Sari direct la conținut

FACT-CHECKING la dezbaterea prezidențială de la Antena 3 CNN: patru declarații au fost false / Ce candidați le-au făcut

HotNews.ro
FACT-CHECKING la dezbaterea prezidențială de la Antena 3 CNN: patru declarații au fost false / Ce candidați le-au făcut
Dezbaterea electorala organizata de postul Antena 3 CNN inaintea turului 1 al alegerilor prezidentiale, in Bucuresti, pe 30 aprilie 2025 / FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Site-ul Factual, care se ocupă de fact-checking, a verificat, în timp real, declarațiile candidaților de la dezbaterea prezidențială de miercuri seară organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului. Patru dintre ele nu au avut acoperire în realitate.

După ce Nicușor Dan l-a acuzat pe Crin Antonescu că a semnat contracte prin care a înstrăinat terenuri unor „rechini imobiliari” când a fost ministru al Sportului, candidatul coaliției a declarat că „singurele acte semnate de mine ca ministru sunt acte perfect legale”.

El a adăugat că documentele pe care le-a semnat erau obligatorii în baza Legii 15/1990 și a unei Hotărâri de Guvern din 1991. „Niciuna din hotărârile, din deciziile semnate, nu de mine, cum spune domnul Dan, ci în timpul mandatului meu, fără semnătura mea, fără avizul meu, niciuna din ele nu înstrăinează și niciuna nu e ilegală”.

Declarația sa este catalogată neadevărată de Factual. „O decizie a Curții de Apel București din 2015 îl contrazice”, arată site-ul de fact-checking.

Publicația oferă exemplul Parcului Herăstrău, care a trecut în proprietatea Biroului de Turism și Tranzacții (BTT) în timpul mandatului de ministru al lui Crin Antonescu. Mai apoi, BTT a vândut terenul firmei Domino 94 Impex SRL. Acest lucru îl confirmă decizia Curții de Apel București din 2015.

Instituția a emis o decizie prin care declară „nul” certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Tineretului și Sportului în favoarea BTT, pentru că au fost încălcate dispoziții legale referitoare la „inalienabilitatea terenului din domeniu public, terenul obiect al acestui certificat fiind domeniu public al unității administrative teritoriale Municipiul București”. 

„Deci actul semnat de Crin Antonescu, emis de Ministerul Tineretului și Sportului, nu este în conformitate cu normele legale, așa cum susținea el în timpul dezbaterii”, concluzionează Factual.

Antonescu, alte două declarații false

Candidatul coaliției l-a acuzat pe primarul Capitalei că și-a plătit singur salariul.  Conform legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, un primar nu poate să își mărească de unul singur salariul. Aceste decizii sunt luate de Guvern, iar o decizie de majorare este luată pentru tot aparatul bugetar, nu doar pentru un singur funcționar, susține echipa Factual.

O altă declarație considerată neadevărată a lui Crin Antonescu a fost cea conform căreia „avem un gap la TVA de 8 puncte față de media europeană și acolo sunt miliardele și miliardele”.  

Cel mai recent raport de la nivel european, citat de Factual, arată că media europeană este de 7% în timp ce în România decalajul de TVA este de 30,6%. Astfel, afirmația este falsă, pentru că diferența este mult mai mare de 8 procente.

Declarația neadevărată a lui Funeriu

Daniel Funeriu a susținut în dezbaterea electorală că „ultimul document de politică externă a României este Pactul de la Snagov, vechi de 30 de ani”. Declarația de la Snagov a fost semnată în 1995, când liderii tuturor partidelor parlamentare din țară au decis strategia pentru aderarea României la Uniunea Europeană. La scurt timp după semnarea declarației, România a depus cererea pentru aderare la UE.

În ultimii 30 de ani, au existat și alte acte majore de politică externă semnate în țara noastră. Un prim exemplu este parteneriatul strategic cu Statele Unite, lansat în 1997 și reînnoit în 2011, notează fact-checkerii.

Semnarea, în 2004, de către președintele Ion Iliescu a instrumentului de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord a reprezentat, de asemenea, un moment semnificativ în cadrul documentelor esențiale ale politicii externe ale țării.

În 2005, România  a semnat și Tratatul de Aderare la UE, un alt pas major în consolidarea poziției sale pe plan internațional. Țara a devenit oficial membru al UE în 2007.

„Afirmația lui Daniel Funeriu este falsă”, concluzionează Factual.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro