Două dintre cele mai dificile loturi de autostradă din munți: „O provocare tehnică pentru constructorul român” / Este cea mai mare sumă plătită pentru un kilometru de autostradă în România
Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț intră de astăzi în etapa de proiectare, loturile 1C Sărățeni-Joseni și 2B Grințieș-Pipirig fiind două dintre cele mai dificile loturi de autostradă pe care le vom construi în România, anunță Compania de Investiții Rutiere.
,,De astăzi, toate cele patru loturi dintre Sărățeni și Pipirig sunt în etape diferite de proiectare, un pas foarte important pentru realizarea acestui segment montan al Autostrăzii A8. Cei 64 de kilometri reprezintă proiecte de autostradă de o complexitate tehnică ridicată, o provocare tehnică pentru constructorul român, care are la dispoziție 14 luni pentru finalizarea proiectării”, a declarat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.
Pentru loturile 1D Joseni-Ditrău și 2A Ditrău-Grințieș, etapa de proiectare urmează să se finalizeze în cursul acestui an, conform contractelor semnate în 2025.
Contractele de proiectare și execuție pentru loturile 1C Sărățeni-Joseni (32,4 km) și 2B Grințieș-Pipirig (31,5 km) au o valoare de peste 10 miliarde lei și o durată de realizare de 54 de luni, din care 14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru execuție.

Provocări tehnice pe A8 montan
Lotul 1C Sărățeni-Joseni, care se desfășoară în județele Mureș și Harghita are o lungime de 32,4 kilometri, a fost contractat pe circa 4,94 miliarde de lei și include:
- 39 de poduri și pasaje
- 3 tuneluri unidirecționale
- 4 polate
- 2 pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte).
Pe traseul lotului 2B Grințieș-Pipirig, în lungime de 31,5 km (circa 5,97 mld lei) vor fi construite:
- 60 de poduri și viaducte (două poduri au o lungime de peste 1.000 de metri)
- 16 tuneluri (lungime totală 4 kilometri, cel mai lung tunel va avea 940 metri)
„Pentru conexiunea cu lotul 2A Ditrău-Grințieș, aflat acum în etapa de proiectare, a fost prevăzut un nod rutier lângă Tulgheș, iar la Est, pentru conexiunea cu Lotul 2C Pipirig-Vânători Neamț (Leghin), o descărcare provizorie, asigurând, astfel, funcționarea independentă”, anunță CNIR.
Cel mai scump kilometru de autostradă din România: 1,17 miliarde de euro pentru 31,5 kilometri
Lotul 2B Grințieș-Pipirig este văzut ca cel mai dificil tronson al Autostrăzii ,,Unirii” – A8. Din cei 31,5 km, aproximativ 20 de kilometri însumează lungimea pasajelor și a tunelurilor, adică aproape 70% din lungimea întregului lot.
Contractul de aproape 6 miliarde de lei pentru proiectarea și execuția lotului 2B Grințieș-Pipirig al Autostrăzii „Unirii” – A8 a fost semnat cu Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L (Lider Asociere) -Euro-Asfalt d.o.o. -TEHNOSTRADE S.R.L. SPEDITION UMB S.R.L anul trecut.
În euro, suma înseamnă circa 1,17 miliarde de euro, adică un cost per kilometru de aproape 38 de milioane de euro. Este cea mai mare sumă pentru un kilometru de autostradă atribuit vreodată în România.
SA&PE, Spedition UMB, Tehnostrade, toate trei sunt firme din grupul omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, cel mai prolific constructor de drumuri din ultimii ani din România.
Euro-Asfalt este o companie de construcție din Bosnia-Herțegovina, aceeași cu care UMB a intrat în asociere pentru a realiza celebrele tuneluri lipsă de pe A1 Margina – Holdea.
Stadiul tuturor tronsoanelor de pe Autostrada „Unirii” A8
Autostrada A8 este planificată să aibă în total circa 300 de kilometri și a fost împărțită în 13 tronsoane, în diferite stadii de implementare și gestionate de două companii diferite ale statului.
- Autostrada A8 este planificată să aibă în total circa 300 de kilometri și a fost împărțită în 13 tronsoane, în diferite stadii de implementare și gestionate de două companii diferite ale statului.
- Tg.Mureș – Miercurea Nirajului (1A) – 22 km, în execuție – Contractat cu Nurol, 2,4 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Miercurea Nirajului – Sărățeni (1B) – 23,4 km, în proiectare – Contractat cu Ozaltin, 2,98 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Sărățeni – Joseni (1C) – 32,4 km, proiectare începută în martie 2026 – Contractat cu UMB, 4,94 mld lei (gestionat de CNIR)
- Joseni – Ditrău (1D) – 14,4 km, în proiectare – Contractat cu Danlin XXL (Lider) – Groma Hold-Intertranscom Impex, 0,82 mld lei (gestionat de CNIR)
- Ditrău – Grințieș (2A) – 38 km, în proiectare – Contractat cu UMB, 6,14 mld lei (gestionat de CNIR)
- Grințieș – Pipirig (2B) – 31,5 km, proiectare începută în martie 2026 – Contractat cu UMB, 5,97 mld lei (gestionat de CNIR)
- Pipirig – Leghin (2C) – 19,3 km, în proiectare – Contractat cu UMB, 2,69 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Leghin – Tg. Neamț (Moțca/DN2) – 29,91 km, în execuție – Contractat cu UMB, 1,56 mld lei (gestionat de CNAIR)
- .Moțca – Tg. Frumos (Tronson 1) – 27 km – Atribuit către Danlin XXL (Lider) – Groma Hold-Intertranscom Impex, dar Curtea de Apel București a admis contestația UMB. Ofertele vor fi reevaluate – 4,76 mld lei (gestionat de CNIR)
- Tg Frumos – Lețcani (Tronson 2) – 28,6 km – În licitație, 6 oferte depuse, valoare estimată la 6,5 mld lei (gestionat de CNIR)
- .Lețcani – Iași Nord (DN24) (Tronson 3) – 17,7 km – În licitație, 12 oferte depuse , valoare estimată la 6,24 mld lei (gestionat de CNIR)
- Iași Nord (DN24) – Golăiești – Ungheni/Pod peste Prut (Tronson 4) – 15,5 km, licitație lansată cu o valoare estimată de 4,7 mld lei (gestionat de CNIR)
