GRAFIC Odată cu relaxările din Europa, numărul migranților ilegali a început să crească. Balcanii, cea mai activă zonă de trecere
În primele 6 luni din 2020 numărul de migranți ilegali detectați la granițele UE a scăzut comparativ cu aceeași perioadă din 2020, totul pe fondul pandemiei de COVID-19 și a restricțiilor de mișcare impuse de statele europene. Odată cu relaxarea restricțiilor, însă, numărul migranților ilegali a început să crească, iar în iunie zona Balcanilor a fost cea mai fierbinte, în timp ce zona Greciei, la Mediterană, a cunoscut o scădere puternică.
„În prima jumătate a acestui an, numărul de treceri ilegale de frontieră la granițele externe ale Europei a scăzut cu aproape o cincime față de acum un an, ajungând la circa 36.400* , în principal din cauza efectelor pandemiei COVID. Scăderea a fost accentuată mai ales pe rutele migratorii din vestul și estul Mediteranei”, anunță Frontex (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă).
În iunie, numărul de treceri ilegale de frontieră a fost aproximativ la fel cu cele din luna precedentă, aproape 4.500, potrivit instituției.
Balcanii de Vest
Balcanii de Vest au devenit cea mai activă rută migratorie în iunie (n.r. sublinierea aparține redacției), cu 2.050 de detectări de treceri ilegale de frontieră, cu peste 70% mai mult decât în mai și aproape de trei ori față de un an în urmă. Numărul de migranți care traversează Balcanii de Vest a crescut din cauza numărului mai mare de persoane care au debarcat inițial în Grecia și pe fondul eliminării măsurilor anti-COVID de către autoritățile naționale din regiune, potrivit Frontex.
În prima jumătate a acestui an, aproape 9.300 de migranți au fost depistați la granița UE în regiunea Balcanilor de Vest, cu 73% mai mult decât în primele șase luni ale anului 2019, anunță Agenția.
Doi din fiecare trei migranți depistați în regiune până în acest an au fost sirieni, în timp ce afganii au reprezentat 17% din trecerile de frontieră.
Mediterana de Est
Conform celor mai recente date transmise Frontex, au fost raportate aproximativ 200 de detectări de treceri ilegale în iunie pe ruta Mediteranei de Est, deși se estimează că acest număr va fi mai mare pe măsură ce cifrele finale sunt calculate. Cu toate acestea, se estimează că numărul final va fi aproape de cifra din luna mai și va rămâne printre cele mai mici total înregistrate pe această rută din 2009 încoace.
În primele șase luni ale anului 2020, numărul total de detectări a scăzut cu aproape jumătate până la aproximativ 11 900. Cel mai mare număr de migranți detectați au avut cetățenii din Afganistan și Siria, anunță Frontex.
Mediterana centrală
Numărul migranților care au ajuns în Europa folosind ruta Mediteranei Centrale luna trecută a scăzut cu aproape 50%, până la puțin peste 900. În prima jumătate a acestui an, totalul pentru regiune a ajuns aproape de 7.200, ceea ce este dublu față de aceeași perioadă a anului 2019. Aceasta se datorează în mare parte numărului mai mare de la începutul anului 2020, comparativ cu cifrele foarte scăzute de acum un an.
Tunizienii și Bangladeshii au constituit cea mai mare porțiune a detecțiilor din Mediterana Centrală, potrivit Frontex.
Mediterana de Vest
În iunie au fost în jur de 750 de detectări de treceri ilegale de frontieră în Mediterana de Vest, cu 8% mai mult decât în luna precedentă, potrivit Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă.
Totalul pentru primele șase luni ale anului 2020 s-a redus la jumătate, la circa 4.500, algerienii reprezentând una din două sosiri. Marocanii au fost a doua naționalitate cea mai reprezentată pe această rută, potrivit Frontex.
*Cifra include alte rute de migrație mai puțin active care nu sunt menționate în acest comunicat de presă. Cifrele finale pot diferi din cauza raportării întârziate.
Vezi și: