Sari direct la conținut

George Simion, la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Liderul AUR face parte din delegația Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

HotNews.ro
George Simion, la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Liderul AUR face parte din delegația Conservatorilor și Reformiștilor Europeni
George Simion în delegația ECR la Washington Foto: Facebook - ECR

Președintele AUR George Simion a asistat la învestirea noului președinte american Donald Trump, alături de delegația partidului Conservatorii și Progresiștii Europeni (ECR). Delegația este condusă de către fostul premier al Poloniei, Mateusz Mazowiecki.

Pe contul de Facebook al ECR, a fost postată o fotografie cu delegația partidului, însoțită de mesajul „Președintele ECR cu Comitetul Executiv pe dealul Capitoliului, Washington DC”.

În fotografie, în centru, se află Mateusz Morawiecki care a preluat pe 14 ianuarie șefia partidului de la Giorgia Meloni, premierul Italiei, dată la care și George Simion a fost ales vicepreședinte al ECR.

La Washington au mers și ceilalți doi vicepreședinți ai ECR: Carlo Fidanza (Fratelli d’Italia) și Marion Maréchal (Identité-Libertés), nepoată a fostului lider al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen. De asemenea, din delegația ECR mai face parte Antonio Giordano (Fratelli d’Italia), secretarul general al ECR, primul din stânga imaginii.

Fratelli d’Italia este cel mai puternic partid din cadrul grupului europarlamentarilor conservatori, fiind partidul din care provine premierul Italiei, Giorgia Meloni. Mateusz Mazowiecki a fost premier în perioada în care partidul Lege și Justiție guverna Polonia, în timp ce AUR-ul lui George Simion a devenit principalul partid de opoziție din România ca urmare a alegerilor parlamentare din 1 decembrie

Donald Trump a depus luni jurământul pentru a deveni cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, un moment așteptat cu înfrigurare de aliați și inamici politici, cetățeni americani sau ai lumii largi, state partenere sau adversari geopolitici. Noul președinte a anunțat mai multe decizii pentru prima zi, inclusiv declararea stării de urgență la frontieră și în sistemul energetic național.

În Rotonda Capitoliului, unde Trump a depus jurământul, au încăput doar aproximativ 800 de persoane. Este vorba despre politicieni americani, aliați ai președintelui, megadonatori, miliardari – inclusiv Elon Musk (care va fi și parte a administrației), Jeff Bezos, Mark Zuckerberg, Tim Cook.

Dintre oficialii străini, în sală au putut fi văzuți Giorgia Meloni, prim-ministra Italiei, Javier Milei, președintele Argentinei și Han Zheng, vicepreședintele Chinei.

INTERVIURILE HotNews.ro