Generalul armatei vii

Fact: acum vreo cinci ani, doamna R. mi-a pus următoarea întrebare: „La ce bun toate astea? Guns, guns, guns! Tu știi cât cheltuiește țara pentru Afghanistan? O mie de miliarde de dolari pe zi! Iar grădinițele n-au bani să angajeze educatoare, școlile n-au de nici unele, asistența socială e praf, nu-s bani pentru nimic, peste tot numai reduceri bugetare! Păi, da, sigur: ca să băgam bani în curul războiului!”.

N-am avut răspuns, dar măcar am reușit să pricep întrebarea americancei, să-i înțeleg semnificația. Reformulată, ar suna așa: „Ce rost au armatele, soldații, cazărmile, generalii, războaiele, armele, cheltuielile militare? Ce sens? Ce folos aduc? De ce există, în primul rând? De ce? Ca să ce? Ca să omoare oameni?”.

Fact: m-am dus la Luxemburg, la cimitirul militar american, ca să văd mormântul generalului Patton („Ca să i te-nchini”, cum a zis ironică doamna R.); l-am văzut. Nimic de relatat. Cum tot eram acolo, am făcut o tură prin tot cimitirul, în liniște deplină, ca toți vizitatorii. E situat într-o pădure din afara orașului, nu prea departe de autostradă, deci liniștea nu e chiar deplină – ca să nu mai zic de avioanele care zboară foarte jos, că și aeroportul e aproape. Dar altceva merită povestit: cimitirul este un mare gazon verde, extrem de bine întreținut, pe care se află crucile de marmură, perfect ordonate, ca în toate cimitirele militare. Paranteză: am scris „cruci” dar nu e tocmai exact, că pe mormintele soldaților de religie mozaică se află stâlpișori de marmură acoperiți de stele funerare, tradiționale, în șase colțuri – am închis paranteza. Cum cobori de la mormântului generalului spre pădure, aleile te duc într-o pantă dulce, aproape insesizabilă; dar, când ai ajuns în partea cea mai de jos a cimitirului îți dai seama de diferența de nivel. Ei bine, aici voiam s-ajung. Cum stăteam la marginea ultimului rând de cruci și mă uitam în sus, spre Patton, am fost izbit de senzația că acele monumente sunt vii. Că sunt soldați în formațiune de luptă și că urmează să înainteze, la ordin, spre mine, ca să mă facă praf și pulbere. Senzația era desigur o iluzie vizuală, dar era puternică și limpede, nu era dată de oboseală, alcool sau nicotină. Pe urmă am continuat plimbarea și, urcând pe cealaltă latură a cimitirului, am realizat că efectul pe care îl experimentasem fusese premeditat. Arhitecții sau peisagiștii (nu știu cine proiectează un cimitir militar) nu așezaseră crucile în linii perfect drepte, ci în șiruri ușor bombate în zona de mijloc, astfel încât să creeze acea iluzie optică. Nu pot să garantez că absolut fiecare vizitator al cimitirului simte ce am simțit eu; tot ce pot spune este că, în mod sigur, efectul respectiv a fost gândit de o minte inginerească, de un om care-și cunoștea meseria, care știa ce face. I-a ieșit!

Dau aici câteva nume pe care le-am copiat în carnețel, ca să se știe cine au fost soldații cărora le datorăm – și încă nu de azi, de ieri – libertatea noastră de europeni (belgienii le-o datorează de mai mult timp, românii de mai puțin, dar ați înțeles ideea): Elmer W. Collins JR; Abraham A. Menkin; Frank Fazekas; Benedict N. Drzewucki; Norbert R. Lankow; William Kuech; Joseph Sasso; John Sosnowski; Steven J. Karafa; Normand D. Blanchette; Rudolph E. Rodriguez; Isidore M. Vasko; Stephen S. Aykanian; Henry B. Cazabon; Philip Markoff; Bohumir J. Pleva; Rudolph M. Modic. Și unul dintre mulții soldați din locurile de onoare, cele de la margine de rând (cu cea mai bună vizibilitate): Here rests in honored glory a comrade in arms known but to God.

Asta-i toată relatarea, mai mult n-am de povestit. Acum voi încerca să exprim în scris răspunsul pe care i-l datorez doamnei R., chiar dacă nu mă voi putea achita niciodată de datoria pe care o am la domnia-sa.

Soldații păzesc pacea.

Cu arme care costă foarte, foarte mulți bani.

Pacea e mai bună decât războiul.

Războiul e mai bun decât sclavia.

Civilii îi plătesc pe soldați, iar soldații păzesc pacea. Pe banii civililor, da. Pe banii care nu ajung la grădinițe, spitale, școli, aziluri, orfelinate și la protecția socială.

– Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro