Sari direct la conținut

Elveția plătește scump pentru că a blocat livrările militare ale altor țări către Ucraina: Exporturile de armament s-au prăbușit anul trecut

HotNews.ro
Franci elvețieni, Foto: Imar de Waard / Alamy / Alamy / Profimedia
Franci elvețieni, Foto: Imar de Waard / Alamy / Alamy / Profimedia

Exporturile elvețiene de armament s-au prăbușit cu mai mult de un sfert anul trecut, a anunțat marți guvernul, mai multe voci critice dând vina pentru această situație pe poziția neutră a țării, care a blocat reexportul de arme și muniții fabricate în Elveția către Ucraina, transmite Reuters.

Exporturile de materiale de război au scăzut cu 27%, la 696,8 milioane de franci elvețieni (788,06 milioane de dolari), a precizat Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO). În 2022, totalul a fost de 955 milioane de franci.

În pofida politicii de neutralitate pe care o susține de mult timp, Elveția este un mare producător de armament, fiind al 14-lea furnizor la nivel mondial în 2022, potrivit datelor Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm.

În 2023, Elveția a exportat materiale de război către 58 de țări, în scădere de la 60 în anul precedent, Germania fiind cel mai mare client, urmată de Danemarca, care a semnat comenzi mari pentru muniții și vehicule blindate cu roți.

SECO nu a oferit un motiv pentru scăderea exporturilor de anul trecut, dar asociația industrială Swissmem a subliniat că interdicția Elveției privind reexportul de arme a jucat un rol.

În conformitate cu legea neutralității țării, Berna nu poate aproba cererile de transfer de material de război fabricat în Elveția către Ucraina atât timp cât aceasta este implicată într-un conflict armat internațional.

„Interpretarea dogmatică” a neutralității a blocat reexporturile

„Unele companii au pierdut comenzi din cauza îngrijorărilor legate de reglementările elvețiene, în timp ce altele se gândesc să investească mai puțin aici”, a declarat directorul Swissmem, Stefan Brupbacher, pentru Reuters, înainte de publicarea cifrelor.

În 2022, Spaniei, Danemarcei și Germaniei li s-a refuzat permisiunea de a reexporta armament în Ucraina, tensionând relațiile dintre țări și stârnind îngrijorări în industria elvețiană de armament, în care sunt prezente multinaționalele Lockheed Martin și Rheinmetall, precum și o serie de companii mai mici.

Swissmem a subliniat că industria de armament a Elveției depinde de exporturi și nu se poate baza pe cererea din partea armatei elvețiene pentru a supraviețui.

Brupbacher a declarat că „interpretarea dogmatică” a neutralității a blocat reexporturile de arme și muniții elvețiene pe care alte țări le cumpăraseră cu ani în urmă, multe state neînțelegând poziția Elveției.

„Vrem să se elimine necesitatea unui permis de reexport pentru toate țările care aderă la convenții internaționale privind armamentul similare cu cele ale Elveției. Nu are nimic de-a face cu definiția juridică a neutralității”, a declarat el.

Elveția a spus în urma cu un an că nu își va schimba strategia de a refuza reexportarea armelor produse pe teritoriul său către alte state, în ciuda presiunii a numeroase țări care cer dreptul de a transfera arme Ucrainei.

Vara trecută, Elveția a blocat compania de armament Ruag AG din a vinde aproape 100 de tancuri Leopard 1 într-o afacere care ar fi dus la trimiterea lor în Ucraina.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro