Experimentul Ungureanu
Desemnarea cunoscutului istoric si diplomat Mihai Razvan Ungureanu pentru functia de premier este un gest menit sa accentueze profesionalismul actului de guvernare, sa reduca emotionalismul paralizant, sa duca la depasirea unei anumite stari de debusolare si sa sustraga actiunile politice variilor ispite factionaliste. Experienta sa in domeniul politicii externe nu mai are nevoie de recomandari. Ca ministru de externe, Mihai Razvan Ungureanu a accentuat optiunile ne-echivoc atlantiste ale Romaniei democratice. Este o personalitate politica si intelectuala autonoma in sensul autentic al cuvantului. Spirit deschis si om al dialogului, sunt convins ca este un bun manager de echipa.
Am avut sansa ca in primavara anului 2005 sa fiu comentator, la Woodrow Wilson Center, al unei remarcabile prezentari facuta de proaspat numitul ministru de externe. Tot in 2005, a vorbit la Targul de Carte, alaturi de Adrian Cioroianu si Stelian Tanase, la lansarea cartii mele “Stalinism pentru eternitate”. Amintesc aceste momente doar pentru a accentua ca vorbesc in cunostinta de cauza. In numeroasele noastre discutii am constatat intotdeauna ca dl Ungureanu este un om al substantei, nu al artificiilor retorice. Nu este doar un erudit, un spirit viu, ci poseda acel dar care se numeste inteligenta morala.
As mai pomeni un lucru: sunt unii care subit au inceput sa studieze dosare, dupa ce ani de zile s-au opus Legii Lustratiei. Dl Ungureanu nu a fost niciodata activist platit al PCR, al UTC, al sindicatelor, al MAN, nu a fost cadru (ofiter) ori informator al Securitatii. Este nevoie sa insist asupra faptului ca presedintele de onoare al PSD a fost Ministrul Tineretului si secretar al CC al PCR insarcinat cu ideologia? Ca unii dintre cei care dau lectii au lucrat la “Stefan Gheorghiu”, principala institutie a indoctrinarii comuniste, avand salarii platite, in fond, din bugetul PCR, deci din spolierea natiunii?
Caracterul discret al prezentei lui Mihai Razvan Ungureanu in fruntea SIE face parte, cum se spune, din fisa postului. Ca istoric si ca intelectual public, dl Ungureanu s-a pronuntat consecvent si cat se poate de categoric pentru valorile societatii deschise, ale autenticului liberalism, impotriva tribalismelor, a sovinismului si xenofobiei. Este aceasta linia patriotismului luminat ilustrata de o traditie care ii include pe Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, Ion Mihalache si Corneliu Coposu. Imi amintesc ca in 2006 dl Ungureanu a fost tinta unor atacuri furibunde din directia cercurilor securist-xenofobe, ceea ce a dus la publicarea unei scrisori de protest semnata de numeroase personalitati ale societatii civile.
Este greu de anticipat cum vor actiona, pana la urma, partidele care formeaza USL: se vor obstina intr-o atitudine de boicot al premierului desemnat ori vor sustine imperativul guvernabilitatii tarii in aceste conditii extrem de dificile? Le fel de importanta este atitudinea zonelor de influenta din coalitia majoritara. Va fi dl Ungureanu incurajat sa continue reformele initiate de guvernul precedent? Va gasi el sprijinul necesar pentru a continua lupta pentru eliminarea coruptiei? Dl Stefan Vlaston are dreptate, cred, atunci cand scrie: Există șanse ca experimentul Ungureanu să fie unul de succes. Omul pare decis să facă ce trebuie pentru țară. Cu condiția susținerii de către actuala coaliție. Și fără obligația de a da socoteală baronilor.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro