Sari direct la conținut

Două trenuri de marfă s-au ciocnit în apropierea unei gări din județul Teleorman

HotNews.ro
Două trenuri de marfă s-au ciocnit în apropierea unei gări din județul Teleorman
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Dreamstime.com

Cele două trenuri de marfă care s-au ciocnit miercuri dimineață, în zona Staţiei Olteni, județul Teleorman, aparțin operatorului privat Rail Cargo. Evenimentul nu a produs deraierea vagoanelor sau victime, transmite CFR, citată de News.ro.

„Un tren de marfă care circula spre staţia Olteni, aparţinând operatorului Rail Cargo, trebuia să se oprească în semnalul de intrare pentru a permite trecerea altor trenuri aflate în circulaţie. Un al doilea tren de marfă al aceluiaşi operator, venit din aceeaşi direcţie, l-a ajuns din urmă şi l-a lovit, după ce a depăşit semnalul de protecţie aflat pe oprire”, a transmis, miercuri, CFR, într-un comunicat de presă.

Accidentul feroviar a avut loc pe secţia de circulaţie Gălăteni–Olteni, Firul I.

Personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova şi echipele de investigatori se află la faţa locului pentru a stabili cauzele şi circumstanţele incidentului.

Circulaţia trenurilor între Olteni şi Gălăteni se desfăşoară pe Firul II, cu adaptarea graficului de circulaţie.

Compania Rail Cargo a fost implicată într-un accident feroviar și în urmă cu câteva luni. Pe 19 februarie, trenul privat de marfă Rail Cargo și trenul privat de marfă PIMK s-au ciocnit în Olt. În urma accidentului de atunci, șeful trenului privat de marfă PIMK a decedat.

INTERVIURILE HotNews.ro