Electromagnetica isi schimba obiectul de activitate
Dupa sapte decenii in care a fost cunoscuta ca singurul producator roman de echipamente pentru telecomunicatii si de aparate telefonice, intreprinderea bucuresteana Electromagnetica isi modifica domeniul principal de activitate.
Prin decizia luata astazi (6 aprilie 2006) de Adunarea Generala a Actionarilor, Electromagnetica va avea ca domeniu principal de activitate „productia de aparatura si instrumente de masura, verificare si control (cu exceptia echipamentelor de masura, reglare si control pentru procesele industriale” (cod CAEN 332).
Aparent surprinzatoare, modificarea nu face decat sa oficializeze schimbarile survenite in ultimii ani in activitatea companiei.
In prezent cele mai importante segmente ale afacerilor Electromagnetica sunt: productia de echipamente de masura, verificare si control destinate furnizarii si distributiei de energie electrica; productia de componente auto; furnizarea de servicii.
„Pentru cine a urmarit evolutia uzinei, modificarea domeniului principal de activitate reprezinta un proces logic”, a spus Eugen Scheusan, presedintele societatii. „Este rezultatul unui proces gradual de adaptare la cerintele pietei, proces accelerat in ultimii 3-4 ani.
Rezultatele economice ale anului 2005 arata ca aceste schimbari au fost nu doar necesare, ci si inspirate”.
Modificarea obiectului de activitate si prezentarea detaliata a rezultatelor economico-financiare obtinute in 2005 vor fi principalele subiecte ale unei conferinte de presa sustinute de managementul societatii Electromagnetica SA.
Conferinta de presa va avea loc marti, 11 aprilie 2006, orele 10:30, la sediul companiei din Calea Rahovei nr. 266-268, sector 5, Bucuresti.
Va rugam sa confirmati participarea dvs. la Ager Press SA; persoane de contact: Lucia Visan, Adrian Roditis.
Tel. 212-0495, 212-0496, 212-0497.
E-mail: pr@agerpress.ro