Sari direct la conținut

Generaţia de mâine, episodul 7: Alexia Iulia Mărginean

Smile Media
Alexia Iulia Marginean, Foto: www.zuzufit.ro
Alexia Iulia Marginean, Foto: www.zuzufit.ro

Avea 7 ani atunci când a început să practice sport. Îşi dorea mult să nu stea în casă, aşa că a început să meargă la înot, tenis, baschet şi fotbal şi le-a dus pe toate, în paralel, timp de un an de zile. Dintre cele patru, cel mai mult i-a plăcut tenisul şi a simţit că s-a îndrăgostit de acest sport odată ce a început să participe la diferite turnee. Faptul că mergea acolo şi le şi câştiga, a motivat-o să meargă mai departe şi să vadă până unde poate ajunge.

  • Află povestea viitorilor tenismeni care #potmaimult!

Dar nu din toate meciurile de la început a ieşit câştigătoare. Alexia îşi aminteşte că a întâlnit o adversară în faţa căreia a pierdut primul ei meci. Nici acum nu poate uita sentimentul de tristeţe şi deznădejde pe care îl resimţea: „la fiecare punct pierdut îmi dădeau lacrimile”. Era primul turneu la care participa, iar scorul a fost 6-1, 6-2 pentru adversara ei.

Deşi la început i s-a părut ciudat sentimentul pe care i-l dădea mânuirea rachetei de tenis, Alexia s-a obişnuit rapid cu tot ceea ce presupuneau antrenamentele. Are norocul că face parte dintr-o generaţie puternică de jucători, care o motivează să tragă mai tare şi să fie din ce în ce mai bună, să obţină performanţele pe care şi le doreşte.

O admiră pe Simona Halep şi vede în ea o jucătoare de la care are multe de învăţat: „îmi place foarte mult stilul ei de joc, motivaţia de pe teren şi loviturile ei”. Iar faptul că munceşte foarte mult pentru fiecare punct este pentru Alexia un exemplu demn de urmat.

Programul ei de zi cu zi presupune şcoală, antrenamente, teme, învăţat, după care îşi rezervă un timp doar pentru ea. Atunci, de obicei, se uită la filme sau urmăreşte diferite tutoriale pe internet. Cel mai des se uită la video-uri cu explicaţii despre tenis, filmuleţe care includ slow motions şi analize ale unor situaţii din diferite meciuri.

De multe ori se opreşte asupra meciului Simonei Halep cu Sloane Stephens din finala de la Roland Garros. O ajută să vadă cum şi-a găsit Simona motivaţia să lupte până la capăt şi să câştige meciul şi, implicit, turneul. O încântă faptul că vede în modelul ei o jucătoare de tenis ambiţioasă, care nu a renunţat şi care a rezistat uimitor până în ultima clipă: „mi-a plăcut că se mișca foarte bine pe teren chiar și spre sfârșitul meciului”.

Dar, după cum putem vedea, pasiunea pentru tenis depăşeşte graniţele terenului. Pe lângă video-urile pe care le urmăreşte, Alexiei îi place foarte mult să deseneze şi se foloseşte de acest talent pentru a schiţa tot felul de lucruri despre tenis şi despre jucători.

Aşa cum a fost şi în cazul ei, le recomandă copiilor care vor să se dedice lumii tenisului, să muncească: „să facă totul pentru tenis, să facă sacrificii ca să poată să ajungă departe și, dacă vor să continue, să fie dornici și motivați”. Pentru ea, atitudinea și munca fac diferența între un sportiv mediocru și unul bun, dar mai ales dorința de a face tenis.

Asta poate fi observat şi în evoluţia ei de-a lungul anilor. Parcursul Alexiei a fost unul impresionant: în doar trei ani de când începuse antrenamentele, a reuşit să devină dublă campionă naţională şi să aibă şase victorii fără a pierde un set. Avea 10 ani atunci când a fost medaliată cu aur la Campionatul Naţional pe Echipe, la categoria ei de vârstă. Acesta a fost şi cea mai frumoasă amintire pe care Alexia o are din lumea tenisului. Rememorează că a fost un turneu desfășurat pe o căldură foarte mare şi că a muncit din greu pentru fiecare punct. Şi-a dorit atât de mult să câștige naționalele, încât a dat tot ce a putut ca să reușească şi, în final, şi-a îndeplinit dorinţa.

