Skip to content

Exercițiu de noapte în București. Cum e în orașul cu 2.000.000 de oameni dacă un bloc e lovit de un „mic avion”, ca să nu spunem dronă

Vineri noapte a avut loc în București un test de intervenție în caz de urgență, organizat de societatea civilă, prin asociația Carusel. Pentru patru ore și jumătate, reprezentanți ai ONG-urilor, dar și ai instituțiilor publice din București (Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și ISU) au simulat cum se ajută un grup de persoane rănite de impactul dintre „un avion de mici dimensiuni și un complex rezidențial”. 

  • O tabără de salvare – cinci corturi în parcarea unui supermarket – a fost complet operațională în 45 de minute.
  • Noutatea a fost faptul că nu statul, ci oamenii s-au mobilizat ca să exerseze un posibil eveniment în care un „complex rezidențial” este lovit. Știm cu toții la ce ne gândim. Galațiul și Constanța știu.  

„Faceți loc că vine ambulanța”, spune prin stație directorul executiv al Carusel, Marian Ursan. Le face semn oamenilor strânși în fața cortului pentru ajutor medical să elibereze drumul. O ambulanță aduce încă o persoană rănită. 

Tot momentul este parte a exercițiului „NIGHTFALL26”, care a avut loc vineri noapte, 30 spre 31 octombrie, în București. În ambulanță se află voluntari care pretind că sunt „victime”. 

Scenariul de la care s-a pornit

Scenariul pornește de la aterizarea forțată a unui avion de mici dimensiuni în estul Capitalei. Aterizarea avionului a afectat un complex rezidențial. Ulterior, a avut loc și un incendiu la parterul unui bloc și s-a simțit un miros persistent. Locatarii blocului au fost evacuați după aterizarea forțată, explică Denisa Chiriac, 25 de ani.

Nu e nicio legătură că trăim o vreme în care dronele lovesc blocurile, vapoarele și complexele industriale? Organzatorii au ales varianta unui scenariu de incident civil. Dar efectele evenimentului tragic sunt, evident, asemănătoare. 

„Tabăra Uranus”

Denisa este coordonatoarea taberei „Uranus”. Așa se numește tabăra umanitară organizată de organizația Carusel în parcarea unui supermarket din zona Pallady din București, special pentru exercițiu. Este al patrulea exercițiu de acest gen la care participă și al doilea pe care îl organizează. 

Exercițiile de acest fel testează intervenția în cazuri de urgență, precum explozia din Rahova, din octombrie 2025, unde Carusel a fost pe teren. 

Pe lângă membri ai asociației Carusel, la exercițiu au mai participat reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliția, Salvați Copiii sau Organizația Mondială a Sănătății. 

Cum funcționează 

În parcarea complexului comercial din Pallady se văd din șosea cinci corturi. Fiecare are propria utilizare. 

Unul este cortul de triaj. Aici sunt aduse „victimele” exercițiului. Voluntarii spun că sunt copii, persoane în vârstă, străini care nu cunosc limba română sau persoane cu dizabilități. Ținta este să acoperim cât mai multe situații posibile, afirmă organizatorii. 

Urmează cortul pentru ajutor medical. Persoanele care termină la triaj sunt aduse aici pentru o evaluare medicală. Tot în aceste corturi sunt întrebați despre boli sau afecțiuni pe care le au.

Mai sunt și două corturi de cazare care sunt încălzite și în care se găsesc paturi și pături. Există și un cort de mâncare, unde se pregătește masa pentru victime și pentru voluntari. 

Mimează și un comportament agresiv

Oamenii ajung rând pe rând în tabăra „Uranus”. Unii sunt aduși cu ambulanța, alții cu mașini ale DGASMB. Fiecare persoană are un rol scris pe un bilețel. Acolo scrie cum trebuie să se poarte fiecare.

„Vorbește-le mai urât, întreabă mai agresiv”, se aude în dreptul cortului de triaj. Încercarea este de a face situația să fie cât mai realistă pentru cei care se pregătesc. 

O parte dintre participanții la exercițiu – fie ei voluntari sau reprezentanți ai instituțiilor – nu știu nimic despre cum trebuie să aibă loc exercițiul de pregătire. Scopul este să fie testată capacitatea lor de reacție. 

„Cum îi cheamă pe părinții tăi? Știi ceva despre ei? La ce etaj locuiești?”, se aude de la masa destinată copiilor din zona de triaj. Pe masă sunt creioane colorate și jucării antistres. 

Sursă foto: HotNews.ro / Ștefania Gheorghe
Sursă foto: HotNews.ro / Ștefania Gheorghe

„În tabăra noastră au ajuns momentan 23 de victime. Acestea au primit ajutor și consiliere în funcție de nevoile fiecăruia. Acum așteptăm să fie gata masa”, spune organizatoarea taberei. 

Minutele 

Potrivit unor fișe de observație împărțite prin tabără, Carusel a aflat de incidentul cu avionul la 20:35. 

La 21:15 au plecat de la sediu, iar de la ora 23:00 au început să primească primele victime. 

La ora 00:45 a urmat și al doilea flux de persoane.

Am întrebat-o pe Denisa Chiriac ce crede că s-a schimbat de la un exercițiu la altul.

„Simt că am evoluat și timpii spun asta. E responsabilitatea mea să țin și timpii și să mă asigur că toate punctele sunt eficient și pregătite de primirea victimelor”, spune ea. 

Ridicarea taberei a durat aproximativ 45 de minute, spune Denisa Chiriac. La fel a durat și la ultimul exercițiu organizat de ea, însă atunci aveau cu un cort mai puțin. 

Sursă video: HotNews.ro / Ștefania Gheorghe

Prima la explozia din Rahova

Bianca Avram, 27 de ani, este lucrător social la Carusel și participă pentru a șasea oară la un astfel de exercițiu. 

„Scopul principal este să reușim și în situații reale să intervenim cât mai bine și să ne calibrăm cu celelalte instituții cu care lucrăm. Cred că unul dintre principalele motive este să ne găsim minusurile și să ne dăm seama unde putem face mai bine, de ce mai e nevoie, ca în momentul în care trebuie să intervenim, să putem să avem toate serviciile și toate dotările puse la punct”, explică, pentru publicul HotNews, Bianca Avram.

Bianca Avram. Sursă foto: HotNews.ro / Ștefania Gheorghe

La „NIGHTFALL26”, Bianca Avram este „first respondent”. Asta înseamnă că ea este prima persoană din echipa Carusel care ajunge la locul unui incident.

Ea a fost prima persoană din echipa Carusel care a ajuns la blocul din Rahova unde a explodat o conductă de gaze, care a vorbit cu celelalte instituții prezente, iar mai departe a transmis colegilor ei care sunt nevoile de pe teren, câte persoane să vină, cu ce echipamente sau care este cel mai potrivit traseu. 

Bianca are experiență în exercițiile de pregătire. Dar mereu apar situații noi, neașteptate. Neprevăzutul de vineri noapte a fost organizarea spațiului, susține ea. Pentru că nu știau întocmai cum va arăta spațiul din parcare destinat taberei, a fost nevoie ca toate instituțiile implicate să colaboreze pentru organizare. 

În jurul orei 1:15, prin stațiile radio, Marian Ursan, directorul Carusel, începe să îi cheme pe participanți la masă. Exercițiul s-a încheiat.