Fondul Suveran de Investiții – de la capital temporar la avuție durabilă

Crearea unui fond suveran de investiții reflectă voința strategică a unui stat de a gestiona mai eficient resursele naționale și de a asigura sustenabilitate fiscală, economică și intergenerațională, susține într-o opinie transmisă HotNews Florian Libocor, economistul șef al BRD-SocGen.

Spre exemplu, un stat ar putea să fie interesat de crearea un fond suveran pentru a transforma capitalul temporar în avuție durabilă. În acest sens pot fi identificați mai mulți vectori.

Unul poate fi valorificarea mai eficientă a activelor sau a veniturilor în surplus. Câteva exemple în acest sens sunt state precum Chile si Norvegia (gestionarea veniturilor din resurse naturale precum petrol si gaze), Singapore (fructificarea excedentelor fiscal-bugetare) sau, în estul Europei, Polonia și Ungaria (gestionarea veniturilor din privatizări sau dividendele plătite de către companiile de stat).   

Un alt vector poate fi reducerea volatilității și stabilizarea economiei. În acest caz, fondul suveran poate acționa ca un ”amortizor fiscal” în perioadele de criză economică sau recesiune, reducând dependența de ciclul economic sau de impactul volatilității prețului resurselor în astfel de perioade (de ex. volatilitatea prețului petrolului). Norvegia (din nou un bun exemplu) folosește fondul și pentru a evita supraîncălzirea economiei și a susține cheltuielile sociale în perioade tensionate economic.

O altă direcție poate fi aceea care vizează transferul intergenerațional al avuției prin crearea unui fond de pensii suveran

În orice strategie de guvernare a oricărui guvern există un capitol de investiții. Un al treilea vector pentru a genera avuție durabilă este finanțarea investițiilor strategice în sectoarele de infrastructură, energie, digitalizare, educație etc – acolo unde bugetul public se dovedește suficient de des a fi insuficient. Fondurile suverane pot acționa ca investitori pe termen lung, mai puțin sensibili la ciclicitate. Un exemplu concludent este cel al Poloniei, unde fondul PFR (Grupul Polonez de Dezvoltare  – Polski Fundusz Rozwoju) a cofinanțat spitale, autostrăzi și proiecte de digitalizare în pandemie.

Un alt vector poate fi acela care vizează transferul intergenerațional al avuției prin crearea unui fond de pensii suveran, un vehicul de economisire pentru generațiile viiroare util cu precădere în statele cu resurse epuizabile. Norvegia, spre exemplu, își investește veniturile din activități petroliere pentru un viitor post-petrol.

Nu în ultimul rând, putem menționa și vectorul de stimulare a industrializării și/sau antreprenoriatului. Fondul suveran de dezvoltare poate interveni în dezvoltarea industriilor incipiente sau strategice. Un exemplu în acest sens este Singapore, unde Temasek a susținut apariția de campioni regionali în IT, biotehnologie și energie verde.

Tinând seama de cele menționate mai sus, trebuie menționat faptul că și în România există, fără echivoc, nevoia și interesul implicit pentru crearea unui fond suveran.

De altfel, Guvernul României a înființat în 2005 Fondul ”Proprietatea” (FP), societate pe acțiuni, pentru asigurarea resurselor financiare necesare despăgubirii persoanelor expropriate abuziv de statul comunist (au fost despăgubite în acțiuni, persoanele ale căror imobile preluate în mod abuziv de către stat inainte de 1989, nu au mai putut fi restituite în natură). Astfel, titularii drepturilor de despăgubire au devenit acționari ai fondului. FP a fost, în 2005, una dintre cele mai mari societăți de investiții de tip închis din lume (cu active estimate la circa 4 miliarde de euro) cu acționar unic (inițial) statul român. Începând cu anul 2008, acțiunile FP au putut fi vândute, ceea ce a permis și altor investitori (fonduri străine de investiții și alte persoane fizice) să intre în acționariat. Astfel, de la o deținere de circa 70% din acțiuni, în 2008, statul roman și-a redus treptat participația și a ajuns la o deținere de cub 1% la finalul anului 2020.

