"Dragoste pierduta", inca o pelicula romaneasca matrasita

A primit finantare de la Centrul National al Cinematografiei in 2003, dar de-abia pe 10 octombrie 2008 intra pe ecrane. Sa nu va para rau ca a intarziat atata vreme. Este la fel de bun ca „Azucena”, „Pacala se intoarce” sau „Orient Express”. Doar au castigat la aceeasi sesiune de concurs.

Schimband in cinci ani trei titluri – i s-a spus initial „Aventurile unei zile”, pe urma „Aripi de fluture”, iar in final s-a ajuns la cea mai proasta varianta, „Dragoste pierduta”, filmul debutanului Petre Nastase n-ar fi fost mai bun cu un titlu mai deosebit.

Realizat pe scenariul lui Mihai Ispirescu, filmul este drama confuza a unui actor (Marius Stanescu), internat la psihiatrie pentru ca si-a pierdut sotia si fetita in urma unei duble crime si care, iesit din spital dupa cativa ani, descopera ca familia ii este in viata, doar ca sub ocrotirea unui alt barbat.

Din pacate, daca la „Dincolo de America” razi cu lacrimi, aici nu prea ai motive de ras, desi diferente calitative intre cele doua pelicule nu exista. „Insertiile erotice” din filmul lui Marius Theodor Barna exista insa si aici, probabil ca pulsiune compensatorie.

De altfel, poate cea mai savuroasa secventa a filmului este cea in care Kitty Cepraga, care joaca rolul unei psihiatre (dar e imbracata si se poarta exact ca „doctoritele” din alt gen de filme), incearca sa-l seduca pe actorul pacient, cerandu-si pe urma scuze pentru ca l-a tulburat si mai mult si iesind rusinata din salon.

Kitty Cepraga mai are o scena penibila, cand mimeaza o partida de sex (intr-o pozitie cam grea, pe un pian) cu psihiatrul meloman interpretat de Gelu Nitu. Aceste secvente nu au nicio legatura cu „drama” personajului principal (cei doi psihiatri nu apar decat la inceput), dar par sa-l determine pe acesta (nu se stie cum, poate prin componenta erotica) sa iasa din depresie.

Un alt personaj neclar al filmului (de parca celelalte ar fi clare) este cel interpretat de Mircea Diaconu, un fel de inger care uneori se substituie eroului sau apare in alb-negru. Insertiile metafizice si cele pur fizice vin peste o intriga obscura si peste drama neconvingatoare a unui om despre care nu reusim sa aflam pana la sfarsit de ce a intrat in spital si care e, de fapt, problema lui.

Personajele sunt complet lipsite de consistenta, iar actorii joaca cat de patruns se poate, sporind senzatia de penibil.

Coloana sonora este atat de prezenta incat uneori incaleca si ceea ce canta psihiatrul la pian. Ca regula, de fiecare data cand eroul afla un element important, uuuuuu, se aude pe dedesubt, ca in filmele de groaza de categorie C (unde, totusi, se intampla ceva concret.). Prezenta aproape in fiecare secventa, muzica devine un personaj in sine. Unul negativ.

Scenografia este perfecta pentru un film rupt si de realitate, si de vreun nivel sau curent artistic, situand zbaterile personajelor in decoruri burgheze elegante dar prafuite, ori acoperite de huse albe. O decadenta care e in ton cu pretentia filmului de a fi o drama psihologica profunda. Vizionare placuta sau, dupa caz, pierduta!

„Dragoste pierduta” de Petre Nastase, scenariul Mihai Ispirescu, imaginea Liviu Marghidan, cu: Marius Stanescu, Daniela Nane, Mircea Anca, Gelu Nitu, Veronica Gheorghe, Cristina Cepraga si Mircea Diaconu. Pe ecrane din 10 octombrie.