Skip to content

Fostul ministru al Apărării din Ucraina a obținut o funcție într-un guvern străin drept „consilier pentru inovație”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fostul ministru ucrainean al apărării Mihailo Fedorov, care a devenit un critic al preşedintelui Volodimir Zelenski, a anunţat vineri că va deveni consilier al omologului său italian în funcţie, Guido Crosetto, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit lui Fedorov, care a fost demis în iulie de Zelenski într-o controversată remaniere guvernamentală, ministrul italian al apărării i-a oferit funcţia de „consilier pentru inovaţie în domeniul apărării”.

„În această calitate, voi ajuta Italia să dezvolte tehnologii potrivite pentru războiul modern, să îşi îmbunătăţească sectorul de apărare şi să se adapteze la noile provocări globale de securitate”, a transmis el pe Facebook.

Cu toate acestea, Fedorov a afirmat că va „continua să lucreze în Ucraina la proiecte care îi consolidează apărarea şi contribuie la atragerea de resurse internaţionale”.

Fostul ministru a precizat că el şi echipa sa au început „un turneu internaţional dedicat dezvoltării de noi proiecte în domeniile digitalizării şi tehnologiilor de apărare”.

Mihailo Fedorov, un susţinător al utilizării noilor tehnologii pe câmpul de luptă, în special a dronelor, a fost demis după ce a intrat în conflict cu comandantul armatei ucrainene, el însuşi înlocuit ulterior de Zelenski.

Demiterea sa a stârnit proteste în Ucraina. Fedorov l-a sfidat apoi deschis pe preşedintele Zelenski, făcând numeroase declaraţii publice în care denunţa corupţia şi „cultura minciunii” din Ucraina.

De asemenea, el a cerut organizarea de alegeri în Ucraina, chiar dacă legea marţială, impusă după invazia rusă din 2022, împiedică orice vot. Zelenski, al cărui mandat prezidenţial a expirat în mai 2024, a respins acest apel, argumentând că alegerile ar fi „un tsunami care ar fractura” ţara.