Fals roman, joc bizantin, comedie romana (de Traian Ungureanu)

Scandalul Tariceanu a luat sfirsit. Cortina a cazut ieri, exact in momentul in care prim-ministrul a aparut in Parlament, unde a falsificat aproape perfect un gest de barbatie romana.

Prim-ministrul a cerut publicarea transcrierii in care Serviciul de Telecomunicatii Speciale a prins convorbirea sa istorica si nevinovata cu Ilie Botos.

Nici nu se risipise bine ecoul vigurosului discurs public al prim-ministrului, cind, in forum, a aparut inca un barbat strunit de lege si principii: Tudor Tanase, din cind in cind, seful STS, anchetat, in pauze, sub acuzatia de deturnare de fonduri publice.

Tanase a fost director STS pina in 1997, apoi, degrevat de functii, s-a dedicat anchetei deschise de Parchetul Militar asupra sa, iar din 2001 a reaparut in fruntea STS. In urma lui, ramine vila de la Breaza, iar in interiorul ei – misterul pe care Parchetul Militar n-a apucat sa-l dezlege: pe ce fundatie a fost cladita casa de vacanta?

Ei bine, ieri, de indata ce prim-ministrul a cerut publicarea transcrierii, Tudor Tanase a raspuns prompt si sobru, asa cum e de asteptat de la un functionar care stie de frica legii, oricind si oriunde s-ar afla, intre Breaza si Brazaville: STS nu detine transcrieri, din simplul motiv ca legea ii interzice sa se ocupe de inregistrari.

Dialogul indirect Tariceanu-Tanase e, probabil, cel mai bogat document constitutional pe care il avem la indemina. El descrie, sintetic si memorabil, schema de functionare a sistemului politic romanesc si confirma absenta notiunii de raspundere publica in acest sistem. Prima consecinta a declaratiilor Tariceanu-Tanase e exonerarea reciproca.

In lipsa probei decisive, prim-ministrul e absolvit formal. Asupra lui vor plana, in continuare, suspiciuni publice serioase, dar acest lucru nu are nici un fel de importanta. Odata spalat de raspunderea juridica, prim-ministrul ramine in compania neincrederii publice, adica in preajma unui semn de intrebare pe care demnitarul roman stie sa il dispretuiasca temeinic.

La rindul lui, Tanase are toate motivele sa creada ca s-a facut util, intr-un moment delicat. Contributia lui sobra si eficace l-a scos pe prim-ministru de sub presiunea raspunderii si tocmai acest act va fi, probabil, premiat, prin consolidarea lui Tanase in pozitia de stat pe care o detine din cind in cind.

Schimbul de replici Tariceanu-Tanase lasa impresia unui dialog reflex, indelung exersat, intre actori cu o cunoastere perfecta a rolului si perfect indiferenti la reactia salii. Prim-ministrul pare sa fi contat pe replica lui Tanase, iar Tanase pare sa fi inteles, instinctiv, raspunsul cerut de conservarea reputatiei lui Tariceanu.

Aceasta complicitate subtila nu e o noutate datorata maiestriei nemaipomenite a celor doi eroi aflati, acum, pe scena. Acelasi mecanism, mereu parafat de puterea judecatoreasca, a insotit toate marile scandaluri politice care i-au necajit, intr-un moment sau altul, pe capii clasei politice romanesti.

Ori de cite ori au fost amenintati de raspunderea publica pe care o presupune un sistem democratic, oamenii de stat romani au pus la treaba acest gen de dialog pe pilot automat.

Ei au facut, bombastic si masculin, declaratii de buna-credinta si dragoste de lege; s-au pus la dispozitia Parchetului General ori au cerut, acum trei luni, desecretizarea faimoaselor 22 de note informative asupra „grupurilor de interese”.

De fiecare data, ei au contat pe o anume replica salvatoare si, de fiecare data, ea a sosit, rostita, impecabil, de oameni in exercitiul functiei oficiale care au citat texte de legi sau au cerut ragazul de care are nevoie actul de justitie. Acest enorm taifas national infasurat in aparente legale nu are nimic comun cu lumea de onestitate romana la care face aluzie.

El e, mai degraba, o subcultura bizantina, o conspiratie de grup care sufoca vocatia publica a legii, folosindu-se de termenii si rigorile ei.

Scandalul Tariceanu a luat sfirsit pentru ca a fost absorbit de sistem. El va continua mocnit, doar in interior, sub forma unui razboi de culise si represalii media. Viata extra-legala a acestui conflict va prospera, fara a fi vreo clipa intimidata de logica interesului public.

Avem in fata formula de baza a sistemului politic romanesc: o confrerie de casta, administrata de persoane private care ocupa functii si consuma fonduri publice.