Etica guvernarii

La inceputul fiecarui nou ciclu de guvernare, increderea in institutiile politice creste, pentru ca, apoi, dupa o perioada variabila, dar in general nu mai mare de un semestru, tendinta de depreciere inregistrata de acest indicator al bunei guvernari sa nu mai poata fi schimbata. Fara sa isi consolideze legitimitatea, guvernarea se prelungeste inertial, producind efecte perverse.

Dupa patru cicluri electorale postconstitutionale, in Romania s-au inregistrat tot atitea alternante la guvernare. Daca in 1992 alternanta a fost doar parlamentara, majoritatea trecind de la FSN la FDSN, sub acelasi presedinte care si-a impus primul ministru, in 1996, 2000 si 2004 alternanta a fost absoluta, schimbindu-se atit presedintele, cit si majoritatea parlamentara.

Reactia constanta a electoratului nu a fost insa tradusa de politicieni. Considerind ca politica este neutra din punct de vedere etic, iar sanctiunea electorala – doar un accident de parcurs, politicienii au continuat, de la un ciclu la altul, sa repete aceleasi formule, producind aceleasi consecinte. Reactia de respingere a politicii nu a condus la o reforma a politicienilor.

Nici schimbarea de generatie politica, nici noul electorat nu au reusit sa reconfigureze politica. Sanctiunea etica a electoratului a beneficiat doar de un inconsistent raspuns politic: mimarea schimbarii.

Chiar daca impactul criteriilor etice asupra alegerilor a fost important, ca in 2004, partidele au reactionat stereotip. Iluzia transformarii din interior a politicii romanesti este periculoasa.

In mod realist, controlul activitatilor politice se cere realizat pe mai multe planuri: institutional – prin intarirea separatiei puterilor in stat; politic – prin echilibrarea raporturilor de forte sau multiplicarea actorilor politici influenti; social – prin implicarea societatii civile; si mediatic – prin exercitiul liber al opiniei.

Democratia nu se realizeaza de sus, prin bunavointa alesilor, ci prin interventia necenzurata a actorilor sociali si civici, sindicate, patronate, organizatii civice sau profesionale sau cetateni.

Intarirea pluralismului politic prin emergenta unor formatiuni cu dimensiune etica explicita poate contribui la recalibrarea vietii politice. Proiectul unor fuziuni intre formatiunile de nuanta populara poate conduce, in noul context politic, la o alternativa politica, la bipolarismul artificial.

Osificarea guvernarii, fluctuatiile jocului de coalitie, rolul important al partidelor cu potential de santaj nu ofera prea multe alternative transformarii radicale a politicii. Partitocratia este exacerbata de guvernarea de coalitie si limiteaza interventia altor forte in spatiul politic.

Reducind conflictul politic la confruntarea dintre partidele parlamentare si mimind parteneriatul pentru a limita presiunile exterioare sistemului politic, partitocratia exclude, din principiu, orice dezbatere etica. Pentru a contracara aceasta tendinta cvasinaturala, controlul reciproc al institutiilor politice este mai mult decit necesar.

Responsabilitatea presedintelui ca institutie politica de echilibru este, in aceste conditii, imensa. Pentru realizarea asteptarilor publice privind reforma, interventia acestei institutii pentru echilibrarea raporturilor de forte intre cele trei puteri, dar mai ales pentru reformarea statului si a politicii, devine cruciala.

Caracterul partitocratic al presedintiei, intre 1992 si 2004, a oferit cadrul institutional pentru deriva politicii.

Rolul societatii civile in diferitele sale variante nu poate fi neglijat, in orice tentativa de reforma. Restabilite dupa socul alegerilor, partidele prefera sa se izoleze de societate. Interpretind oligarhic mandatul lor, acestea sint preocupate sa preia controlul asupra resurselor sau sa limiteze efectele alternantei. Dar „splendida izolare” nu mai poate fi acceptata ca practica politica.

Daca si in 2005, precum in 1997 sau 2001, partidele nu reusesc sa descifreze semnificatia etica a votului, sansele reformei sint reduse, cu atit mai mult cu cit opinia publica nu mai este dispusa sa accepte reluarea ciclurilor precedente. Noul electorat nu este doar mai rational, ci si mai critic.

Pentru ca innoirea politica afirmata de partide sa nu ramina doar o promisiune de campanie facuta sub presiunea publicului, este nevoie de coagularea unei reactii civice coerente, dublate de o vointa institutionala.