Explozia din Rahova: Noi detalii despre starea victimelor internate în spitale din București
Răniții internați şi operaţi la Spitalul Floreasca după explozia din Sectorul 5 al Capitalei sunt în stare stabilă, iar un al treilea pacient a început recuperarea. Adolescenta de 17 ani internată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” are fracturi costale şi de coloană, dar este conştientă şi cooperantă, au anunţat luni dimineaţă reprezentanţii unităţilor medicale.
„Pacienţii internaţi în Spitalul Clinic de urgenţă Floreasca sunt în stare stabilă. Din punct de vedere chirurgical, cei doi traumatizaţi în timpul exploziei au fost trataţi. În acest moment sunt stabili, fără risc vital. În perioada imediat următoare vor fi supravegheaţi strict, până în momentul externării. Pacientul care era deja operat într-un alt spital începe recuperarea”, au anunţat luni dimineaţă reprezentanţii Spitalului Floreasca, citați de News.ro.
Unul dintre pacienții internați la Spitalul Floreasca, un bărbat de 53 de ani cu arsuri severe, a fost transferat sâmbătă la Spitalul Universitar din Graz, în Austria.
Conform datelor făcute publice vineri după-amiază de Ministerul Sănătăţii, la Spitalul Floreasca se află: un bărbat de 68 de ani – operat de urgenţǎ şi supus unor investigaţii imagistice suplimentare şi sub monitorizare de specialitate; o femeie de 58 de ani – fracturi la nivelul bazinului şi coloanei lombare; necesitând intervenţie chirurgicală; un bărbat de 86 de ani – fără leziuni post-traumatice; internat în secţia de chirurgie pentru monitorizare.
În ceea ce priveşte adolescenta de 17 ani internată la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, aceasta are fracturi costale şi de coloană, dar este conştientă şi cooperantă.
Iniţial, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” au fost duşi doi pacienţi, victime ale exploziei din Sectorul 5: un băiat cu traumatism cranio-cerebral şi plăgi suturate, fractură de claviculă; internat în secţia de neurochirurgie, în supraveghere medico-chirurgicală şi o fată, intubată şi ventilată mecanic; operată în cadrul secţiei de neurochirurgie. Băiatul a fost externat.
Trei persoane au murit şi 15 au fost rănite în urma exploziei produse vineri, într-un bloc din zona Calea Rahovei, din Sectorul 5 al Capitalei.