Ca obiective, locul 1 este visul cel mare, însă şi munca şi sacrificiile pe care un jucător de tenis trebuie să le facă pentru a ajunge acolo sunt pe măsură. Ajutorul părinţilor este unul esenţial pe tot acest parcurs, iar Alexia le este pe deplin recunoscătoare pentru eforturile pe care ei le fac pentru ca ea să-şi împlinească visul. Dacă ştie că părinţii ei îi sunt alături şi o susţin la fiecare punct, asta este cel mai important lucru pentru ea: „când știu că îi am pe ei în spate, o să strâng din dinți și o să merg până la capăt!”.

Îşi dă seama şi de importanţa ajutorului financiar, fără de care nu ar putea să meargă la atât de multe turnee importante. Toate aceste experienţe o ajută pe ea să înveţe, să se perfecţioneze şi să aibă ocazia să joace cu tenismene mai bune decât ea.

Atunci când vine vorba de realizări, pentru Alexia sunt importante toate meciurile pe care le joacă la turnee importante. Spre exemplu, vorbeşte cu pasiune despre calificările la turneul „Les Petits As”, una dintre cele mai importante competiţii de tenis dedicate juniorilor. Acolo, deşi a pierdut în primul tur, în trei seturi, simte că a avut foarte multe de învăţat de la adversara ei, o jucătoare englezoaică.

Relaţia cu oamenii din lumea tenisului este foarte importantă. Alexia apreciază la cei din jurul ei politeţea, respectul şi sinceritatea. Fiind o fire vorbăreaţă, a reuşit să se împrietenească cu toţi jucătorii de tenis cu care se întâlneşte la turnee. Despre Radu Gheorghe, antrenorul ei, spune că este un om foarte calm, care reuşeşte să comunice foarte bine cu ea atunci când se află pe teren. De fiecare dată când greşeşte îi explică pe îndelete ce s-a întâmplat, pentru ca ea să nu mai repete greșeala.

Alexia este o persoană căreia îi place foarte mult să înveţe şi care găseşte motivaţia să îşi ducă planurile până la capăt. Până acum a mers la multe turnee de tenis și a trebuit să lipsesc de la școală, lucru care a determinat-o să nu acorde o atenţie pe cât de mare şi-ar fi dorit performanţelor şcolare: „mi-ar fi plăcut să merg la mai multe concursuri de tip olimpiade, la istorie sau matematică”. Cu toate astea, spune că materia ei preferată este limba şi literatura română. Îi place foarte mult să scrie compuneri, tocmai de aceea ţine un jurnal în care scrie tot despre tenis, despre antrenamentele pe care le desfăşoară sau, pur şi simplu, despre viața ei obișnuită.

Anul acesta, Alexia a trecut la categoria superioară de vârstă, Juniori 14 ani, şi a demonstrat că jocul ei se ridică la nivelul adversarelor cu vârste mai mari. La turneul internațional de categoria 2, International Championships of Romania, Alexia a avut un rezultat excelent. Toată munca depusă şi antrenamentele intense, plus mentalitatea de luptătoare, au ajutat-o pe sportiva în vârstă de 13 ani să câştige turneul şi să primească cupa de campioană.

Mai mult, tot în 2019, în cadrul turneului Tennis Europe Under 14, desfășurat în luna mai pe terenurile Centrului Naţional de Tenis, Alexia, alături de Sophya Devas (Marea Britanie), a câştigat finala în faţa Carei Maria Meşter şi a Mariei-Daciana Ciubotaru cu 6-3, 6-2.

Ambiţia şi perseverenţa o vor ajuta şi de acum înainte pe Alexia să îşi va folosească toate resursele de energie pentru a continua pe drumul spre performanţă. Faptul că îi place să înveţe de le cei mai buni ca ea şi că îşi dedică cea mai mare parte a timpului visului ei, o vor ajuta să ajungă acolo unde îşi doreşte: o mare jucătoare de tenis.

Află mai multe despre campania Generația de mâine și povestea viitorilor tenismeni care #potmaimult pe https://www.zuzufit.ro/

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro