Extrema-dreaptă din Marea Britanie părea o forță redusă. Apoi au izbucnit revoltele violente antimigrație care au zguduit Marea Britanie în ultimele zile
Constrâns de un aparent declin al atitudinilor rasiste și de un sistem electoral care favorizează partidele politice mari, naționalismul extrem din Marea Britanie a devenit mai puțin structurat, fiind reprezentat acum de o constelație mult mai flexibilă de influenceri și rețele, care au alimentat violențele din ultima săptămână, scrie revista The Economist.
În jur de 700 de activiști de extremă-dreapta s-au adunat pe 4 august în fața hotelului Holiday Inn Express din Manvers, o suburbie a orașului Rotherham din nordul Marii Britanii, în contextul protestelor antimigrație declanșate după tragedia din Southport, unde trei fetițe au fost înjunghiate de un tânăr de 17 ani născut în Regatul Unit din părinți rwandezi.
Mulțimea a scandat „dați-i foc” și „scoateți-i afară”, cu referire la solicitanții de azil aflați în hotel, în vreme ce a aruncat cu scaune, scânduri și cărămizi în poliție. Personalul hotelului a ridicat baricade, iar la un moment dat, un protestatar a provocat un incendiu într-un hol.
Nimeni nu a fost rănit grav în acest incident, cel mai serios episod al revoltelor întinse pe mai mult de o săptămână, soldate cu sute de arestări, răniți și pagube materiale.
Declanșată inițial de crima din Southport din 29 iulie – și de informațiile false cum că suspectul e un solicitant de azil ajung ilegal în țară – mișcarea de protest a căpătat o viață proprie. Mii de persoane au luat parte la revolte; violența s-a extins la 22 de orașe.
Naționaliștii albi au atacat moschei, hoteluri care adăpostesc solicitanți de azil, cartiere locuite de musulmani și firme deținute de aceștia.
Oficialii nu pot anticipa când anume se vor potoli protestele, deși ultimele seri au fost mai puțin violente. Protestatarii și activiștii încă discută pe WhatsApp și Telegram planuri pentru alte acțiuni, de data aceasta vizând avocații specializați în imigrație.
The Guardian scria miercuri că poliția este în stare de alertă, în condițiile în care protestatarii și-au stabilit, online, în jur de 30 de posibile manifestații în întreaga țară.
„Cele mai ample acte de violență de extremă dreaptă din istoria postbelică a Marii Britanii”
Prin amploarea lor și prin modul în care au fost organizate, protestele indică un lucru nou, scrie revista The Economist.
Prima revoltă rasială majoră din Marea Britanie a avut loc în 1919. Până în anii 1970, astfel de revolte au izbucnit periodic, de obicei în centrele urbane și în cartierele mixte defavorizate.
Majoritatea ciocnirilor de atunci, cu câteva excepții, au avut loc între tinerii de culoare și poliție. Ultima mare revoltă din 2011 a fost provocată de împușcarea unui bărbat de culoare de către poliție la Londra și a implicat în mare parte atacuri asupra magazinelor.
Săptămâna trecută am asistat la „cele mai ample acte de violență de extremă dreaptă din istoria postbelică a Marii Britanii”, a observat Joe Mulhall de la Hope Not Hate, o organizație civilă.
Evoluția extremei-drepte
Pentru mulți, reacția din stradă a fost uimitoare. Până de curând, extrema dreaptă din Marea Britanie părea o forță redusă, în contextul unui aparent declin al atitudinilor rasiste și al unui sistem electoral care favorizează partidele politice mari.
De-a lungul secolului al XX-lea, scrie The Economist, extrema dreaptă a încercat, fără să reușească neapărat, să combine activismul de stradă cu succesul la urne.
Uniunea Britanică a Fasciștilor (BUF), fondată de Oswald Mosley, un aristocrat antisemit, a atras aproximativ 50.000 de susținători în anii 1930, dar nu a reușit să obțină un rezultat electoral. După cel de-al doilea război mondial, Mosley a trecut la campanii agresive de stradă în noile comunități de migranți.
Aceasta a fost o tactică continuată în anii 1970 de Frontul Național, un grup naționalist care a făcut campanie împotriva sosirii asiaticilor expulzați din Uganda. În 1977, 500 de membri ai Frontului Național au mărșăluit prin Lewisham, un cartier multicultural din Londra, sub un banner pe care scria „scoateți tâlharii de pe străzi”, înainte de a se încăiera cu poliția.
Genul acesta de acțiuni au afectat atractivitatea Frontului Național. Revoltele din Lewisham au ajuns să fie considerate începutul declinului său.
În anii 2000, o formațiune succesoare, Partidul Național Britanic (BNP), a obținut câteva mandate de consilieri locali și două locuri în Parlamentul European.
Dar piața electorală pentru astfel de opinii extreme, care nu a fost niciodată atât de mare, s-a redus constant.
Extrema-dreaptă și dreapta radicală
În prezent, doar 17% dintre persoane afirmă că este foarte important să te fi născut în Marea Britanie pentru a fi cu adevărat britanic, în scădere de la 48% în 1995.
Drept urmare, scrie The Economist, a apărut o distincție între ceea ce experții numesc „extrema dreaptă”, formațiuni explicit rasiste precum Frontul Național și BNP, și „dreapta radicală” – formată de mișcări electorale în rândurile cărora se află populiști precum Nigel Farage, liderul Reform UK.
