Dreptul de trecere pentru utilități. Drept la despăgubiri pentru titularii drepturilor de proprietate privată
În prezent, numeroși proprietari pe ale căror terenuri se află rețele edilitare precum conducte de apă, de gaz sau altele asemenea, cabluri electrice ori alte materiale și instalații cu același scop au interesul de a fi despăgubiți pentru lipsa de folosință cauzată de aceste utilități, în măsura în care nu au primit deja o despăgubire sau nu au stabilit modalitatea de determinare a acesteia împreună cu operatorul economic.
Potrivit dispozițiilor art. 621 alin. (1) – (3) C.civ., ”Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop. Această obligaţie subzistă numai pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare. În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilităţi noi, despăgubirea trebuie să fie şi prealabilă.”
În conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ”Dispoziţiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.”
De asemenea, o serie de reglementări speciale în domeniul alimentării cu apă, energie electrică etc. prevăd dreptul titularului dreptului de proprietate privată asupra terenului afectat de utilități publice la despăgubiri pentru lucrărilor noi (a se vedea, cu titlu de exemplu, art. 27 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006).
În acest context, s-a născut problema de a ști modul de aplicare în timp a dispozițiilor legale enunțate prin raportare la momentul efectuării lucrărilor privind utilitățile publice.
În ceea ce privește domeniul energiei electrice, prin Decizia nr. 27 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii (accesibilă aici), instanța supremă a statuat cu titlu de principiu următoarele:
”Titularii dreptului de proprietate privată afectați de capacitățile energetice pot pretinde indemnizații pentru lipsa de folosință numai în măsura în care capacitățile energetice au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007; pentru capacitățile energetice realizate anterior, exercitarea de către titularii autorizațiilor de înființare și de către titularii licențelor a drepturilor de uz și de servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispozițiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcțiune.
Titularii dreptului de proprietate privată afectați de capacitățile energetice pot pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizațiilor de înființare și de titularii licențelor, în exercitarea drepturilor de uz și de servitute, indiferent de momentul realizării capacității energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007).
Dispozițiile art. 35 alin. (3) și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv cele ale art. 30 alin. (4) și art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 se opun ca titularii dreptului de proprietate privată afectați de rețelele electrice de transport ori de distribuție existente la data intrării în vigoare a legii să obțină indemnizare pentru lipsa de folosință de la titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se situează respectivele capacități energetice, întemeiată pe această cauză.”
În motivare, instanța supremă a statuat faptul că o deplină respectare a egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică cât timp reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse de unele anterioare, deoarece reglementări succesive pot prezenta diferențe determinate de condițiile obiective în care au fost adoptate, fără ca aceasta să aibă semnificația unei discriminări. Pe cale de consecință, acordarea de despăgubiri în funcție de momentul în care au fost realizate lucrările privind utilitățile publice și prin raportare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007 nu conduce la discriminarea diferitelor categorii de proprietari de terenuri.
În ceea ce privește domeniul forajelor de apă, prin Decizia nr. 577 din 25 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, definitivă (accesibilă aici), s-a admis recursul formulat de un operator de servicii de alimentare cu apă și de canalizare și, prin urmare s-a respins cererea unor justițiabili de acordare despăgubiri pentru lipsa de folosință a unui teren aflat în proprietatea lor, ocupat de un foraj de apă realizat anterior intrării în vigoare a Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006.
În motivare, instanța de recurs a statuat următoarele: ”Este, așadar, de făcut distincție între indemnizația pentru lipsa de folosință (sferă în care se încadrează pretenția reclamanților), susceptibilă de acordare numai în măsura în care utilitățile au fost realizate după intrarea în vigoare a legii speciale, respectiv a Codului civil din 2009 și despăgubirile pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizațiilor de înființare și de titularii licențelor, în exercitarea drepturilor de uz și de servitute, susceptibile de acordare indiferent de momentul realizării.”
În concluzie, prin raportare la legislația și jurisprudența analizată, apreciem că se impune efectuarea unei distincții între dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosință a unui teren cauzată de instalațiile aferente utilităților publice și dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin efectuarea unor lucrări de reparații, întreținere, exploatare a instalațiilor etc.
În primul caz, dreptul la despăgubiri depinde de momentul în care au fost realizate lucrările de execuție pentru instalarea utilităților publice, fiind necesar ca aceste lucrări să fi fost efectuate ulterior intrării în vigoare a legilor speciale sau generale care instituie un drept la despăgubiri. În cel de-al doilea caz, dreptul la despăgubiri depinde de momentul efectuării lucrărilor de mentenanță și se determină în funcție de dispozițiile legale în vigoare la acest din urmă moment, fără să aibă nicio importanță dacă terenul a fost afectat de utilități anterior sau ulterior intrării în vigoare a legilor speciale sau generale care instituie un drept la despăgubiri pentru lipsa de folosință.
Un articol semnat de av. Ramona BĂDESCU, Senior Associate (rbadescu@stoica-asociatii.ro), STOICA & Asociații.