Sari direct la conținut

Elevii celei mai mari școli din București au început anul școlar în containere, fără curent. Negoiță: „Nu se poate fără deranj”

HotNews.ro
Elevii celei mai mari școli din București au început anul școlar în containere, fără curent. Negoiță: „Nu se poate fără deranj”
Elevii de clasa a II-a învață în containere, la Școala Gimnazială 195, din cauza lucrărilor de extindere a școlii FOTO Adelina Mărăcine / HotNews

În prima zi de școală, elevii de la Școala 195 „Hamburg” din Sectorul 3, cea mai mare din București, au început cursurile în containere, fără apă și curent, spre nemulțumirea părinților. Primarul Robert Negoiță a spus, la Digi24, că situația este „o etapă inevitabilă” a lucrărilor de renovare și că lipsa electricității e „o sincopă temporară”.

Pentru că lucrările de modernizare nu au fost terminate, în curtea școlii au fost montate containere. Părinții au reclamat lipsa apei și a curentului electric, vorbind despre condiții improprii pentru copii.

Primarul Robert Negoiță a respins acuzațiile părinților, într-o intervenție la Digi24: „Nu este șantier la acea școală de trei ani, cum se spune. Corpul principal al clădirii este în consolidare și extindere cu bani europeni. Noi, la solicitarea școlii, am montat containere. Aceste lucrări sunt și cu deranjul aferent. Nu se poate fără. Este o situație fericită pentru că școala asta se extinde cu bani europeni, se și reabilitează, se și consolidează”.

Edilul a publicat pe pagina sa de Facebook imagini de pe șantier, cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar:

„Chestiunea asta cu curentul nu e una pe care să o cunosc”

Întrebat despre lipsa curentului electric, edilul a precizat că nu are informații directe despre o asemenea problemă, dar a minimalizat incidentul: „Nu știu să existe această problemă de electricitate. Se pot întâmpla sincope, dar se remediază și nu e niciun scandal. Chestiunea asta cu curentul nu e una pe care să o cunosc. E posibil să fie vreo sincopă, n-am nicio idee. Dar chiar dacă ar fi să fie o sincopă, se rezolvă foarte probabil în cursul zilei de astăzi.”

Negoiță a admis că părinții sunt îngrijorați, dar a insistat că lucrările erau absolut necesare: „Fără aceste lucrări nu putem crește capacitatea și nu putem să avem o școală consolidată. Faptul că unii părinți, pe bună dreptate, sunt îngrijorați și noi n-avem cum să nu fim conștienți de chestiunea asta, nu justifică dezinformările. Haideți să nu căutăm probleme acolo unde ele sunt inevitabile, dar absolut necesare.”

El a reamintit că Școala 195, unde învață aproximativ 2.500 de copii, a mai fost extinsă de două ori: „Este o școală care beneficiază de patru săli de sport, un bazin de înot și alte zeci de săli de clasă neafectate, dar evident că este insuficient. Tocmai pentru că e cea mai mare școală din România, are nevoie de extindere. Anul viitor, pe vremea asta, o să avem o școală cu capacitate dublă față de ce era înainte.”

Întrebat și despre orarul provizoriu care îi obligă pe elevii din 10 clase de a III-a să vină la școală după ora 11:00, edilul a spus că programul nu intră în atribuțiile Primăriei: „N-are nicio legătură primăria cu programul pe care și-l face școala. Avem un singur atribut – să punem la dispoziție spații care să fie luminate, bine întreținute și suficiente. De aceea facem extinderea.”

Părinții merg în instanță

Între timp, părinții au anunțat că vor merge în instanță, acuzând un program „haotic și ilegal”, care ar masca funcționarea în trei schimburi, deși această formă de organizare a fost declarată nelegală de Ministerul Educației. Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis că lucrările de reabilitare ar trebui finalizate la 1 septembrie 2026 și că programul a fost aprobat de Consiliul de Administrație al școlii, cu respectarea cadrului legal.

Situația tensionată a culminat weekendul trecut, când directoarea Ștefania Voicu a confirmat pentru Edupedu că întreaga conducere a școlii și-a dat demisia. O zi mai târziu, însă, Inspectoratul a anunțat că echipa managerială „a revenit asupra deciziei și va continua să își exercite mandatul”.

INTERVIURILE HotNews.ro