Euractiv: Harta politică a Slovaciei, redesenată prin victoria unui lider al opoziţiei deloc ortodox
În Slovacia, o mişcare conservatoare, partidul Oameni Obişnuiţi (OĽaNO), a câştigat alegerile parlamentare de sâmbătă şi va fi pionul principal într-un posibil guvern de coaliţie format din partide ale opoziţiei. Liderul partidului, Igor Matovič, promite toleranţă-zero în privinţa corupţiei, potrivit Rador care citeaza Euractiv.
Partidul Oameni obişnuiţi şi Personalităţi Independente (OĽaNO) a obţinut 25,02% din voturi, trimiţând în opoziţie partidul Smer (SD), de guvernământ, care a dominat politica slovacă timp de peste 12 ani.
Matovič a început deja tratativele în vederea unei posibile coaliţii guvernamentale cu trei partide: partidul Libertate şi Solidaritate (SaS), noul partid de centru al fostului președinte Andrej Kiska, Pentru Oameni, şi un partid populist pe nume Noi Suntem Familia (un aliat al partidului Marinei Le Pen, Identitate şi Democraţie).
Prezenţa la urne a fost de 63,94% – cea mai mare începând din anul 2002.
Noaptea alegerii lui Matovič a semănat cu concertul unei vedete de muzică rock. În loc să sărbătorească victoria cu nişte invitaţi atent selecţionaţi, el şi-a petrecut noaptea victoriei în alegeri a partidului OĽaNO în oraşul său de reşedinţă, Trnava, sărbătorirea fiind deschisă întregii populaţii.
„Poporul a dat un ordin important… Luăm aceste rezultate ca pe o cerere din partea oamenilor care vor să facă curăţenie în Slovacia. Sunt înfiorat de emoţie”, a spus Matovič referindu-se la succesul său răsunător. Deocamdată, el este singurul candidat al cărui nume este vehiculat pentru funcţia de premier.
Partidul Smer-SD s-a situat pe locul al doilea cu aproape 19% din sufragii. Premierul demisionar, Peter Pellegrini, şi liderul partidului, Robert Fico, şi-au confirmat trecerea în opoziţie. Partidul Smer-SD a fost marcat de scandaluri de corupţie, precum şi de evenimentele care au urmat asasinării jurnalistului de investigaţie Ján Kuciak şi a logodnicei sale, Martina Kušnírová.
Deşi înfrângerea în alegeri a fost mai puţin dură decât se anticipase, pentru Smer-SD, eventualitatea unei coaliţii este inexistentă. Ambele partide care formau coaliţia de guvernământ împreună cu Smer-SD – Partidul Naţional Slovac (SNS) şi partidul minorităţii maghiare, Most-Híd (PPE) – au suferit o umilitoare înfrângere şi vor părăsi parlamentul.
Cine este Igor Matovič?
Matovič, un magnat al presei din regiune, este de 10 ani prezent în rândurile opoziţiei slovace. El nu deţinut niciodată vreo funcţie executivă. La început votat pe lista electorală a partidului SaS, el a spart rapid rândurile şi a înfiinţat OĽaNO, o platformă independentă.
OĽaNO nu a fost niciodată şi nu este nici acum un partid tocmai obişnuit. Este mai degrabă un proiect politic lejer, aflat aproape total sub controlul lui Matovič. Mişcarea a publicat lista cu cei zece membri ai conducerii abia în luna februarie.
În total, OĽaNO se bazează pe 45 de membri, numărul minim stabilit pentru a putea înfiinţa un partid politic. Calificat de opozanţi ca fiind imprevizibil, Matovič a devenit cunoscut înregistrându-şi convorbirile private cu alţi politicieni şi transmiţându-le ulterior în public.
Pe parcursul carierei sale, Matovič a luptat constant împotriva celor din Smer-SD din cauza scandalurilor de corupţie şi a altor infracţiuni, făcând-o deseori într-un mod extrem de dur.
Una din campaniile celor din OĽaNO’ cu cele mai serioase urmări a fost atunci când Matovič, însoţit de alţi candidaţi, s-a deplasat la Cannes, în Franţa, pentru a prezenta imagini video cu vila fostului ministru de finanţe Ján Počiatek, membru al partidului Smer-SD.
În perioada 2014 – 2019, partidul său a avut un singur membru în Parlamentul European, pe Branislav Škripek, şi are tot unul şi în actualul parlament, pe Peter Pollák, care este de origine romă.
Posibile coaliţii
Matovič a început deja negocieri cu trei partide de opoziţie, printre care şi partidul Suntem O Familie, condus de controversatul om de afaceri Boris Kollár.
Toţi eventualii parteneri ai lui Matovič au obţinut voturi semnificativ mai puţine faţă de procentul de 25% al partidului OĽaNO, procentele lor situându-se între 9% şi 5%. În vederea stabilităţii oricărui nou guvern, această mare responsabilitate va sili partidele să coopereze, dar sunt de aşteptat posibile fricţiuni atât politice, cât şi de ordin personal.
Liberalii şi creştin-democraţii, afară
Una dintre cele mai mari surprize a constituit-o faptul că o coaliţie de centru liberală şi proeuropeană, Slovacia Progresistă (PS/Spolu, Renew), nu a putut atinge pragul de 7% necesar intrării în Parlament.
Creştin-democraţii (KDH), o parte tradiţională a opoziţiei democratice, nu au reuşit nici ei să revină pe eşichierul politic. Liderul lor, Alojz Hlina, va demisiona din funcţia de preşedinte. Pentru prima oară, minoritatea maghiară nu va fi reprezentată în viitorul parlament.
Partidul Smer-SD va împărţi băncile opoziţiei cu partidul neofascist Kotlebovci-ĽSNS, care a obţinut aproximativ acelaşi procent ca în algerile din 2016.
Alegerile au avut loc în ziua când s-au împlinit 100 de ani de când femeile au obţinut drept de vot în Choslovacia. În urma alegerilor de sâmbătă, numai 30 de femei au fost alese. Numărul exact al femeilor din viitorul parlament va fi cunoscut numai după formarea guvernului.