Sari direct la conținut

FOTO Prinţul William şi Kate au dezvăluit felicitarea de Crăciun. Cei doi zâmbesc alături de cei trei copii

HotNews.ro
FOTO Prinţul William şi Kate au dezvăluit felicitarea de Crăciun. Cei doi zâmbesc alături de cei trei copii
Membrii familiei regale britanice pe 3 decembrie. Sursa foto: Credit: - / INSTAR Images / Profimedia

William, prințul de Wales al Marii Britanii și soția sa, Kate Middleton, au publicat pe Instagram tradiționala felicitare de Crăciun. Cei doi apar alături de copiii lor, prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis, potrivit BBC.

Imaginea îi înfățișează pe William și Catherine așezați pe iarbă, înconjurați de narcise de primăvară, alături de copiii lor. „Vă dorim tuturor un Crăciun fericit”, a fost mesajul transmis de cuplul regal pe Instagram.

Fotografia a fost realizată de fotograful Josh Shinner în Norfolk, în luna aprilie, și reflectă apropierea dintre membrii familiei. Este o viziune milenară a unei monarhii mai relaxate, scrie BBC.

Felicitarea de Crăciun marchează o altă etapă a revenirii treptate a lui Kate Middelton la viața publică, pe măsură ce își continuă recuperarea după tratamentul pentru cancer și chimioterapie. În ianuarie, prințesa a anunțat că se află în remisie.

William și Kate petrec împreună sărbătorile de iarnă și este de așteptat să se alăture regelui și restului familiei regale la Sandringham, în Norfolk, în ziua de Crăciun.

INTERVIURILE HotNews.ro