"Ember" – calatorie (placuta) din adancuri, spre lumina

A avut premiera americana pe 25 septembrie, dar intra pe ecranele americane – ca si pe cele romanesti ori britanice -, pe 10 octombrie. Cel de-al doilea film al britanicului Gil Kenan (nascut in 1976) este un fantasy agreabil si de bun-simt, colorat nu doar de o scenografie inventiva cat si de prezentele lui Bill Murray, Martin Landau sau Tim Robbins.

Filmul este ecranizarea cartii scrise de Jeanne Duprau, o tanti care, pe langa gradinarit si intretinut cu catelul ei, a pus pe hartie o serie de trei romane care se ocupa de locuitorii din Ember, oras din adancul pamantului unde oamenii s-au refugiat in urma unui cataclism.

Reteta nu e noua, dar inca mai vinde din moment ce Jeanne Duprau va scoate in curand pe tarabe cel de-al patrulea roman despre Ember, „The Fourth and Final Book of Ember”.

Ecranizarea primului roman ar face o figura buna pe micul ecran, intr-o duminica dimineata sau la pranz, dupa o masa bogata in grasimi, lucru care va va umple de remuscari in momentul in care il veti vedea pe Bill Murray, alias primarul Cole, cu un burtoi ca o bila umflat peste pantaloni.

Cu zambetul sau de om bun, Bill Murray reuseste fara dificultate sa dea personajului sau, la momentul cuvenit, necesarul branci. Primarul Cole fura din rezervele de hrana ale oamenilor. El sta intr-o camera ascunsa din reteaua de canalizare si molfaie conserve, insensibil la apocalipsa pe care o anunta defectarea generatorului de curent al orasului subteran.

Dezastrul planetar si soteriologia, salvarea prin puritatea si curajul copiilor, epuizarea resurselor, ecologia, profetiile, Biblia, coruptia claselor conducatoare – cam tot ce era deja fumat intra in compozitia intrigii, dar ansamblul nu plictiseste.

Coerenta scenariului face ca, in mod discret, in spatele povestii din film sa se creeze treptat o metafora a lumii actuale, clatinate se pare pe buza neantului, dar cu posibilitati de deschidere spre altceva.

Acest lucru sustine mult povestea in sine pentru ca o pune in context, dand si mai mult de macinat glandei imaginatiei. Devine simplu sa-ti imaginezi (mai ales daca ai vazut in acest an si „Horton”) o lume mica intr-o lume infinita.

Noi traim in acea lume mica, in intuneric, si ne straduim (cativa, alesii) sa gaurim peretii si sa iesim la lumina.

Metafora si a trecerii din viata spre moarte? Sau a evadarilor dintr-un univers concentrationar spre libertate ( masina cu care tinerii scapa te duce cu gandul la modalitatile prin care se trecea inainte de 89 din Berlinul de Est in cel de Vest)?

Peretii povestii sunt suficient de porosi cat sa permita mai multe interpretari, iar realizarea profesionista pana in detalii iti da incredere.

Evadarea eroilor din Ember spre zona pe care noi traim astfel e partea cea mai interesanta a filmului pentru ca, la fel ca in „Calatorie spre centrul pamantului”, ne intoarce la vremea copilariei cand universul era inca infinit si posibilitatile lui de infasurare – nelimitate.

Pe langa protagonistii, tinerii Saoirse Ronan (lansata cu „Atonement”/”Remuscare”, rol care i-a adus, la 13 ani, o nominalizare la Oscar) si Harry Treadaway (lansat in 2005 cu „Brothers of the Head”), filmul ne face o placuta surpriza prin Martin Landau, care la 77 de ani refuza pensia.

De altfel, interpretarile actorilor, diferite de ce au mai facut pana acum, pun sare si piper peste o poveste care, cu alti actori si alt regizor, ar fi ramas in obscuritate.

„Ember – Orasul din adancuri”/”City of Ember” de Gil Kenan, cu: Harry Treadaway, Saoirse Ronan, Bill Murray, Martin Landau, Tim Robbins, B.J. Hogg. Pe ecranele romanesti din 10 octombrie.