FBI investighează atacul armat asupra unei biserici din Minneapolis drept „o crimă motivată de ură împotriva catolicilor”
Atacul armat din statul american Minneapolis, în urma căruia doi copii au murit și alți 17 au fost răniți, este investigat „ca un act de terorism intern și crimă motivată de ură împotriva catolicilor”, a declarat directorul FBI, Kash Patel, într-o postare pe X citată de BBC.
Cei doi copii, în vârstă de 8 și 10 ani, au fost uciși când un atacator a deschis focul prin ferestrele Bisericii „Buna Vestire” din oraș, miercuri dimineață, în timp ce copiii participau la Liturghie.
Atacatorul, care s-a sinucis prin împușcare după atac, a fost identificat ulterior de poliție ca fiind Robin Westman, în vârstă de 23 de ani.
„A fost un act deliberat de violență împotriva unor copii nevinovați și a altor persoane aflate la rugăciune”, a declarat șeful poliției, Brian O’Hara. „Pur și simplu cruzimea și lașitatea de a trage într-o biserică plină de copii sunt absolut de neînțeles”, a adăugat el.
Întrebat despre comentariul lui Patel, O’Hara a spus că Departamentul de Poliție din Minneapolis conduce ancheta, cu sprijinul agențiilor federale, și că „vor urmări probele oriunde vor duce acestea”.
Autoritățile nu au dezvăluit încă un posibil motiv al atacului.
Ce știm despre atacul armat
Poliția a început să primească apeluri privind împușcăturile puțin înainte de ora locală 08:00 (16.00 în România) miercuri.
Atacatorul s-a apropiat de partea laterală a bisericii, care găzduiește și o școală, și a tras zeci de focuri prin ferestre folosind trei arme de foc: o pușcă, o armă de vânătoare și un pistol. Poliția a găsit, de asemenea, o bombă fumigenă la fața locului.
Oficialii investighează dacă a tras și în interiorul clădirii sau dacă toate focurile au fost trase din exterior, notând că nu au fost găsite tuburi de gloanțe în interior.
„Am auzit «bum, bum, bum»”, a povestit PJ Mudd, care locuiește lângă biserică și lucra de acasă miercuri dimineață, pentru Wall Street Journal. „Deodată mi-am dat seama – era o împușcătură.”
El a alergat apoi la biserică, unde a văzut trei încărcătoare pe jos.
Un băiat de 10 ani care a supraviețuit atacului a declarat pentru CBS WCCO că prietenul său l-a salvat de gloanțe culcându-se peste el.
„Eram la două scaune distanță de fereastra cu vitralii”, a spus el. „Prietenul meu, Victor, m-a salvat pentru că s-a culcat peste mine, dar a fost împușcat.”
„Prietenul meu a fost lovit în spate, a fost dus la spital… Am fost foarte speriat pentru el, dar cred că acum este bine”, a adăugat băiatul.
Biserica Buna Vestire, situată într-o zonă rezidențială din sudul Minneapolisului, are elevi cu vârste între 5 și 14 ani.
Mama atacatorului, Mary Grace Westman, a lucrat anterior la școală, potrivit unui buletin informativ din 2016. O postare pe Facebook arată că s-a pensionat în 2021.
Poliția a găsit o notă pe care Westman o programase să fie publicată online la momentul atacului. Anchetatorii au șters ulterior postarea.
Guvernatorul Tim Walz a declarat că președintele Donald Trump și echipa sa și-au exprimat „condoleanțe profunde” și au oferit sprijin.
El a spus că situația este „prea des întâlnită – nu doar în Minnesota, ci în toată țara”, adăugând că speră ca nicio comunitate sau școală să nu mai treacă vreodată printr-o astfel de zi.
Trump a anunțat ulterior că drapelul SUA va fi coborât în bernă la Casa Albă ca semn de respect pentru victime.
