Duelul Viorilor pentru a patra oara pe scenele din Romania
La început a fost ideea de ”duel’’. S-au ales cele mai preţioase arme: viorile Stradivarius şi Guarneri, s-au stabilit cei mai aleşi combatanţi: violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru dar şi un arbitru: pianistul Horia Mihail, iar lumea a fost anunţată că va putea asista la o batălie nu pe viaţă şi pe moarte, ci pe sunet şi armonie.
Au fost trei ediţii de mare succes ale Turneului Naţional ”DUELUL VIORILOR”, iar cea de-a patra ediţie, organizată de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo va avea loc, într-o primă etapă, în perioada 4 – 7 noiembrie 2014 şi o a doua etapă în perioada 10 – 19 decembrie 2014.
Acum, când povestea a depășit stadiul de introducere, întrebările vin dinspre oamenii din sălile concerte. Ce e nou de data aceasta? Cu ce ne vor vrăji în acest… anotimp? Răspunsurile se regăsesc în program: o versiune originală a Anotimpurilor de Piazzolla, interpretate de două viori și pian (acestea fiind cunoscute in numeroase alte versiuni, dar nu în aceasta) sau dublarea duelului în recital cu duelul în concert. La Timişoara, Sala Capitol, 7 noiembrie, ora 19, cu Orchestra Filarmonicii din Timişoara – dirijor Mircea Holiartoc şi la Bucureşti, Sala Radio, 10 decembrie ora 19, cu Orchestra de Cameră Radio – dirijor Tiberiu Oprea, cei doi violonişti vor interpreta Concertul în re minor pentru două viori şi orchestră de Bach.
În plus, în acest sezon mai găsim un răspuns optimist. Şi anume că marea de evenimente din piață se deosebeşte de turnee sau evenimente precum Duelul viorilor, Pianul călător sau Flautul fermecat prin faptul că, în timp – și într-un timp destul de scurt – numele instrumentelor nu mai sunt în prim plan. Stradivarius, Guarneri, Steinway, Muramatsu – mărci istorice sau recente, dar nu mai puțin prestigioase, au trecut în plan secund, lăsând în scenă doar muzicienii. Iar protagoniştii acestui eveniment sunt nume sonore şi deosebit de apreciate pe scenele din România şi din lume:
Violonistul Liviu Prunaru este concert-maestrul celebrei orchestre Royal Concertgebouw Amsterdam, cotată drept una dintre cele mai bune din lume. Cariera sa solistică internaţională în plină ascensiune cuprinde colaborări cu cele mai importante orchestre din lume, precum London Philarmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre National de Belgique, Orchestra Filarmonică din Atena ş.a.
Violonistul Gabriel Croitoru este prof. univ. Dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, solist-concertist al Orchestrelor Radio România, al Filarmonicii « Paul Constantinescu » din Ploieşti şi membru al Cvartetului de Stat « Transilvan » – Cluj-Napoca. A cântat ca solist alături de importante orchestre europene, printre care orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Sevilla, Cannes ş.a.
Pianistul Horia Mihail este unul din cei mai apreciaţi muzicieni români ai generaţiei sale. În calitatea sa de solist concertist al Orchestrelor Radio România, Horia Mihail susţine numeroase concerte şi recitaluri pe scena Sălii Radio din Bucureşti, colaborează cu orchestre de profil din ţară, fiind totodată solist al Filarmonicii din Braşov, dar şi în turnee în ţară sau străinătate. De-a lungul timpului a susţinut peste 2000 de recitaluri şi concerte în 18 ţări, pe patru continente
Provocarea este de fapt repertoriul dens, atractiv, spectaculos şi dificil:
Serghei Rachmaninov – Vocaliză op. 34 nr. 14, transcripţie pentru vioară şi pian
Niccolò Paganini – Variaţiuni pe coarda Sol din opera Moise de Rossini
Ernest Bloch – Nigun
Niccolò Paganini – I Palpiti op. 13, introducere şi variaţiuni pe tema Di tanti palpiti din opera Tancredi de Rossini
Franz Schubert / Jascha Heifetz – Ave Maria
Camille Saint-Saëns – Havaneza op 83
Frédéric Chopin – August Wilhelmj – Nocturna op. 27 nr. 2
Henryk Wieniawski – Poloneza nr. 1 în re major
Astor Piazzolla / Mariano Castro – Anotimpurile la Buenos Aires
***
J. S. Bach – Concertul în re minor pentru două viori şi orchestră BWV 1043
Cei trei muzicieni vor putea fi ascultaţi în 9 oraşe din România, în 9 recitaluri şi 2 concerte:
ITINERAR
Partea I – noiembrie
Recitaluri: Craiova, Sala Filarmonicii, 4 noiembrie , ora 19; Râmnicu Vâlcea, Sala Filarmonicii, 5 noiembrie, ora 19; Timişoara, Sala Capitol, 6 noiembrie, ora 19
Concert cu orchestra: Timişoara, Sala Capitol, 7 noiembrie, ora 19. Acompaniază Orchestra Filarmonicii din Timişoara – dirijor Mircea Holiartoc
ITINERAR
Partea a II-a – decembrie
Concert cu orchestra: Bucureşti, Sala Radio, 10 decembrie, ora 19. Acompaniază Orchestra de Cameră Radio – dirijor Tiberiu Oprea
Recitaluri: Bucureşti, Sala Radio, 11 decembrie, ora 19; Târgu Mureş, Aula UMF, 12 decembrie, ora 19.00; Câmpia Turzii, Palatul Cultural Ionel Floaşiu, 13 decembrie, ora 19; Roman, Casa de cultură, 14 decembrie, ora 19; Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu, 15 decembrie, ora 19; Piteşti, Sala Filarmonicii, 19 decembrie, ora 19.
Proiectul este realizat de Centrul Cultural Media Radio România și Asociația Culturală Accendo.