Frica politicienilor de euroalegeri (de Sabina Fati)

Alegerile europarlamentare, programate prin lege sa aiba loc la 13 mai 2007, ii sperie pe fruntasii partidelor autohtone. Testarea in direct a potentialitatii lor este inconfortabila, cu un an si jumatate inainte de scrutinul general, fiindca nici una dintre formatiunile parlamentare nu si-a terminat deratizarea, curatenia si ordonarea prioritatilor.

Nici una dintre ele nu s-a ocupat sa-si refaca programul, sa-si listeze aportul adus electoratului din 2004 pana acum, sa-si proiecteze aliante, sa-si faca strategii pe termen lung. Nici una dintre ele nu si-a dezvoltat prea mult rezerva de cadre, dar mai ales nici una dintre ele nu are candidati de succes pentru prezidentialele din 2009.

Politicienii romani sunt obisnuiti sa gandeasca doar cu o saptamana-doua inainte, sunt crescuti intr-o cultura a hotararilor ad-hoc, a demagogiei permanente si a amanarii fortate a deciziilor importante: de aceea alegerile ii iau mereu prin surprindere; de aceea Romania nu este niciodata pregatita pentru ceea ce i se intampla; de aceea Guvernul nu este in stare sa puna la timp pe masa o strategie

serioasa postaderare; de aceea presedintele nu stie nici cum sa previna crizele, nici cum sa le rezolve; de aceea premierul refuza sa-si dea demisia cand pierde majoritatea parlamentara; de aceea opozitia se poarta ca si cum ar fi la putere, iar puterea ca si cum ar fi in opozitie; de aceea prea rar politicienii autohtoni isi asuma ceva de la inceput pana la sfarsit.

Alegerile europarlamentare incurca pe toata lumea, fiindca nimeni nu e pregatit sa stea fata in fata cu electoratul.

Calin Popescu Tariceanu ar prefera, in ciuda declaratiilor oficiale, o amanare imaginandu-si ca intre timp partidul sau ar putea sa fie mai convingator si sa stranga de partea sa mai multi adepti, in conditiile in care un sondaj Metromedia facut acum doua luni arata ca intre PD si PNL este o diferenta mai mare de zece procente (dintre alegatorii Aliantei, 28 la suta opteaza pentru PD si doar 17

la suta pentru PNL); Mircea Geoana incearca si el sa traga de timp, pretextand ca trebuie transata mai intai suspendarea presedintelui, dar pe de alta parte se teme si el ca social-democratii abia mai strang 17 procente, iar electoratul PSD este tot mai imbatranit; Dan Voiculescu este prins pe picior gresit fiindca nu si-a pregatit nici o alianta care sa-l transporte in Parlamentul European, iar

minuscula sa formatiune, cotata mereu cu 1% in preferintele electorale, nu pare sa-si poata depasi stadiul de parazit; Vadim Tudor da vina pe „tentativa de fraudare” a europarlamentarelor, dar a pierdut din greu din simpatizanti si nu mai mizeaza decat pe 8 la suta din votanti, in vreme ce Partidul Democrat nu are incotro si trebuie sa sustina punctul de vedere prezidential, care militeaza

pentru alegeri la data convenita prin lege, fiindca si voturile vin la PD mai mult pe filiera Basescu decat pe seama realizarilor acestei formatiuni.