Experimentul Pitesti si schimbarea codurilor CAEN (de Sorin Ionita)
Pentru un occidental, Franz Kafka este un mare romancier al absurdului tragic, iar Ilf si Petrov ai absurdului pitoresc, dar noi, est-europenii, stim ca ei au fost mai curand niste reporteri cu buna priza la realitate.
In societati ce si-au creat birocratii de stat vaste si cu pretentii de modernitate, fara sa reuseasca sa le faca si responsive, absurdul e prin definitie la el acasa. Pe hartie totul e in regula, legile si institutiile fiind copy-paste dupa cele din Vest, dar lucrurile merg alandala. Si nu vorbesc de marea coruptie sau politicile populiste, reale si ele, ci despre un strat suplimentar asezat deasupra: un melanj inconfundabil de impotenta, delasare si prostie administrativa ce face ca, in rarele momente cand guvernantii au intentii bune, perversiunile aparatului sa duca la situatii de roman kafkian, cu cetateanul victima sigura.
Din lunga lista de exemple posibile, ma opresc la unul singur, teribil de actual: celebra preschimbare a codurilor CAEN, pentru aliniere la normele europene, aplicata din ianuarie 2008. Celebra, ma rog, pentru cine s-a lovit ea. Pentru restul lumii, inclusiv pentru guvern, ea pare un detaliu obscur si neglijabil. Necazul e ca aceasta schimbare afecteaza – si costa – sute de mii de firme mari si mici, inclusiv persoane fizice autorizate (PFA), care in rastimp de cateva luni trebuie sa plimbe hartii de la Ana la Caiafa, platind taxe, pentru un lucru dictat de sus si perfect inutil din punctul lor de vedere.
Despre ce e vorba? Din ratiuni care tin de colectarea informatiei economice intr-un stat modern (de exemplu, pentru a se putea calcula PIB-ul), s-au creat sisteme de clasificare a companiilor dupa obiectul de activitate, adica niste tabele uriase cu toate tipurile de activitati ce ti-ar putea trece prin cap, fiecare prevazuta cu un cod (CAEN).
O chestie cam socialista, dar, avand-o si Europa, ne supunem. In momentul cand te inscrii ca firma sau liber-profesionist, bifezi unul sau mai multe coduri, in functie de ce anume iti propui sa produci, iar acestea se pun in actele de infiintare. Institutul de Statistica va sti apoi unde sa incadreze micul tau aport la marea economie nationala.
Toate bune si frumoase, doar ca intrarea noastra in UE, plus niste schimbari interne ale Uniunii, au dus la nevoia de a reclasifica activitatile. Ca atare, s-a pus problema schimbarii codului pentru sute de mii de SRL-uri si PFA-uri romanesti. Rational, ai fi zis ca asta se face centralizat, cu un soft care sa inlocuiasca automat niste cifre in calculator la Registrul Comertului, iar oamenii sa primeasca acasa o hartie (sau e-mail) cu instiintarea ca de maine codul dv. se schimba din X in Y, multumim pentru atentie.
Pentru cazurile de activitati nou-aparute sau divizate in nomenclator, se putea concepe o procedura speciala, dar simpla si in tot cazul gratuita, fiindca n-a fost ideea intreprinzatorilor sa modifice acest sistem pur statistic, ce nu presteaza direct vreun serviciu. Nu de alta, dar asa s-a facut in alte parti.
Gresit. Aici, fiind Romania, s-a mers in spiritul lui Kafka (sau Ilf si Petrov, dupa temperament). Tot poporul liber-profesionist sau cu firma – repet, sute de mii de persoane – a fost trimis din ianuarie 2008 sa stea ca boul la cozi, pentru a parcurge urmatorul zig-zag: refacerea actului constitutiv cu noile CAEN, depunerea sa la Registrul Comertului impreuna cu actele vechi, aprobarea de catre judecatorul delegat, re-emiterea certificatului de inregistrare (acea diploma frumos colorata), publicarea in Monitorul Oficial.
La Registru si la Monitor s-au platit taxe, fireste, cateva sute bune de lei. Nu e un banc, ci un proces in plina desfasurare. Prin martie, maraiala indignata a clasei mijlocii (pe care odinioara PNL pretindea ca o reprezinta; intre timp partidul s-a convertit la asistenta sociala si subventii pentru pomanagii bogati cu gura mare) a ajuns la urechile guvernului. Ca atare, Tariceanu s-a burzuluit intr-o seara la televizor, ca vai de mine, cum e posibil, sa se elimine imediat taxele, ca si cand el abia atunci afla de chestiune – ceea ce nu m-ar mira sa fie adevarat.
Registrul Comert ului, teoretic in subordinea Ministerului Justitiei, dar practic stat in stat, ca multe alte institutii publice, a ranjit intelept in barba si a lasat sa treaca vreo doua zile, cam cat e orizontul de atentie al premierului, continuand apoi tot dupa capul lui. Ca e asa, o puteti constata direct aceia dintre dv. care cititi in momentul asta „Evenimentul zilei“ in fata ghiseului de la Registru, asteptand sa depuneti actele si banii, in speranta ca intre Paste si 1 Mai o fi inghesuiala mai mica.
Dar n-a fost suficient ca partea cea mai intreprinzatoare a societat ii noastre sa fie pusa la cozi si bir, in loc sa fie lasata sa munceasca; asa o fi planul pentru obiectivele Lisabona pe competitivitate. Nu, supremul rafinament a constat in aceea ca fiecare firma a trebuit sa tina o AGA care sa decida schimbarea CAEN, ca si cand asta ar fi fost ideea spontana a actionarilor, dupa care sa formuleze o solicitare prin care „noi, subsemnatii, va ruga m sa aprobati…“, adresata autoritatilor.
Acest gest marunt, dar simbolic, de reeducare a intreprinzatorului in spiritul experimentului Pitesti, prin baterea sa cu batul pana ajunge sa-si ceara singur, cu stampila si semnatura, pedeapsa decisa dinainte de Big Brother, este graitor pentru reflexele profunde ale administratiei romane, neschimbata pe sub epiderma de raporturile sale frecvente cu Europa.
INTERVIURILE HotNews.ro