VIDEO Explozii puternice la o benzinărie din Roma, în urma unui incendiu. Cel puțin 45 de răniți, inclusiv dintre pompierii și polițiștii sosiți la intervenție. Cum arată locul

Zeci de persoane au fost rănite după ce o benzinărie a explodat, vineri dimineață, într-un cartier din estul Romei, scrie Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompieri, care se aflau deja la fața locului, după ce izbucnise un incendiu. În timpul intervenției, a avut loc o explozie puternică, ce a fost urmată la scurt timp de o a doua deflagrație.
Autoritățile italiene au anunțat un nou bilanț în urma exploziilor uriașe produse la o benzinărie din estul Romei: au fost rănite cel puțin 45 de persoane, inclusiv 12 ofițeri de poliție și șase pompieri.
Deflagrația de la distribuitorul de benzină, motorină și gaz petrolier lichefiat (GPL) din cartierul Prenestino a avut loc în cursul dimineții, imediat după ora 08:00, și a fost auzită în toată capitala.
Zecile de persoane afectate de explozii sunt tratate în spitalele locale, două dintre acestea fiind în stare critică din cauza arsurilor grave, informează Reuters citând agențiile de presă italiene.
Numărul răniților în urma exploziilor este, potrivit autorităților italiene, de cel puțin 27 – inclusiv zece polițiști și un pompier. De asemenea, trei persoane sunt spitalizate cu arsuri grave.
Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj pe contul său de limba italiană de pe rețeaua X.
„Mă rog pentru persoanele implicate în explozia unei benzinării, care a avut loc în această dimineață în cartierul Prenestino Labicano, în inima diecezei mele. Continui să urmăresc cu îngrijorare evoluția acestui tragic accident.”
Cel puțin 26 de persoane, printre care nouă polițiști și un pompier, au fost rănite vineri în explozie, potrivit noilor informații date de autoritățile italiene.
Pe lângă cei din rândul forțelor de intervenție au fost răniți și 16 civili, inclusiv directorul benzinăriei, a declarat șeful poliției din Roma, Roberto Massucci, citat de agențiile de știri italiene. El a adăugat că nimeni nu se află în stare de pericol vital.
Autoritățile sanitare au precizat că cinci persoane au fost spitalizate cu arsuri minore și răni provocate de cioburi de sticlă.
Pompierii italieni au postat pe rețelele de socializare imagini cu intervenția la locul exploziei:
❌#Roma, #esplosione in un distributore di carburante in via dei Gordiani, zona Casilino: coinvolto uno dei #vigilidelfuoco intervenuti.
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco) July 4, 2025
Squadre impegnate a spegnere le fiamme che stanno interessando il deposito giudiziario nella parte retrostante la stazione di rifornimento.… pic.twitter.com/P0zLAzFg3T
Situația este sub control acum, au precizat pompierii:
❌#Roma, ricognizione dell’elicottero dei #vigilidelfuoco, Drago 162, sull’area dell’#esplosione in zona Casilino. Sotto controllo l’#incendio nei luoghi vicini il distributore carburante, operazioni di spegnimento in corso [#4luglio 11] pic.twitter.com/JK32cfebFo
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco) July 4, 2025
Câțiva locuitori din zonă au povestit pentru agenția italiană ANSA cum s-a simțit explozia:
- „Am fost treziți de un zgomot puternic, parcă era o bombă, un atentat”. Așa a descris Paola, locuitoare a unui bloc din via dei Gordiani, momentele de teamă trăite în această dimineață, imediat după explozie.
- „Nu am înțeles ce se întâmplă, toate geamurile au tremurat. Putea fi o bombă, un cutremur, nu înțelegeam. Apoi, din fum, am înțeles că era o explozie”, a declarat Francesco, locatar într-un imobil din apropiere.
- „Mama mea are o tăietură la picior, geamurile ferestrelor s-au spart”, a povestit Claudia.
- Roberta spune că a plecat „în papuci” de acasă, „părea ca un atentat”.
- Alessandro a afirmat că a avut „bucăți de lemn care au zburat în casă”.
- Mai mulți locuitori din zonă spun că au văzut „oameni acoperiți de cioburi de sticlă pe stradă”.
Imaginile LIVE de la fața locului transmise de publicația italiană Corriere della Sera arată că de la locul deflagrației încă iese fum, iar la fața locului sunt numeroase forțe de intervenție și de poliție:
Bilanțul victimelor a crescut
Cel puțin 21 de persoane au fost rănite în explozie, scrie presa italiană. Printre victime se află și șoferi care se aflau în benzinărie în momentul în care a avut loc deflagrația, anunță autoritățile italiene, care precizează că bilanțul este încă în actualizare.
Invervenția la fața locului este încă în desfășurare. Au apărut însă informații despre cum s-a produs tragedia. Corriere della Sera scrie că o mașină a lovit o pompă de benzină, iar apoi a izbucnit un incendiu.
Echipajele de salvare au ajuns la fața locului, când a avut loc o explozie uriașă. La scurt timp, a avut loc o a doua explozie.
Știrea inițială: Explozia uriașă a avut loc la o benzinărie și stație GPL din Via dei Gordiani. Publicația locală Roma Today scrie că a izbucnit un incendiu, iar apoi a fost o explozie. La scurt timp, a urmat o a doua explozie, mai puternică, care s-a auzit în toată capitala Italiei.
Esplosione pompa di benzina zona Centocelle #Roma pic.twitter.com/ZGqJuUf4N0
— Oltre Stretto (@zancle78) July 4, 2025
Printre răniți se numără opt polițiști și un pompieri. Bilanțul este însă în curs de actualizare, mai scrie presa din Italia.
Explozia a avariat și clădirile aflate în apropiere, printre care și o grădiniță, scrie Corriere della Sera.
Autoritățile italiene au declanșat planul de urgență, iar mai multe ambulanțe și echipaje de pompieri intervin momentan în zonă. Totodată, camerele de gardă ale spitalelor au fost alertate că este posibil să fie mai multe victime.
Cauza incendiului este necunoscută în acest moment.
Urmările exploziei din Roma:









Explozia din Roma amintește de tragedia de la Crevedia, care a avut loc august 2023. Cinci persoane au murit și alte 54 au fost rănite, în urma exploziei care a avut loc la o stație GPL. În urma deflagrației, au ieșit la iveală mai multe nereguli cu stația GPL.