Educatia romaneasca: cine si unde greseste?

Acum, cît mai e cald subiectul “BAC 2011″, ar fi cazul să se pună de-o dezbatere legată de educaţia la români. E clar că, per total, avem o problemă. În primul rînd, la nivel individual, apoi la nivel familial şi, nu în ultimul rînd, la nivel de societate, iar aici includem şi sistemul, bun sau prost. Dezastrul de la bacalaureat nu e de azi, de ieri, iar unele declaraţii post-afişare a rezultatelor sînt de-a dreptul cretine. Ceea ce mă face să cred că avem mari “personalităţi” care nu ştiu pe ce lume trăiesc, scrie Alex Mihaileanu pe blogul Subiectiv.

Marea băgare în seamă

Cele mai inteligente declaraţii (desigur, în direct la Antena 3), numai bune de nominalizat la Darwin Awards, aparţin celor doi foşti miniştri ai învăţămîntului: Ecaterina Andronescu şi Andrei Marga. Cea dintîi a dat vina, repede-repejor, pe supraveghere: “Măsurile de securitate m-au deranjat profund. Nu poți să îi transformi pe profesori în polițiști, ci poți doar să le ceri să fie exigenți. Poate și stresul acesta a produs efecte asupra elevilor“. Va să zică, profesorii n-au mai putut să le spună elevilor ce să scrie şi nici n-au mai putut să accepte şpăgi sau să-i lase să copieze. Săracii! Ca şi cînd nu ar fi fost în interesul elevului să vină pregătit la un examen, ci al profesorilor, să le predea taman în timpul examenului, heh, de maturitate.

A doua declaraţie îi aparţine lui Andrei Marga. Domnia sa este, atenţie!, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. “Elevii care au susţinut examenul de bacalaureat în 2011 au petrecut şase ani în învăţământul regimului Băsescu; acesta a numit miniştri diletanţi, unii plagiatori sau persoane cu probleme psihice, care au introdus măsuri necugetate în sistem, ce-şi vădesc acum efectele“, a tunat şi-a fulgerat din gura fostului ministru. Mai pe româneşte, elevii n-au nici o vină că-i doare-n cot de şcoală, părinţii n-au nici o vină că nu le pasă de rezultatele plozilor. Băsescu e vinovat! Ce-a uitat dumnealui să precizeze este că Ecaterina Andronescu a fost ministru al Educaţiei în 2009, “sub comanda lui Băsescu”. În fine.

Scurtă istorioară

Eu am terminat liceul în 2003. Mă număr printre cei din adevăratele generaţii de sacrificiu. Am fost primii care am dat examen de capacitate, admitere la liceu cu examen plus media de la capacitate, primii cu Admis/Respins la probele orale şi cu teste grilă la BAC. La filozofie! N-am învăţat absolut nimic la limba română, n-am citit nici măcar o carte de comentarii. În schimb, am fost cîtuşi de puţin atent la ore şi am citit cărţile. Am intrat la oral în a doua zi de examen, dar în prima zi am fost în curtea liceului, întrebîndu-mi colegii ce le-a picat şi ce-au zis. Am învăţat, practic, materia, în ajunul intrării în sală. Da, limba română e grea cînd nici măcar n-ai fost în stare să citeşti lectura obligatorie.

Am avut o medie bună. Cu ce m-a ajutat? Cu mai nimic. De ce? A fost şi primul an în care ideea de concurs de dosare, la admitere, a fost pusă în practică la nivel naţional în toate universităţile de stat. Am fost printre primii picaţi sub linia de “buget”, unde au intrat foarte mulţi elevi de la liceele agricole şi industriale, în care profesorii au ajutat pe toată lumea cu răspunsurile. Pe modelul “cincinal în patru ani jumate”. Şi a ajutat mai ales universităţile să încaseze o grămadă de bani din taxele de înscriere şi din taxele de şcolarizare de la cei care şi-au permis să stea în facultate, pe banii părinţilor, pînă cu un an înainte de licenţă, cînd le-au lăsat baltă.

O a doua scurtă istorioară

Avem două cazuri. Un băieţaş care vine beat să vadă dacă a luat bacalaureatul sau nu. Şi un al doilea puşti, de la ţară, care n-a avut timp să înveţe din nişte motive cît se poate de obiective: e şofer şi, colac peste pupăză, dă cu sapa la cîmp, rîneşte la animale, merge la cules. Pe primul, l-a durut la sticla de alcool. Al doilea, a luat 2 la limba română – şi e de înţeles, că la cum se munceşte la ţară, nu cred că i-a rămas timp şi de citit – şi, atenţie!, 5,30 la matematică!

Aţi văzut celelalte declaraţii? “Vai, dar la matematică au fost subiecte de olimpiadă!“. Subiecte de olimpiadă pe care un puşti care n-a avut timp să înveţe a reuşit să le rezolve cît să treacă proba. Repet, un puşti care n-a învăţat nimic, dar care a rezolvat suficient din subiectele “de olimpiadă” de la proba de matematică. Deci, se putea, nu-i aşa?

Alo?!, voi sînteţi părinţi sau sursă de fonduri nerambursabile?

Principala problemă nu e la copii, ci e la părinţi. Părintele trebuie să fie echilibrat. Dacă e sever, îi va da copilului motivaţia perfectă pentru a adopta o atitudine rebelă. Şi se va răzbuna într-un mod cît se poate de simplu: nu va învăţa. Dacă, dimpotrivă, părinţii sînt prea blînzi şi-i vor satisface toate poftele, nu-l vor motiva să se pună cu burta pe carte, căci va şti întotdeauna că ei îi vor da, indiferent de rezultatele lui. Continuarea? “Păi, ce?, dacă i-a picat sub’ecte de olimpeadă? Cum să facă săracu’ copil?“ Şi puştani cu iPhone 4, care au bătut din picior să li se ia, căci telefonul e mai important decît viitorul lor.

Părinţii sînt responsabili că nu acordă atenţie suficientă copiilor, că nu le explică unde greşesc şi, mai ales, că nu ştiu cînd să pună piciorul în prag şi să spună “nu”. Şi eu am crescut cu cheia de gît, dar ai mei au ştiut să verifice dacă mi-am făcut temele. Şi mai e o problemă la nivel de educaţie, per total, la “cei şapte ani de-acasă”, practic, inexistenţi în multe cazuri. I-aţi văzut la TV, luîndu-se de profesori.

Nici cu profesorii nu ne e ruşine

În şcoala generală, ne băteam cu cretă în pauze. Am avut un profesor de biologie care, în timpul orelor, încasa crete în cap din toate părţile. Cînd eram într-a şaptea, ieşea din clasă plîngînd. În liceu, am avut o profă de muzică tînără, care ieşea, la fel, pîngînd. Pînă şi pe dirigintă am dus-o în pragul disperării. Ce pricepem de aici? Că dacă n-ai chemare faţă de meseria de profesor, mai bine nu o faci. Mulţi dintre tineri au aterizat în învăţămînt cînd au realizat că un post de la stat e călduţ. Patru ore pe zi, suportă ifosele puştimii şi asta e, au o leafă. Nu studiază psihopedagogie, nu le pasă că le lipseşte autoritatea.

E adevărat, salariul nu e dintre cele mai motivante, dar în cazul unora, programul le lasă suficient timp pentru a cîştiga venituri suplimentare din altceva. Dar le lipseşte imaginaţia. Un profesor de limbi străine se poate apuca de traduceri, unul de limba română se poate ocupa de critică literară, unul de istorie poate încerca nişte colaborări cu reviste şi aşa mai departe. Pe de altă parte, profesorii în vîrstă au ajuns să se sature de meseria lor şi nu mai sînt la fel de numeroşi cei cărora le place să lucreze cu copiii.

De ce face Marga scandal

Scurt şi cuprinzător, ca să nu mai lungesc textul mai mult decît e cazul: da, sistemul e prost, e corupt, trebuie regîndit. Dar declaraţia lui Andrei Marga şi, în general, cele ale politicienilor, cum că un singur ministru a dus învăţămîntul de rîpă, sînt nişte crunte imbecilităţi electorale.

Cînd ai 14 miniştri diferiţi în răstimp de 20 de ani, fiecare cu propriile “viziuni” asupra cum ar trebui să se desfăşoare învăţămîntul românesc, fără nici o continuitate, e normal ca sistemul să fie praf. Adăugaţi la asta că toţi miniştrii s-au minţit pe ei înşişi că au făcut treabă bună, că recolta de bacalaureaţi la hectar este corectă.

Nu, sistemul românesc bazat pe acumulare de informaţii nu e cel mai bun din lume, cum încă mai cred mulţi dintre cei care au făcut şcoala în comunism. Şi nu, românii nu sînt chiar atît de pasionaţi de studiu. Iar bacalaureatul de anul ăsta tocmai asta a arătat.

Acum, întoarceţi-vă la ce scriam la începutul textului în legătură cu concursul de dosare. Ce se întîmplă cu o rată de respinşi de 6 din 10? Facultăţile nu vor mai încasa bani cu nemiluita de la toţi cei care se înscriu, iar Andrei Marga e speriat că nu va mai avea o leafă de 4.500 de euro pe lună, ca pînă acum.

Vă mai întrebaţi acum de ce sistemul de învăţămînt românesc e la pămînt?

Comenteaza pe blogul Subiectiv.