Expozitia de grafica semnata de Ary Murnu vernisata la Venetia
Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, cu sprijinul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia și al Asociaţiei „Patrimoniu pentru comunitate” din Iași, marchează Ziua Culturii Naţionale Române prin expoziţia de grafică semnată de Ary Murnu, „Ion Creangă şi personajele sale”.
Lucrările expuse – ilustraţii ale poveştilor şi povestirilor lui Ion Creangă, realizate de Ary Murnu – fac parte din patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi. Expoziţia va fi vernisată pe data de 14 ianuarie 2017, la orele 17.30, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi va rămâne deschisă până la 29 ianuarie 2017. Vernisajul va fi precedat de o lectură a poveştilor lui Ion Creangă evocate de ilustraţiile lui Ary Murnu, lectură ce va avea loc în sala „Marian Papahagi” a IRCCU de la Veneţia, pe data de 14 ianuarie, la orele 16.30.
Proiectul expoziţional deschide Anul aniversar Ion Creangă, ce marchează împlinirea a 180 de ani de la nașterea scriitorului (1837-1889) și 150 de ani de la apariția revistei „Convorbiri literare”, în paginile căreia scriitorul a debutat în anul 1875 cu povestea „Soacra cu trei nurori” și unde a publicat majoritatea scrierilor sale. Poveştile şi povestirile la care trimit cele peste 50 de ilustraţii de Ary Murnu şi prezentate în cadrul expoziţiei sunt: „Fata babei și fata moșneagului”, „Povestea lui Harap-Alb”, „Dănilă Prepeleac”, „Soacra cu trei nurori”, „Povestea unui om leneș,” „Punguța cu doi bani” și „Prostia omenească”.
De origine aromână, Ary Murnu s-a remarcat ca un foarte bun pictor, ilustrator şi grafician. Născut în 1881 la Xanthi, a urmat studiile gimnaziale și liceale la Budapesta şi pe cele superioare la Academia de Arte Frumoase din München, apoi la Iași și la București, unde s-a stabilit. Şi-a dedicat întreaga viaţă picturii, dar şi caricaturilor, ilustraţiilor şi multor altele lucrări grafice. A colaborat la diferite publicații şi a realizat ilustraţii pentru operele mai multor scriitori români, dintre care îi amintim pe Cezar Petrescu,Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Alexandru Vlahuță.
Expoziția „Ion Creangă şi personajele sale”, îngrijită de Andreea Tacu, se alătură seriei de expoziții itinerate de MNLR Iași în orașe europene precum Istanbul, Paris, Alicante, Lyon, Frontignan sau Castellón de la Plana.