Emil Hurezeanu, întrebat despre schimbarea sa din funcție: „Mâine aflu!”

Emil Hurezeanu a precizat că va discuta vineri cu liderii coaliției despre viitorul său în fruntea Ministerului Externe, întrebat despre posibilitatea de a fi schimbat din funcție ca urmare a eșecului privind Visa Waiver. Potrivit TVR Info, premierul Ciolacu va discuta vineri cu preşedintele interimar despre schimbarea din funcţie a ministrului de Externe, după ce social-democraţii şi cei de la UDMR şi-au arătat nemulţumirea faţă de prestaţia lui Emil Hurezeanu, principalul reproş fiind modul în care gestionează relaţia cu Casa Albă.
Emil Hurezeanu a fost întrebat, la sediul MAE, dacă a avut discuţii cu liderii coaliţiei de guvernare despre schimbarea sa din funcţie, în urma declaraţiilor premierului Marcel Ciolacu, potrivit news.ro. „Mâine, şi de mâine încolo vorbim mai mult”, a spus el. Întrebat dacă i s-a spus de ce va fi schimbat din funcţie, ministrul de Externe a răspuns: „Mâine aflu. Vorbim mâine”.
Discuțiile privind înlocuirea lui Emil Hurezeanu din fruntea diplomației române au pornit după ce SUA au decis suspendarea aderării României la Visa Waiver, motiv pentru care românii vor avea nevoie în continuare de viză pentru a călători peste Ocean.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că Emil Hurezeanu, este „un diplomat remarcabil”, însă spune că modul în care au decurs regulile diplomaţiei până nu demult în relaţia cu Statele Unite ale Americii s-au schimbat nu numai pentru România, ci şi pentru statele europene.
„Nu sunt un mare fan Hurezeanu. Știe și domnia sa. Cred că nici domnia sa nu e un mare fan Ciolacu. Propunerea pentru ministrul de Externe a fost făcută de PNL”, a spus Marcel Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri la Constanța că va avea o discuție cu președintele interimar al României Ilie Bolojan despre posibila schimbare a lui Emil Hurezeanu din funcția de ministru de Externe. Bolojan este plecat joi la Paris unde are loc un summit al statelor care susțin Ucraina. Vineri, are loc prima ședință CSAT din mandatul interimar al lui Bolojan, moment în care cei doi se vor întâlni.
Criticile au venit și din partea vicepremierului Kelemen Hunor, care a cerut o dezbatere publică privind relațiile României cu administrația Trump și poziționarea în raport cu Uniunea Europeană. „Nu aud nimic de la Ministerul de Externe, pentru mine este absolut uimitor. Trec săptămâni și săptămâni și parcă nu avem minister de Externe”, a spus președintele UDMR, citat de TVR Info.
Înaintea începerii ședinței de guvern de joi, Marcel Ciolacu a fost întrebat de jurnaliști dacă îl preferă pe Sebastian Burduja pentru funcția de ministru de Externe, în locul lui Emil Hurezeanu. Premierul a spus că nu poate face el direct o propunere. „Postul e al PNL și atribuțiile sunt ale presedintelui. Deci nu am cum sa fac eu direct o propunere. Trebuie să fiu de acord cu propunerea, cum e normal”, a precizat premierul.
Pentru funcția de ministru de Externe mai sunt vehiculate și alte nume din PNL: Ben Oni Ardelean, Robert Sighiartău și Pavel Popescu.