Sari direct la conținut

Legăturile procurorului propus să fie șeful-adjunct DIICOT: soția și socrul, condamnați pentru fraude / Soacra, primar PSD de 18 ani, îi donează bani. Cât a primit 

HotNews.ro
Gill-Julien Grigore-Iacobici. Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Gill-Julien Grigore-Iacobici. Foto: Cristian Nistor / Agerpres

Gill Julien Grigore-Iacobici, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, este una dintre cele două propuneri ale ministrului Justiției pentru funcția de procuror șef-adjunct la DIICOT. În trei declarații de avere a scris că a primit donații din partea socrilor – de exemplu, în 2024, a primit o donație de 420.000 de lei, echivalentul a 84.000 de euro. Soacra lui este una dintre cele mai bogate primărițe din țară.

În propunerea de numire, ministrul Radu Marinescu indică, în cazul lui Gill Julien Grigore-Iacobici, că are „o vastă pregătire profesională și o experientă foarte mare, atât în funcții de execuție, cât şi în funcții de conducere”. 

„Prin proiectul de management, a identificat în mod corect prioritățile de acțiune, punctele slabe ale direcției specializate, oportunitățile, precum şi soluțiile pentru realizarea obiectivelor, în vederea creșterii capacității operaționale a DIICOT de combatere a criminalității organizate”, mai spune ministrul Justiției, în comunicatul în care a anunțat toate numele propuse pentru șefia marilor parchete. 

Legăturile de familie ale lui Gill Julien Grigore-Iacobici atrag însă atenția. 

Soacra sa, unul dintre cei mai bogați primari din România 

Soacra sa, Gabriela Iacobici, este unul dintre cei mai longevivi primari PSD din județul Constanța, conducând comuna Grădina din anul 2008.

Gabriela Iacobici. Inquam Photos / Octav Ganea
Gabriela Iacobici. Inquam Photos / Octav Ganea

Gabriela Iacobici este și unul dintre cei mai bogați primari din România. Snoop a dezvăluit că ea deține peste 3.000 de hectare de teren agricol în județul Constanța. 

Soția și socrul, fraude cu fonduri europene 

Soția procurorului Grigore -Iacobici, Sonia, și socrul său, Ioan Iacobici, au fost condamnați definitiv în 2015 pentru fraude cu fonduri europene.  

Cei doi au fost acuzați de DNA  de folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Prejudiciul adus Ministerului Agriculturii a fost evaluat la 2 milioane de lei. 

După ce dosarul a fost strămutat de la Constanța la Galați, Ion Iacobici și fiica sa au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare

Donații anuale din partea familiei primăriței pentru ginerele procuror 

Potrivit ultimei declarații de avere, familia Iacobici continuă și în prezent afacerile în agricultură în județul Constanța, soția procurorului fiind angajata tatălui. Salariul anual acordat fiicei a fost minimum pe economie, însumând 27.797 de lei pe an.

Primărița Iacobici și soțul ei compensează salariul oferit fiicei, cu sume oferite cu titlu de donație, pentru care nu se plătesc taxe sau impozite. 

În 2024, procurorul Gill Julien Grigore-Iacobici a consemnat în declarația de avere că a primit printr-un contract de donație suma de 420.000 de lei de la socri. Donația nu se regăsește și în declarația de avere a primăriței. 

În 2023, magistratul a declarat că a primit cadouri în bani în cuantum de 70.000 de lei, iar în 2022 a menționat că socrii și alte două rude i-au oferit 80.000 de lei cu titlu de cadou.

Procurorul Gill Julien Grigore-Iacobici și soția sa dețin două case și un apartament în județul Constanța, un autoturism Land Rover și bijuterii în valoare de 29.000 de euro, potrivit declarației de avere. 

Propunerile ministrului Justiției privind șefia marilor parchete au fost transmise Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Avizul CSM este unul consultativ. Ultimul cuvânt în numirea șefilor Parchetului General, DNA și DIICOT îl va avea președintele Nicușor Dan.

Propunerile pentru conducerea DIICOT 

Pentru conducerea DIICOT a fost propus șeful DIICOT Timișoara, Codrin Horațiu Miron, în timp ce actualul procuror general al României, Alex Florența, este nominalizarea pentru cel de-al doilea post de adjunct. 

Procurorul Miron are o vechime în sistem de 29 de ani, iar de-a lungul anilor a condus structuri ale DIICOT Arad și Timișoara. 

În ultima declarație de avere publică, cea din 2024, Codrin Horațiu Miron a declarat venituri salariale de 350.000 lei și 9.000 de lei din activitatea didactică prestată la Institutul Național al Magistraturii, respectiv Universitatea Babeș Bolyai, acolo unde șeful DIICOT Timișoara a obținut în 2020 titlul de doctor.

La interviul susținut în fața comisiei de la Ministerul Justiției, șeful DIICOT Timișoara a declarat că DIICOT va câștiga lupta cu criminalitatea organizată din România. 

„Ne vom lupta. Ca să-l citez pe Churchill: sânge, trudă, lacrimi și sudoare. Vom câștiga, sunt foarte optimist”, a afirmat Codrin Miron în fața comisiei.

Actualul procuror general al României, Alex Florența, a fost cotat și el ca fiind unul dintre favoriții funcției pentru care a candidat.

INTERVIURILE HotNews.ro