suntem convinși că numărul celor care vor să părăsească teritoriul e mai mare decât cei înscriși acum la serviciile consulare. Discutăm cu companiile aeriene inclusiv deschiderea unor linii aeriene”, a spus ea.