Ambele au făcut progrese. Dreapta radicală este mai proeminentă ca niciodată. Farage, care împărtășește multe dintre preocupările extremei drepte cu privire la imigrație, criminalitate și poliție, este unul dintre cei cinci deputați Reform UK în Parlament, aleși pe 4 iulie.
Între timp, actorii extremei drepte au găsit noi modalități de a exploata vechile nemulțumiri. În timp ce în trecut extrema dreaptă era organizată prin instituții cu lideri, structuri organizaționale și liste de membri, în prezent este o constelație mult mai flexibilă de influenceri și rețele.
Activiștii văd o „țară ocupată”
Figura principală a extremi-drepte este Stephen Yaxley-Lennon, un fost huligan de pe stadioane în vârstă de 41 de ani din Luton, care folosește pseudonimul Tommy Robinson.
Pe 27 iulie, acesta a atras 30.000 de persoane la un miting la Londra, unde vorbitorii au îmbinat preocupări locale reale, de exemplu cu privire la amplasarea hotelurilor pentru solicitanții de azil, cu teorii extreme care acuză faptul că Marea Britanie ar fi o „țară ocupată”.
Deși nu a luat parte la tulburările recente, el s-a folosit de un număr mare de persoane care îl urmăresc pe rețelele sociale pentru a le alimenta. Se presupune că English Defence League (EDL), un grup anti-musulman fondat de Yaxley-Lennon, a dispărut. Dar foștii săi membri continuă să distribuie mesaje.
O altă rețea importantă este Patriotic Alternative, un grup anti-imigranți fondat de Mark Collett, un fost membru BNP.
În timp ce cei asociați cu EDL tind să fie huligani mai în vârstă, Patriotic Alternative vizează un public mai tânăr. Niciuna dintre grupări nu are mulți membri oficiali, dar ambele au o acoperire mare prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, a excplicat pentru The Economist Julia Ebner, expertă în extremism la Universitatea Oxford.
Tulburările recente nu par să fi fost organizate la nivel central. În schimb, activiștii locali aleg o anumită locație – un hotel pentru azilanți, de exemplu – își anunță online intenția de a se aduna acolo și așteaptă ca planurile lor să fie amplificate prin intermediul aplicațiilor. Această abordare descentralizată explică o diferență evidentă față de revoltele anterioare, care tindeau să aibă loc în orașe.
Două scenarii pentru evoluția protestelor
Cum ar putea evolua lucrurile de aici încolo? Un scenariu ar fi ca un răspuns judiciar dur să aibă efectul dorit. Într-o funcție anterioară de șef al procuraturii, Keir Starmer, în prezent prim-ministru, a contribuit la trimiterea în închisoare a aproape 1.300 de persoane implicate în revoltele din Londra.
Procesele au început deja. Faptul că unii dintre primii judecați au plâns în boxa acuzaților nu sugerează o mișcare pregătită pentru luptă. Rețelele organizaționale slabe ar putea însemna că activitatea extremei drepte se risipește la fel de repede cum a izbucnit.
Primele măsuri serioase au început deja, în instanță. Un bărbat a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare, la Liverpool Crown Court, după ce a pledat vinovat pentru tulburări violente și agresarea unui ofițer de poliție.
Un alt scenariu este acela în care tulburările vor continua sau vor suferi mutații. Mulhall a remarcat faptul că, după o revoltă în apropierea unui hotel pentru azilanți din Knowsley, în 2023, evenimente similare au continuat timp de șase săptămâni.
Britanicii se opun violențelor, dar spun că politica privind migrația este o cauză a protestelor
Analizele sugerează că marea majoritate a britanicilor nu susțin revoltele. Dimpotrivă. Un sondaj realizat de YouGov în urma revoltelor a arătat că 85% dintre britanici sunt împotriva protestelor violente. Chiar și protestele generale sunt susținute doar de unul din trei britanici (34%), mai mult de jumătate (54%) fiind împotrivă.
În ochii publicului, cei mai responsabili pentru violențe sunt chiar protestatarii, nouă din zece britanici (88%) considerându-i cel puțin într-o oarecare măsură responsabili pentru provocarea tulburărilor, iar șapte din zece (71%) considerându-i foarte responsabili.
De asemenea, rețelele sociale sunt considerate foarte responsabile pentru revolte, 86% din public considerându-le o forță motrice esențială în desfășurarea tulburărilor. Șapte din zece britanici (69%) consideră însă, de asemenea, că presa convențională a provocat într-o oarecare măsură revoltele.
Dar dincolo de responsabilitatea personală și de factorii declanșatori imediați, publicul consideră că există și cauze politice pe termen mai lung ale revoltelor. Două treimi dintre britanici (67%) cred că politica privind imigrația din ultimii ani a contribuit la violențe, iar 55% spun același lucru despre guvernele conservatoare recente.
Publicul este mai puțin înclinat să creadă că noul guvern laburist sau Keir Starmer sunt responsabili, doar aproximativ o treime dintre britanici (33-36%) considerându-i responsabili pentru revolte. Dintre opțiunile intervievate, musulmanii sunt cel mai puțin susceptibili de a fi responsabili, doar un sfert dintre britanici (25%) considerând că aceștia sunt responsabili, față de șase din zece (59%) care nu îi învinuiesc.