Sari direct la conținut

FOTO O nouă operă a lui Banksy a fost demontată în doar câteva ore

HotNews.ro
FOTO O nouă operă a lui Banksy a fost demontată în doar câteva ore
A șasea operă de banksy din seria cu animale: Vuk Valcic/ZUMA Press Wire/Shutt / Shutterstock Editorial / Profimedia

Un nou graffiti realizat sâmbătă de artistul stradal britanic Banksy, reprezentând o pisică desenată pe un vechi panou publicitar din nord-vestul Londrei, a fost îndepărtat în huiduielile celor prezenţi la faţa locului, la doar câteva ore după ce a fost anunţat, relatează DPA/PA Media, potrivit Agerpres.

Lucrarea artistului stradal anonim a fost îndepărtată de trei bărbaţi care au susţinut că erau angajaţi de o companie contractantă să demonteze panoul publicitar din motive de siguranţă.

Realizată în Cricklewood, lucrarea de artă înfăţişa silueta neagră a unei pisici mari, cu labele din faţă întinse şi coada ridicată.

Acest graffiti este al şaselea realizat săptămâna aceasta la Londra de artistul din Bristol, în cadrul unei serii cu animale. Cele cinci desene realizate anterior reprezentau o capră alpină, doi elefanţi, trei maimuţe, un lup şi doi pelicani.

La câteva ore după ce Banksy a confirmat într-o postare pe Instagram că era autorul desenului cu pisica, numeroase persoane s-au adunat la faţa locului pentru a admira creaţia.

Unul dintre bărbaţii sosiţi la faţa locului pentru a demonta panoul, care s-a prezentat doar sub numele Marc, a declarat pentru agenţia de ştiri PA că panoul publicitar urma să fie îndepărtat luni pentru a fi înlocuit, însă operaţiunea a fost devansată pentru sâmbătă, pentru a nu fi „dărâmat şi lăsat într-o stare nesigură”.

„Vom depozita bucata (opera de artă – n.r.) în curtea noastră, pentru cazul în care cineva o colectează; dacă nu, va ajunge la o ghenă”, a spus el. „Mi s-a spus să-l păstrez cu grijă, în cazul în care îl vrea”, a adăugat bărbatul.

Operaţiunea de îndepărtare a panoului a fost întreruptă temporar, în timp ce poliţiştii i-au verificat pe contractanţi.

Un poliţist prezent la faţa locului a declarat pentru PA că proprietarul panoului a spus că îl va dona unei galerii de artă.

„Poliţia a fost chemată la Edgware Road, NW2, puţin după ora 16:30 (15:30 GMT), sâmbătă, 10 august după rapoarte privind prezenţa unei mari mulţimi lângă o operă de artă de Banksy pe un panou publicitar”, se arată într-o declaraţie a Poliţiei Metropolitane din Londra.

„Antreprenorii, în numele proprietarului panoului publicitar, au declarat ofiţerilor că au fost autorizaţi să îndepărteze panoul deoarece era nesigur. Reprezentanţii autorităţii locale, aflaţi la faţa locului, au confirmat identităţile şi autoritatea de a îndepărta panoul”

Un purtător de cuvânt al Consiliului local a declarat pentru PA: „Panoul publicitar este proprietate privată şi nu proprietate a consiliului”.

La doar o oră după ce Banksy a dezvăluit joi cel de-al patrulea graffiti din seria sa cu animale, reprezentând un lup urlând, antena parabolică pe care era realizat, în cartierul Peckham din sud-estul Londrei, a fost furată de mai mulţi bărbaţi purtând cagule. Un purtător de cuvânt al lui Banksy a declarat pentru PA că artistul nu are nicio legătură cu acest furt, adăugând că nu îl aprobă şi că nu are „cunoştinţă cu privire la locul în care se află în prezent antena”.

Artistul nu a inclus text în postările sale de pe Instagram, ceea ce a alimentat speculaţii în mediul online cu privire la semnificaţia desenelor.

Banksy este cunoscut pentru problemele sociale, politice şi de mediu pe care le abordează prin arta sa stradală în diferite zone ale lumii, iar lucrările sale sunt foarte căutate, ajungând să fie vândute la licitaţie cu zeci de milioane de euro.

INTERVIURILE HotNews.ro