Doua piedici in calea fericirii (de Ion M. Ionita)

Nu plange nimeni de mila celor doi presedinti ai Camerelor. Vechiul basbuzuc pesedist, Nicolae Vacaroiu, a fost rasplatit din plin pentru fidelitatea sa fata de partid si mai ales fata de Ion Iliescu.

Prim-ministru intr-o perioada a stagnarii reformelor, dar extrem de propice marilor tunuri financiare, presedinte al Senatului in doua randuri, bonomul fruntas PSD si-a agatat intre decoratii si titlul de „Hagi al Finantelor”, autoconferit pentru abilitatea de a imbina demnitatea functiei de al doilea om in stat cu postul de director al unei banci cel putin dubioase.

Un adevarat supravietuitor politic, indiferent de schimbarile puterii sau de rotirea cadrelor in propriul partid, Nicolae Vacaroiu nu va intra in greva foamei pe 15 septembrie daca operatiunea de revocare a sa din functie va fi dusa la indeplinire de Coalitie. Adrian Nastase nu ramane nici el pe drumuri.

Ministru de Externe, presedinte al Camerei Deputatilor, prim-ministru, presedinte al celui mai puternic partid din tara, apoi din nou presedinte al Camerei si presedinte executiv al PSD, Adrian Nastase nu a ratat decat in tentativa de a ajunge primul om in stat.

In rest, CV-ul sau politic cu siguranta nu se va sfarsi daca va pierde sefia deputatilor, chiar daca in lupta pentru suprematie in PSD o asemenea lovitura l-ar afecta in mod serios. Dar nu din asemenea ratiuni au facut Traian Basescu si PD o obsesie din a-i concedia pe cei doi din slujbele lor actuale.

Teoria invocata de seful statului imediat dupa ce a reusit sa injghebeze un guvern controlat de Alianta este obtinerea puterii la toate palierele de decizie. O filozofie similara urmase si PSD in anii in care s-a aflat la guvernare.

Primarii Opozitiei au fost racolati la sange prin presiuni si abuzuri administrative, s-a promovat o strategie de inrolare a parlamentarilor din alte partide, functionarii au fost fortati sa treaca in tabara partidului de guvernamant, s-a adoptat un plan de destructurare a PD.

Avand insa o sustinere confortabila in Parlament si o Opozitie slaba de i se vedeau coastele in sondajele de opinie, PSD nu s-a intalnit cu situatia cu care se confrunta acum Coalitia si nu se stie cum ar fi reactionat daca ar fi avut de a face cu presedinti ai Camerelor de alta culoare politica.

Probabil ca i-ar fi schimbat mai repede decat se gandeste ca o va face acum Alianta, in cazul lui Vacaroiu si Nastase. Ar fi iesit insa un scandal ingrozitor.

Opozitia de atunci, puterea de azi, ar fi reclamat in toata Europa incalcarile Constitutiei si gravele abateri de la normele democratice ale partidului de guvernamant, si Emil Boc n-ar mai fi avut cuvinte sa infiereze, pe buna dreptate, astfel de apucaturi.

Toata lumea ar fi compatimit biata Opozitie care, dupa ce ca era orfelina de voturi, mai era si strivita de monstrul pesedist insetat de putere. In ziua de azi, Opozitia reprezentata de PSD este destul de puternica, cel putin ca numar de locuri in Parlament, si destituirea presedintilor celor doua Camere nu mai induioseaza pe nimeni.

Raman abandonate si fara nici un rost principiile constitutionale, care, se vede treaba, sunt invocate de partide doar cand dau de necaz dupa pierderea puterii si niciodata cand sunt la conducere. Dar asta e situatia.

Coalitia se va stradui sa inventeze tot felul de argumente cu care sa forjeze Constitutia dupa propriile scopuri politice, in timp ce pesedistii vor striga, dar nu ii va auzi nimeni, conform principiului „nici voi nu sunteti mai brezi”. In plan practic, precedentul periculos pe care l-a initiat Coalitia prin angajamentul de a-i schimba pe cei doi nu se justifica deloc.

Presedintii Camerelor pot mai degraba sa micsoreze portiile la bufetul parlamentarilor decat sa impiedice Coalitia sa conduca tara. Intrebat care sunt marile capcane pe care le intind Vacaroiu si Nastase, liderul PD a zis ca majoritatea e „sicanata”.

Si noi care credeam ca cei doi le prind degetele in usa parlamentarilor puterii atunci cand chiulesc de la lucrari de pica pe banda rulanta legile guvernului Tariceanu! Daca Vacaroiu si Nastase sunt problemele Romaniei, atunci, dupa 15 septembrie, sa vezi trai, nenica, in tara asta.

Va curge lapte si miere pe toate vaile inundate, podul de la Maracineni va creste din apa, coruptia va fi starpita ca un sarpe care iese la drum, iar Olli Rehn va sta in poarta Comisiei Europene cu flori in brate si cu fanfara militara asteptandu-ne sa venim pe covorul rosu. Daca nu se va intampla asa, ni se va spune ca tot anticipatele sunt solutia miraculoasa.

Fie, dar atunci macar sa votam uninominal, poate rezolvam dintr-un foc si problema moralitatii clasei noastre politice. Sa vedem atunci cati mai au curaj de anticipate, mai draga!