Skip to content

După mulți ani, Spania e îngrijorată că poate pierde turiști: „Impactul asupra reputației este semnificativ”

Cele două accidente feroviare mortale produse în Spania în acest an i-au determinat pe pasageri să evite rețeaua de trenuri de mare viteză din lume, a doua cea mai mare din lume, o situație îngrijorătoare pentru o țară care depinde în mare măsură de turism și de călătoriile în interes de afaceri, au declarat experți și reprezentanți ai mediului de afaceri pentru Reuters.

Coliziunea din 28 octombrie, în urma căreia au murit 69 de persoane, a dus la închiderea liniei feroviare de mare viteză Madrid-Andaluzia pentru a doua oară în decurs de nouă luni, obligându-i pe cei aproape 19.000 de pasageri care o utilizează zilnic să caute alternative. Linia este în continuare închisă.

Potrivit datelor CNMC, autoritatea spaniolă de reglementare în domeniul concurenței, numărul pasagerilor care au călătorit cu trenurile de mare viteză pe distanțe lungi a scăzut cu 15% în perioada ianuarie-iunie, ajungând la 18,7 milioane.

Scăderea respectivă a avut loc în urma coliziunii dintre trenuri de mare viteză ce a avut loc în ianuarie, în apropierea localității Adamuz din sudul Spaniei, accident soldat cu 46 de morți. Majoritatea călătorilor au ales să se deplaseze cu mașini închiriate sau cu zboruri interne.

Potrivit calculelor Reuters, impactul a fost de aproape șase ori mai mare decât cel care ar fi fost de așteptat în mod normal în urma unei închideri a liniei pentru o perioadă de 30 de zile.

Îngrijorări asupra reputației Spaniei ca destinație turistică sigură

Impactul celui mai recent accident nu a fost încă cuantificat, însă experții spun că este probabil să fie mai puternic. Aceștia se tem că încrederea în Spania ca destinație turistică sigură ar putea fi și mai mult afectată. Spania este a doua cea mai vizitată țară din lume după Franța, iar turismul este crucial pentru economia sa.

„Toate accidentele sunt grave, dar atunci când ai două în decurs de numai nouă luni… impactul asupra reputației este semnificativ”, a declarat pentru Reuters Juan Pedro Aznar, cercetător în cadrul școlii de afaceri Esade. Acesta a adăugat că recâștigarea încrederii ar necesita ca remedierea problemelor tehnice să devină o prioritate politică.

Ultima oară când numărul turiștilor internaționali în Spania a scăzut a fost în 2020, când pandemia de COVID-19 a bulversat călătoriile în întreaga lume. Înainte de aceasta, numărul sosirilor anuale scăzuse ultima oară în 2008 și 2009, pe fondul crizei economice mondiale.

Carlos Garrido, directorul organizației din industria turismului Mesa del Turismo, a cerut autorităților să prezinte un plan cuprinzător privind infrastructura și întreținerea acesteia.

Isobel Hamilton, o turistă canadiană în vârstă de 50 de ani, a declarat că cel mai recent accident a determinat-o pe ea și pe soțul său să își schimbe planurile și să călătorească în afara Madridului cu autobuzul.

„Nu ne-am mai simțit confortabil să păstrăm în planurile noastre o călătorie cu trenul… Chiar dacă totul ar fi fost reparat și ar fi funcționat în condiții normale, probabil că tot aș fi ales să merg cu autobuzul”, a spus aceasta.

În această săptămână, guvernul spaniol a aprobat un decret care include măsuri menite să consolideze siguranța transportului feroviar și protecția socială a mecanicilor de locomotivă și a personalului din centrele de control al traficului feroviar. Principalul sindicat al mecanicilor de locomotivă a descris aceste măsuri drept primul pas concret în direcția îmbunătățirii siguranței.

Una dintre cele mai vizitate regiuni ale Spaniei își calculează pierderile

Deși majoritatea turiștilor internaționali ajung în Spania cu avionul, rețeaua de trenuri de mare viteză a avut în ultimele decenii un rol esențial în susținerea dezvoltării principalelor destinații turistice și centre de afaceri din întreaga țară.

Camera de Comerț din Sevilla, capitala Andaluziei, estimează că serviciile suplimentare de transport aerian, cu autobuzul și cu mașina acoperă doar 60% din traficul feroviar suspendat, pierderile zilnice pentru regiune ajungând la aproape 1,5 milioane de euro.

Potrivit unei surse din industrie, rezervările de zboruri efectuate în ultimul moment au crescut cu până la 61% de la începutul lunii noiembrie. Perturbările au provocat de asemenea o creștere bruscă a cererii pentru serviciile de transport în regim de carpooling (călătorii împărțite cu alți pasageri), existând indicii că și mașinile închiriate și autobuzele sunt preferate în detrimentul trenurilor mai lente care continuă să deservească ruta sudică.

„Pe termen lung, vom ajunge să recâștigăm încrederea în serviciile feroviare, atât timp cât nu va avea loc un alt accident”, a declarat pentru Reuters Marc Selgas, profesor la St. Pol Hospitality & Culinary Business School din Barcelona.