Sari direct la conținut

Explicațiile lui Macron privind cetățenia franceză acordată fondatorului Telegram. „O strategie pe deplin asumată”

HotNews.ro
Explicațiile lui Macron privind cetățenia franceză acordată fondatorului Telegram. „O strategie pe deplin asumată”
Emmanuel Macron Foto: Almir Hamzagic / AFP / Profimedia

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat joi că „îşi asumă pe deplin” acordarea naţionalităţii franceze patronului platformei Telegram, Pavel Durov, plasat sub control judiciar după patru zile de detenţie la Paris, notează AFP, preluată de Agerpres.

Această decizie de naturalizare face parte dintr-o „strategie pe deplin asumată”, privind „femei şi bărbaţi” care „depun efortul de a învăţa limba franceză” şi care „strălucesc în lume”, s-a apărat Emmanuel Macron, aflat în vizită în Serbia.

Pe de altă pare, şeful statului francez a negat că i-ar fi adresat „vreo invitaţie” lui Durov, afirmând că nu avea cunoştiinţă despre venirea miliardarului franco-rus în Franţa.

Potrivit unei surse apropiate cazului, Durov a vorbit în engleză miercuri în timpul audierii sale în faţa judecătorului de instrucţie.

După ce a creat cu fratele său Nikolai serviciul de mesagerie Telegram, lansat în 2013, miliardarul Pavel Durov a obținut cetățenia statului din Caraibe Saint-Kitts-and-Nevis. În august 2021 a devenit cetățean francez în urma unei proceduri aparte despre care Parisul a rămas discret.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a fost pus sub inculpare de justiția franceză, miercuri seară, el fiind acuzat că nu a acționat împotriva difuzării de conținut cu caracter infracţional pe aplicația sa de mesagerie criptată. Doi judecători de instrucție din Paris au stabilit ca Durov să fie plasat sub un control judiciar sever, care îl obligă să rămână în Franța, relatează AFP.

CEO-ul Telegram a compărut miercuri în faţa judecătorilor de instrucţie, care, după mai multe ore de interogatoriu, au decis punerea sa sub acuzare pentru mai multe infracțiuni:

  • „refuzul de a comunica informațiile necesare pentru interceptările autorizate de lege”,
  • „complicitate la delicte și infracțiuni organizate pe platformă (trafic de stupefiante, pornografie infantilă, escrocherie și spălare de bani în formă organizată)”,
  • „furnizarea de servicii de criptologie vizând asigurarea unor funcţii de confidenţialitate fără declaraţie conformă”.

Eliberat din arest, Durov va trebui să se supună unui control judiciar strict, ce prevede obligația de a plăti o cauțiune în valoare de 5 milioane de euro, de a se prezenta la poliție de două ori pe săptămână și de a nu părăsi teritoriul Franței.

INTERVIURILE HotNews.ro