Energia – prioritate a viitorului guvern

Viitorul premier este astăzi un sinucigaș care poate deveni un profesionist al administrației dacă vom ieși cu bine din iarnă. Spun acestea numai gândindu-mă la problemele industriei energetice naționale. Dacă nu-și va alege câțiva bun-cunoscători a sistemului, sigur va da greș!

Există câteva puncte cheie unde trebuie să-i pună. Sperăm ca să înțeleagă că politrucii nu au ce căuta în acele posturi câțiva ani de acum încolo. Telefoanele și presiunile de partid îi vor face rău!

Ce probleme trebuie să rezolve? În cât timp? Peste câți ani se vor vedea rezultatele?

Prețul tuturor tipurilor de energie este ridicat! Să începem cu lemnele de foc: acestea s-au scumpit datorită lăcomiei celor care le „recoltează” și le distribuie. Avem 3,5 milioane de gospodării (peste 45%) care se încălzesc cu lemn de foc. Prețul lemnului a crescut nejustificat. Aici cred că se impun reguli / intervenția statului, existând posibilitatea unor rezultate imediate, care sunt necesare, cunoscut fiind că cei cu venituri extrem de mici încă se mai încălzesc cu lemne.

Gazele reprezintă următorul combustibil folosit la generarea de energie termică. Consumul casnic reprezintă aproximativ 35% din total consum. Aici avem două influențe: pretul extern, impus de Gazprom și „prostia sau trădarea” celor de la Romgaz la care se adaugă (hai să-i zicem) lăcomia OMV-ului. Când zic ceva de Romgaz, mă gândesc la scăderea producției și la depozitele umplute cu doar două treimi din capacitate, mă gândesc la „greșeala de proiectare” a capacității de extracție a conductelor din depozitele de stocare a subsidiarei Depodaz.

Prețul gazelor este dat de „piață”. Adică de BRM. Majoritatea tranzacțiilor sunt făcute prin contracte bilaterale și doar o mică parte prin BRM. Dacă ne uităm la firmele acreditate să tranzacționeze gaze, acestea nu sunt mai mult de 70. Cei doi producători majori, cei trei producători minori, care nu depășesc 4% din totalul extracției, cei doi importatori și restul este reprezentat de furnizori, adică de vestitele gulere albe ale energiei. Nu este o piață bine organizată, având reglementările bursei de mărfuri, dar neavând casă de compensare, ceea ce ar trebui să fie asigurarea finalizării tranzacțiilor conform contractelor încheiate în ring, nu este supravegeată de ANRE, care ar trebui să fie un ASF al ringurilor unde se tranzacționează energie, cunoscând că se tranzacționeza contracte forward pe gaz. Mulți consumatori mari s-au trezit cu furnizorii la ușă în vederea renegocierii contractelor atribuite prin BRM. (Culmea este că și tranzacțiile cu energie electrică încheiate prin BRM doresc a fi renegociate de furnizori.)

Consumul casnic de energie electrică reprezintă aproximativ 25% din total consum. OPCOM-ul este principala „piață”, dar OPCOM nu este nici măcar o piață ci o „platforma de tranzacționare”, care nu are nici una din caracteristicile unei piețe organizate, adică a unei burse de mărfuri, în cazul nostru de energie. A auzit cineva că ANRE-ul ar supraveghea OPCOM-ul? Această „platformă” aparține Transelectrica, compania națională care este transportator, operator de sistem și are rolul de a menține funcțional sistemul energetic național prin servicii de sistem și echilibrare, deci ar interveni o incompatibilitate. Mai adăugăm că reglementările tranzacțiilor nu sunt în totală concordanță cu reglementările burselor europene de energie, nu există o casă de clearing, că nici un organism nu asigură finalizarea tranzacțiilor în condițiile date de contractul inițial, că nu există mecanisme care să reacționeze în cazul unor dezechilibre datorate manipulării, că nu există o instituție care să pregătească profesional, să reglementaze și să acrediteze activitatea persoanelor care acționeză de fapt ca brokeri în piață.

Creșterea prețurilor este dată în special de piața internă. Cererea este mai mare decât oferta, adică nu mai avem capacități de producție care să acopere necesarul. S-au închis foarte multe capacități securitare, în special pe cărbune și gaze și nu s-a pus ceva în schimb. La o numărătoare sumară a capacităților închise, România a pierdut aproape 5000 de MW și nimeni nu s-a gandit că acestea trebuie înlocuite. Creșterea prețurilor se datorează de asemenea și pieței externe, importurile din ultimile zile trecând des peste 1500 MWh, ajungând aproape de pragul de 2000 MWh. Noroc că interconexiunea permite un import de aproape de 3000 MWh.

Ce trebuie făcut?

UE ne zice că putem micșora taxele și impozitele, dar experiența anilor trecuți ne arată ca de fapt acestea s-au transformat în profiturile intermediarilor și prețurile nu au scăzut. În alte țări s-au plafonat prețurile. Printr-o plafonare a trecut și România, odată cu Ordonanța 114, și s-a demonstrat că mai mult a dezechilibrat tot ce cuprinde industria energetică. Autoritățile se gândesc la acest tip de acțiune. Sunt de acord că în criză trebuie să ai soluții de criză, dar cred că trebuie să se specifice clar pentru cât timp se aplică astfel de măsuri. Vicepreședintele ANRE ne spune că se pot scoate două taxe: cea care se referă la certificatele verzi, care sunt în ajutorul celor ce produc energie electrică din eolian și solar, ceea ce este fezabil și taxa pe cogenerare. Mai jos arat că relația dintre producția de energie termică și electrică nu trebuie dezechilibrată, deci această propunere ar duce la distrugerea SACET-urilor.

Dacă se va lua decizia ca prețurile să fie plafonate, măcar cei care decid să țină cont de ceea ce spune profesorul Dumitru Chisăliță aici.

Consider că este obligatoriu că dacă se ajunge la plafonarea prețurilor pe un timp extrem de limitat, în tot acest timp cele două piețe de energie să fie reconstruite pe principiile enumerate mai sus. De asemenea introducerea instrumentelor de hedging prin instrumente derivate (ex. futures) ar face ca să existe posibilitatea „asigurării” unor prețuri pe care pot conta consumatorii.

Urgența cea mai mare este în asigurarea posibilitatii populației să se încălzească. Știm că avem peste 1.300.000 de gospodării, consumatori captivi de energie termică legați la SACET și aproape 4.000.000 de gospodării care se încălzesc cu centrale individuale „de apartament”. Ambele sisteme de încălzire folosesc preponderent gazele și nu cred că mai există un SACET pe cărbune în afară de cel din Iași. Cum am scris acum două săptămâni, expicând formarea prețului energiei termice, statul trebuie să intervină deoarece există riscul ca foarte multe familii să nu își permită să-și plătească consumul de gaze sau „întreținerea” în cazul celor care stau la bloc.

Avem primul caz: familiile care au centrale individuale. Parmalentul a adoptat Legea consumatorului vulnerabil. Înțeleg că este stufoasă, că procedurile sunt greoaie, dar există totuși un ajutor dat celor care nu își permit să plătească sumele mari cerute de furnizori.

În privința gospodăriilor legate la SACET lucrurile sunt mai complicate. Spuneam acum două săptămâni că aproape 65% din populația urbană nu își poate plăti la timp cheltuielile de întreținere. Neplata întreținerii înseamnă neplata furnizorului de energie termică. Dar aproape întotdeauna acest producator este o termocentrală care produce și energie electrică și pe care sistemul energetic național se bazează. Orice sincopă a unui astfel de producător generează de fapt mari probleme SEN deoarece am spus că nu avem suficiente capacități de producție de energie electrică. Am afirmat de câte ori am putut că tehnologiile de producție, transport și distribuție sunt vechi, au randamente mici și pot colapsa oricând. Bucureștenii simt acest lucru de câțiva ani. Dacă un astfel de sistem mai suferă și un stres financiar, acesta chiar va colapsa. Rezultă o singura soluție: măcar în această iarnă SACET-urile trebuie să fie subvenționate suplimentar, lăsând la o parte subvenția pentru fiecare gigacalorie acordată de primării, fără de care multe familii ar îngheța în apartamente.

Prețurile mai pot fi scăzute dacă îndeplinim condiția ca să existe o producție care să acopere cererea. Nu știu dacă toate capacitățile închise mai pot fi readuse în stadiul de a produce, dar trebuie făcut acest efort. Nu înțeleg de ce investiția de la Iernut a Romgaz nu poate fi pusă în funcțiune repede, atât timp cât conducerea afirma acum câteva luni că 94% din investiție este realizată. Chiar și ultimile repoarte către BVB spun că investiția este realizată puțin sub 90%. Aritotel Jude, ne spune că va fi gata până la sfârșitul lui 2022. Oare de ce DNA-ul nu se sesizează pentru cea mai mare investiție a statului roman din ultimii 10 ani din industria energetică? Până la urmă este vorba de soarta a 268 milioane de euro (fără TVA) din banii colectați de la noi din taxe și impozite!

Un lucru este clar: singura modalitate de a scade prețul gazelor este investiția în capacități noi pe gaz. Dar cunoscând că legislația ce se referă la investiții este stufoasă și durează, o posibilă intervenție a viitorului guvern ar putea face ca în doi ani să avem cel puțin câteva sute de MW de capacități mici și medii puse în funcțiune și în patru ani câteva capacități mari. Așezarea acestora este descrisă într-un articol de acum patru luni: în zonele cu mare sărăcie energetică, adică în Moldova și Ardeal. Oricum, pericolul de black-out prevăzut în februarie 2022, nu poate dispare în cazul în care vom avea temperaturi de sub 15 grade, ceea ce este destul de posibil.

Un impact rapid ar putea avea realizarea cât mai urgentă a restructurării tuturor companiilor energetice la care statul este acționar și aici mă gândesc inclusiv la îndeplinirea misiunii inițiale a respectivelor companii și la cheltuirea banilor aiurea pe fel de fel de proiecte fantasmagorice. Trebuie să ne gândim și la microproducători, adică la prosumatori. Mărirea numărului acestora ar degreva o mică parte din producția destinată consumului casnic, dar asta ar putea însemna măcar câteva zeci de MWh pe care nu îi vom mai importa, adică un plus la balanța de plăți import – export. Citeste continuarea pe contributors.ro