„Fereastra de oportunitate” a lui Putin. Avertismentul de care europenii sunt conștienți, dar pe care unii aleg să nu îl ia în serios
Următorii doi ani ar putea oferi Rusiei ocazia perfectă de a testa angajamentul Occidentului față de NATO. Iar unele guverne europene se tem că președintele rus Vladimir Putin va considera acest moment ca fiind ocazia perfectă pentru a lovi, scrie Politico luni.
Oficialii din domeniul apărării și parlamentarii se tem că Kremlinul va considera următorii doi ani, cât timp Donald Trump se află încă la Casa Albă și UE nu și-a consolidat încă capacitatea militară, ca fiind momentul potrivit pentru a testa angajamentul Occidentului față de NATO, potrivit a trei politicieni europeni care au cunoștințe directe despre discuții, intervievați de publicația de la Bruxelles. Deși războiul Rusiei din Ucraina a arătat limitele puterii Moscovei, președintele rus și-a manifestat de mult timp dorința de a cuceri mai mult teritoriu.
„S-ar putea întâmpla ceva foarte curând – există o fereastră de oportunitate pentru Rusia”, a declarat Mika Aaltola, un membru finlandez de centru-dreapta al Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European. „SUA se retrag din Europa, relațiile transatlantice sunt în ruine, iar UE nu este încă pe deplin pregătită să-și asume singură responsabilitățile.”
Deși oficialii din domeniul apărării și factorii de decizie nu exclud posibilitatea ca Putin să lanseze o ofensivă terestră într-o țară NATO, aceștia spun că este puțin probabil, având în vedere cât de solicitată este armata rusă în lupta cu Ucraina, potrivit unui diplomat NATO de rang înalt și a trei înați oficiali europeni din domeniul apărării, cărora li s-a acordat protecția anonimatului pentru a putea vorbi liber despre această chestiune sensibilă.
În schimb, este mult mai probabil ca liderul de la Kremlin să întreprindă o acțiune mai precisă sau să lanseze o incursiune menită să creeze ambiguitate, în speranța de a semăna dezbinare în rândul NATO cu privire la faptul dacă acțiunea respectivă îndeplinește sau nu pragul necesar pentru a declanșa clauza de apărare reciprocă prevăzută la articolul 5, a afirmat Aaltola.
Articolul 5 stipulează că aliații trebuie să considere un atac armat împotriva unuia dintre ei „ca un atac armat împotriva tuturor”, însă Trump a calificat NATO drept un „tigru de hârtie”. Președintele republican să părăsi funcția de la Casa Albă în ianuarie 2029.
Putin ar putea „escalada conflictul pe orizontală împotriva unui alt vecin, încercând să evite o negociere umilitoare cu Ucraina”, a spus Gabrielius Landsbergis, fost ministru de Externe al Lituaniei, care a avertizat și el cu privire la „fereastra de oportunitate” a lui Putin.
Deși cheltuielile europene pentru apărare au crescut brusc în urma invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, va dura ani de zile până când impactul complet se va resimți pe teren, potrivit Foii de parcurs a UE privind pregătirea pentru apărare. Blocul comunitar vrea să fie pregătit să „își descurajeze în mod credibil adversarii și să răspundă la orice agresiune” până în 2030, conform foii de parcurs.
„Ar putea fi un mic aspect psihologic care ne sperie, dacă Putin simte că o astfel de escaladare ne slăbește, ne face să ne simțim amenințați și reduce sprijinul pentru Ucraina”, a declarat Ville Niinistö, președintele Delegației Parlamentului European la Comisia de cooperare parlamentară UE-Rusia și fost ministru în guvernul Finlandei, țară care are o frontieră de 1.340 de kilometri cu Rusia.
„Rusia nu este atotputernică”, a spus el. „Dar și disperarea este periculoasă.”
Ce va face Trump?
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că „cea mai mare amenințare la adresa comunității transatlantice” este „dezintegrarea continuă a alianței noastre”.