Ideea înfiinţării unui Fond Suveran de Investiţii (FSI), nu este o temă nouă, a mai fost supusă dezbaterii încă din 2009. În 2017, propunerea din 2009 a fost readusă în discuție, scopul fiind la acea vreme acela de a dezvolta piața de capital. În 2018 dezbaterile au fost reluate dar de această data în mediul politic. Discuțiile nu s-au materializat, probabil datorită faptului ca la acea vreme opiniile nu erau favorabile unei construcții investiționale cu o evidentă amprentă politică asupra managementului. Nu au fost acordate șanse de succes implementării unui astfel de proiect.

Aambele moduri de administrare -publică și privată- au atât avantaje cât și dezavantaje

Astfel de initiative au mai fost manifestate (chiar materializate dar fără succes în 2006) sau în 2010 și 2012, oriectivele fiind diferite sau complementare. Ceea ce a anulat șansele unei astfel de construcții a fost, conform marii majorități a opiniilor cunoscute, amplitudinea prea mare a interferenței statului care nu se bucura de încrederea piețelor și a investitorilor ca fiind un administrator eficient, transparent și de încredere. Alfel spus, modul public de administrare (statul) a fost preponderent preferat de către inițiatori, însă modul de administrare privat a fost preponderant preferat de către piețe (investitori).  

Pentru a păstra caracterul obiectiv al acestui demers, trebuie sa acceptăm că ambele moduri de administrare au atât avantaje cât și dezavantaje.

Administrarea publică (statul) a unui FS poate exercita un control politic și strategic asupra direcțiilor și sectoarelor de investitie, și poate susține obiective naționale (chiar dacă se dovedesc a fi neprofitabile pe termen scurt). Pe de altă parte, piețele asociază acestui tip de administrare un risc ridicat de politizare, intervenții lipsite de transparență, ineficiență, clientelism politic sau lipsă de performanță economică (care este obiectivul fundamental al oricărei investiții) și nu în ultimul rând tentația mare de utilizare a fondului în alte scopuri (spre ex.  electorale).

Administrarea privată (fie independent, fie în parteneriat cu statul) este creditată cu profesionalism, atât în ceea ce privește inițierea proiectelor de investiții cât și atunci când în discuție este adusă ideea de management al riscului și, implicit, de randament al investițiilor. Totodată, piețele dispun de credențiale în ceea ce privește transparența, auditarea și guvernanță, similare și comparabile cu fondurile internaționale. Cu toate acestea, un  control direct redus al statului asupra deciziilor de investiție poate fi perceput și ca fiind un punct slab deoarece există situația în care strategia de administrare a fondului poate intra în conflict cu așteptările politice și/sau sociale (spre ex. ignorarea investițiilor în proiectele sociale).

Prin urmare, putem trage concluzia (una din multe altele) că un model mixt/hibrid, în care statul agreează direcțiile strategice, obiectivele și regulile generale, iar administrarea efectivă este independentă, profesionalizată și orientată spre performanță, ar putea fi o soluție agreeată cu o accepțiune majoritară.

Pentru a exemplifica putem face trimitere la unele dintre exemplele menționate anterior. În cazul Norvegiei, fondul este administrat de către banca centrală și se bucură de o guvernanță și transparență maxime. Temasek (din Singapore) este o companie separată, complet profesionistă ale cărei investiții strategice profitabile sunt cunoscute. PFR (al Poloniei) este un fond cu guvernanță mixtă a cărui succes s-a datorat capacității de a juca un rol anticiclic și de a susține IMM-urile.

In cele din urmă, oricât de bine ar fi găndit/construit un fond suveran de investiții, el nu trebuie privit ca fiind o soluție magică ci ca un instrument foarte eficient de transformare și consolidare a economiei în măsura în care are o guvernanță profesionistă (independența este un atu în plus), funcționează transparent cu respectarea principiilor de piață si competitivitate și poate fi protejat politic dar este neapărat responsabil.

N.Red. Florian Libocor este economistul șef al BRD, iar opiniile din acest articol sunt personale, fără a angaja instituțiile cu care este asociat.