Drepturile omului hot si Parlamentul Romaniei (de Sorin Ionita

Nu stiu daca, furati de spectacolul sprintului guvernamental- parlamentar catre legea votului uninominal ati mai avut vreme sa observati ce minuni produce in tacere Parlamentul Romaniei

Probabil ca nu.

Oricum, nici pe sistemul de vot nu va asteptati la limpezirea apelor, pentru ca guvernul va apela la o mica smecherie, aceeasi pe care o pregatea si PSD in 2003, daca se facea reforma: modul cum se definesc noile circumscriptii uninominale (se taie judetele in felii egale rural-urban?; se pun municipiul si ruralul separat? etc.) nu va fi in lege, ci in normele de aplicare, adica acele

instructiuni administrative pe care le emit ministrii dupa ce se adopta o lege. Or, acest decupaj teritorial influenteaza puternic rezultatul alegerilor, iar cei de la putere folosesc totdeauna in avantajul lor foarfeca.

Dar nu de guvern vorbeam acum, ci de parlament. Care, profitand de confuzie si folosind ca avangarda luminata pe vesnicul Nicolicea (PSD Mehedinti) si migratorul Timis (PNL Hunedoara, fost PSD), au introdus rapid niste amendamente la Codul Penal si la cel de Procedura Penala, spre satisfactia grupului marisor de parlamentari si demnitari amenintati de justitie.

Ce zice punctul 110, cu dedicatie speciala presei? Zice ca, daca esti cetatean onest, gasesti niste inregistrari sau fotografii cu persoane publice in ipostaze suspecte (cum ar fi un ministru luand ceva ce seamana al naibii cu un plic cu bani, desi el zice ca e punga cu grisine; sau un presedinte de judet beat manga la volan) si le dai publicitatii, faci puscarie 5 ani.

Tu, nu ala filmat cu grisina. Asta e tare de tot, imi aminteste de Codul Penal sovietic, unde se pedepsea „imprastierea de informatii false”. O alta schimbare utila mafiotului urmarit de lege este aceea ca, de-acum, procurorii nu mai pot face interceptari sau perchezitii fara sa-l anunte dinainte pe cel vizat.

Daca ala accepta sa dea marfa suspecta, procurorul ii face proces-verbal si o ia; daca nu accepta, procurorul pleaca la judecator, depune cerere de mandat la care ataseaza borderoul cu ce a gasit suspect (dar n-a putut lua) si abia apoi se intoarce inapoi si ridica marfa. Cu alte cuvinte, domnu’ Nicolicea, avem o sesizare contra dv.

si maine la 3 va facem o vizita de perchezitie, vedeti cum maritati pana atunci caltabosii aia din colt. Si, in general, de poimaine incepem sa va ascultam, vedeti pe cine sunati.

Un capitol consistent aduce instrumente utile mafiotului care vrea sa intinda procesul la nesfarsit, ca si cum chichitele procedurale de pana acum nu erau destule. Un om trimis in judecata poate cere acum cercetarea altor persoane, dar nu magistratul.

Cum ar veni, cand mi se apropie funia de par, cer sa mai fie cercetat si vecinul Costica, si varul Fanica – si tot asa, pana la Pastele Cailor, ca sa nu mai apuce judecatorul sa se pronunte pana se pensioneaza.

De asemenea, onor parlamentarii romani au batut in cuie o idee care trece drept axioma in mediile juridice romanesti, neprofesionale si provinciale, anume aceea ca o proba luata ilegal (cum ar fi o inregistrare fara mandat) este automat nula si judecatorul n-o putea admite la proces.

Or, practica europeana consacrata in deciziile CEDO este ca proba poate fi admisa daca judecatorul o gaseste relevanta, singura cerinta fiind ca inculpatul sa aiba posibilitatea de a invoca chestiunea ilegalitatii probei in fata judecatorului.

Dar asa e cu parlamentarii romani, descopera brusc CEDO si drepturile omului exact la cazurile de demnitari acuzati de coruptie, vrand sa faca din politisti si procurori un fel de papagali in costume cu ecuson, care umbla pe la usi sa imparta anunturi si pliante, ca baietii aia care te intreaba daca l-ai descoperit pe Iisus.

Nu s-a intamplat asta doar la noi. Cand a inceput in Italia campania Mani Pulite, in anii ‘90, partidele s-au coalizat rapid ca sa demonteze mecanismele de ancheta.

Cum mai salta judecatorul Di Pietro un barosan, cum se adopta in parlament un amendament la lege ca sa i se dea drumul; cum se apropiau procurorii de conturile din Elvetia ale lui Berlusconi, cum suspenda guvernul acordul de cooperare, ca sa nu mai poata magistratii italieni sa ajunga la ele.

Si n-a fost doar problema lui Berlusconi, care ani intregi a injurat justitia, zicand ca este de stanga si face jocuri politice subminandu-i guvernul (recunoasteti refrenul?).

La inceputul anilor ‘90, tot scandalul a inceput la Milano cu reteaua de afaceri a socialistilor, iar prima victima majora a fost premierul Betino Craxi, care la vremea aia ii acuza pe procurori ca fac parte dintr-o vasta conspiratie de dreapta, organizata de Vatican ca sa distruga Partidul Socialist.

Pana la urma, Craxi a murit in exil in Tunisia, tara prin care isi spala fondurile de campanie. Trag nadejde ca ai nostri au gusturi mai bune.