Dacă Putin monitorizează angajamentul lui Trump față de NATO, atunci provocările sale politice interne vor conta. Dacă republicanii vor avea rezultate slabe la alegerile intermediare din noiembrie, Trump ar putea încerca să-și recâștige baza electorală prin presiuni mai puternice împotriva „vinovaților de serviciu”, NATO și Europa, și prin retragerea și mai mare a sprijinului acordat Ucrainei, în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2028 din SUA, potrivit unui înalt oficial european din domeniul apărării.
Vineri, SUA au anunțat că vor retrage 5.000 de soldați americani din Germania. Trump a amenințat cu același lucru și în cazul Italiei și Spaniei.
„Există riscul unei înrăutățiri și mai mari” a poziției SUA față de NATO din cauza climatului politic intern, a spus înaltul oficial din domeniul apărării. Pentru a contracara amenințarea, UE trebuie să „investească masiv și să investească împreună” pentru a fi pregătită să se apere.
Și deși Rusia este slăbită, cu Ucraina care îi penetrează apărarea și lovește adânc în teritoriul său, cu pierderile de trupe în creștere și cu Kievul reușind să recucerească teritoriu, acest lucru nu face decât să-l facă pe Putin și mai periculos pentru Europa în acest moment, a avertizat Aaltola, europarlamentarul pentru afaceri externe.
„Extinderea conflictului (din Ucraina, n.r.) către alte teatre de operațiuni ar putea oferi Rusiei un atu de care să profite… războiul le epuizează resursele, așa că ei (rușii, n.r.) caută o cale de ieșire”, a afirmat Aaltola. Iar acea cale de ieșire „nu constă în negocieri de pace, ci în extinderea conflictului”.
Putin are multe ținte ușoare din care să aleagă, a spus Aaltola, iar un atac ar putea „lua multiple forme diferite”, fiind puțin probabil ca Kremlinul să facă ceva atât de clar precum lansarea „unei incursiuni acolo unde NATO este puternic, cum ar fi granița cu Polonia”.
„Ar putea fi o operațiune cu drone, ar putea fi o operațiune în Marea Baltică… Ar putea fi ceva în Arctica, vizând insule mici. Ei au flota-fantomă, care este deja parțial militarizată”, a spus Aaltola. „Un atac cu drone nu necesită trupe, nu necesită trecerea frontierei.”
Prin lansarea unei astfel de operațiuni, Putin ar încerca să exercite presiune asupra aliaților europeni ai Ucrainei, evitând în același timp orice potențial răspuns din partea SUA.
„Dacă nu are loc un atac peste graniță, SUA ar putea spune că acest lucru nu este atât de important din punct de vedere strategic”, a spus Aaltola. „Resursele lor (ale americanilor, n.r.) sunt solicitate în Iran, așa că probabil ar recomanda negocieri cu Rusia. Și exact asta ar încerca Rusia să facă cu această acțiune.”
Semnal de alarmă
Europa nu este unită în ceea ce privește evaluarea gravității amenințării imediate din partea Rusiei. Există o anumită tensiune între politicienii din țări precum Finlanda și Lituania, care trag semnalul de alarmă și susțin că Europa trebuie să-și intensifice urgent pregătirea în materie de apărare și de rachete, pe fondul întârzierilor în livrările de arme din partea SUA cauzate de războiul cu Iranul, și abordarea mai prudentă adoptată de Estonia și de NATO însăși, în cadrul căreia oficialii afirmă că orice alarmism joacă în favoarea strategiei lui Putin.
Dar cei care minimalizează amenințarea riscă să adormă Europa într-un fals sentiment de siguranță, a spus Aaltola. Acesta „este de fapt cel mai rău lucru pe care îl poți crea în țările democratice”, a spus el. „Trebuie să alocăm resurse, iar dacă există un fals sentiment de siguranță, atunci resursele nu sunt alocate apărării.”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat, într-un interviu, televizat că Rusia s-ar putea pregăti să acționeze împotriva „uneia dintre țările baltice, de exemplu”. Înalți oficiali de la Kiev au declarat că aceste state sunt ținte din cauza sprijinului acordat Ucrainei.
„Rușii transmit un semnal” deoarece au acuzat țările baltice că permit dronelor ucrainene să utilizeze spațiul lor aerian, le-a spus reporterilor șeful diplomației ucrainene, Andrii Sîbiga.
„Tendința suicidală a lui Putin are limitele ei”
Politicienii din statele baltice au încercat să minimalizeze această amenințare. Oficialii NATO sunt la fel de sceptici.
„Rusia este foarte ocupată în Ucraina”, a declarat președintele estonian Alar Karis, pentru publicația de la Bruxelles. „Nu cred că are capacitatea necesară pentru a încerca” să pornească un război și împotriva țărilor baltice.
Acest argument a fost reiterat de un diplomat de rang înalt al NATO și de trei înalți oficiali europeni din domeniul apărării.
„Mi se pare foarte puțin probabil”, a spus diplomatul de rang înalt din Alianța Nord-Atlantică. „Tendința suicidală a lui Putin are limitele ei – mai ales când nu există un câștig evident și imediat.”
„Este clar că Rusia se vede într-o confruntare pe termen lung cu Occidentul”, a spus un al doilea înalt oficial european din domeniul apărării. „Cu toate acestea, în prezent ne menținem evaluarea conform căreia nu există o amenințare militară pe termen scurt la adresa NATO din cauza implicării Rusiei în Ucraina. Acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să rămânem vigilenți, deoarece Rusia ar putea să ne subestimeze unitatea și hotărârea.”
O „bătălie pe două fronturi” este o „strategie foarte, foarte riscantă” pentru Putin, a spus al treilea înalt oficial din domeniul apărării, mai ales că statele europene „progresează puternic” în consolidarea capacităților lor de apărare.
Dar, așa cum a recunoscut Karis, Europa nu poate exclude nimic. „Nu se știe niciodată. Și nimeni nu se aștepta la războiul din Ucraina”, a spus președintele estonian. „Suntem în alertă. Suntem pregătiți. Suntem cu ochii în patru.”
Între timp, armata rusă s-a blocat pe front
În prezent, Rusia nu mai are același impuls ofensiv pe frontul din Ucraina, avântul trupelor sale a incetinit vizibil, în timp ce succesul este, în parte, „cosmetizat” printr-o nouă tactică folosită pe câmpul de luptă. În plus, chiar dacă pe hârtie există echipamente mai bune în aviație, în realitate nu are cine să le folosească, susțin corespondenții ruși de război.
Trupele Moscovei au suferit o pierdere netă de teritoriu ucrainean controlat, o premieră de la incursiunea armatei Kievului în regiunea rusă Kursk din august 2024, potrivit unei analize a situației de pe front făcută de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Datele analizate de ISW indică o schimbare de ritm pe front. După luni întregi de înaintare lentă, dar constantă, armata rusă începe să piardă teren, în contextul unor probleme tot mai vizibile.
Institutul pentru Studiul Războiului susține că a identificat dovezi care permit să se concluzioneze că forțele ruse au pierdut controlul asupra a 116 kilometri pătrați în aprilie 2026, fără a lua în calcul zonele în care trupele ruse s-ar fi putut infiltra.
Mai mult, ISW estimează că ritmul avansului rusesc este în scădere continuă: 2,9 km pătrați / zi în primele patrul luni ale lui 2026 față de 9,76 km pătrați / zi în aceeași perioadă din anul precedent.
Și pe termen mai lung, diferența este clară, ISW observând dovezi care permit estimarea că forțele ruse au capturat 1.443,35 kilometri pătrați în ultimele șase luni (noiembrie 2025 – aprilie 2026), comparativ cu 2.368,38 kilometri pătrați capturați în aceeași perioadă în 2024-2025.