Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a fost reţinut de DNA. Acuzațiile aduse de procurorii anticorupție
Răzvan Cuc, fost ministru PSD al Transporturilor în guvernele Grindeanu și Tudose, a fost reţinut, marţi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat de complicitate la dare de mită, anunță DNA.
Procurorii anticorupţie au efectuat marți percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar în care sunt investigate infracţiuni comise în acest an. Descinderi au avut loc atât la domiciliul lui Răzvan Cuc, cât şi la cel al unui om de afaceri, fiind investigate infracţiuni de dare de mită şi complicitate la dare de mită.
Fostul ministru și omul de afaceri sunt acuzați că au încercat să-l mituiască pe directorul Registrului Auto Român (RAR), Cuc fiind cel care a intermediat discuțiile între omul de afaceri și directorul RAR.
Procurorii au documentat trei întâlniri între Răzvan Cuc și Mihai Alecu, ce au avut loc între septembrie și noiembrie 2025.
Fostul ministru l-a asigurat pe directorul RAR că ar urma să primească un procent de 6% din valoarea totală de 23 de milioane de lei a unui acord-cadru (adică peste 1,3 milioane de lei) pentru asigurarea mentenanţei echipamentelor de verificare tehnică a maşinilor, acord ce urma să fie reînnoit între instituţia publică şi societatea pe care o administra omul de afaceri Cătălin Bușe.
Acuzațiile oficiale ale procurorilor
Într-un comunicat oficial, DNA anunță că „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 decembrie 2025, față de inculpații B.D.C., administrator al unei societăți comerciale și C.R.A., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită”.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
- În cursul lunii septembrie 2025, Regia Autonomă Registrul Auto Român a declanșat o procedură de achiziție publică în valoare de aproximativ 23.000.000 lei cu TVA, ce are ca obiect asigurarea mentenanței echipamentelor de verificare și diagnosticare tehnică a vehiculelor.
- În perioada septembrie – noiembrie 2025, inculpatul B.D.C., beneficiind și de ajutorul inculpatului C.R.A., i-ar fi promis directorului general (martor în cauză) din cadrul Registrului Auto Român, cu titlu de mită, un procent de 6% din valoarea totală a acordului-cadru menționat anterior, ce urma să fie reînnoit între instituția publică și societatea al cărei administrator este primul inculpat.
- Cei doi inculpați ar fi promis suma respectivă în cadrul mai multor întâlniri sau convorbiri avute cu directorul general al R.A.R., pentru ca acesta să efectueze demersurile necesare pentru desemnarea preferențială a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor depuse de către participanții la procedura de achiziție publică, precum și pentru semnarea contractului respectiv cu societatea administrată de inculpatul B.D.C., într-un timp cât mai scurt.
- Inculpatul B.D.C. ar fi promis directorului general R.A.R. că suma respectivă de bani îi va fi remisă, în tranșe, la intervale de timp de aproximativ 3-5 luni, prima tranșă urmând să fie în perioada premergătoare sărbătorii Crăciunului.”
DNA mai precizează că celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, iar în cursul zilei de miercuri, 17 decembrie 2025, ei vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cine sunt persoanele din dosar
Este vorba despre fostul ministru PSD al transporturilor Răzvan Cuc și omul de afaceri Cătălin Bușe. Ei sunt acuzați că au vrut să dea mită directorului RAR, Mihai Alecu, un comision de 6% din valoarea unui contract cadru de 23 de milioane de lei.
Cătălin Bușe, administratorul societății Euro Quip International SRL, dorea să obțină prelungirea unui contract cu Registrul Auto Român. Acordul cadru, reînnoit la 21 noiembrie 2025, viza prestarea serviciilor de întreținere și serviceul liniilor mecanizate ale RAR.
Pentru a obține această prelungire, i-a promis directorului RAR 6% din valoarea contractului.
Răzvan Cuc e acuzat că a intermediat discuțiile dintre directorul RAR și omul de afaceri Cătălin Bușe. Procurorii au documentat trei întâlniri între Răzvan Cuc și Mihai Alecu, ce au avut loc între septembrie și noiembrie 2025.
Fostul ministru Cuc l-a asigurat pe directorul RAR că ar urma să primească 6% (aproximativ 1,3 milioane de lei) din valoarea contractului încheiat de RAR și firma lui Bușe.
În schimbul mitei, directorul RAR ar fi trebuit să se asigure că firma lui Bușe este cea care beneficiază de prelungirea de contract. De asemenea, directorul ar fi trebuit să desemneze „preferențial” membrii comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul RAR și să facă presiuni pentru semnarea într-un timp cât mai scurt a acordului, potrivit surselor citate.
În acest dosar, Răzvan Cuc este suspectat de complicitate la dare de mită, iar Cătălin Bușe de dare de mită.
Cine este Răzvan Cuc
Alexandru-Răzvan Cuc, în vârstă de 42 de ani, este fost parlamentar PSD. A deținut mandate de senator (2020 – 2024) și deputat (2016 – 2020) în Parlamentul României.
Între 4 ianuarie 2017 și 17 octombrie 2017 a fost ministru PSD al Transporturilor și Infrastructurii în guvernele conduse de Sorin Grindeanu și Mihai Tudose. În perioada 22 februarie 2019 – 4 noiembrie 2019 a ocupat, de asemenea, funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii.
