Skip to content

Greta Thunberg s-a alăturat protestelor elevilor din Franța și lansează un îndemn public

Activista suedeză Greta Thunberg s-a alăturat marți unei manifestații în fața unui liceu dintr-o suburbie muncitorească a Parisului, în contextul în care elevii francezi au ieșit în stradă pentru o nouă zi de proteste față de condițiile precare din școli, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Prezentă marți în rândul protestatarilor din capitala franceză, Greta Thunberg, care a devenit cunoscută în adolescență ca militantă împotriva schimbărilor climatice, a afirmat că elevii francezi merită o susținere mai largă.

„Trebuie să știe că urmărim aceste evenimente din întreaga lume. Suntem inspirați de tinerii care își revendică drepturile fundamentale”, a declarat ea reporterilor aflați în fața liceului Paul Eluard din Saint-Denis, la nord de Paris – una dintre primele școli la care mișcarea de protest a luat amploare.

„Fie că este vorba despre finanțarea insuficientă a școlilor, despre criza climatică sau despre crizele provocate de nedreptatea socială (…), a sosit momentul ca tinerii să ia atitudine și să-și revendice viitorul”, a îndemnat Thunberg, acum în vârstă de 23 de ani.

Ea a criticat totodată intervenția poliției – subiect intens dezbătut în Franța – calificând-o drept un semn „extrem de violent” al faptului că autoritățile protejează status quo-ul și ignoră revendicările tinerilor.

În numeroase cazuri, forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și i-au împins pe protestatari, provocând sute de răniți și efectuând mii de arestări.

Ajunsă în a patra săptămână, mișcarea de protest desfășurat la nivel național a inclus marșuri, blocarea a sute de școli și, în unele cazuri, confruntări violente cu forțele de ordine. Guvernul a suspendat utilizarea grenadelor asurzitoare săptămâna trecută, după ce un adolescent și-a pierdut o mână în urma unui astfel de incident.

Protest al elevilor în Lille, Franța. FOTO: Jean-Francois Badias / AP / Profimedia

Câte școli rămân închise în Franța din cauza protestelor elevilor

Elevi s-au adunat din nou marți dimineața la intrările mai multor școli din Paris și din alte orașe, cu pancarte și megafoane. Noi marșuri erau programate pentru mai târziu în cursul zilei.

Ministrul francez al Educației Edouard Geffray a declarat pentru postul de radio France Inter că aproximativ 200 de școli au fost închise, deși a precizat că unele dintre aceste închideri au fost măsuri de precauție, întrucât unitățile de învățământ se aflau pe traseele marșurilor planificate.

La prânz, Ministerul Educației raporta o „scădere” a numărului de licee închise: 214 instituții afectate marți, comparativ cu 224 joia trecută și 800 în ziua de marți, 6 octombrie.

În același timp, Ministerul învățământului superior a anunțat că 35% dintre instituțiile aflate în subordinea sa au înregistrat perturbări marți. La rândul său, organizația studențească Union Etudiante a susținut că 90% dintre cele aproximativ 70 de universități din Franța sunt „blocate” sau „închise”.

Thunberg s-a alăturat protestelor într-un moment în care Franța fierbe

În timp ce politicienii de stânga au criticat poliția, candidata extremei drepte la președinție, Marine Le Pen, și alți reprezentanți politici au dat vina pe protestatarii violenți, subliniind pagubele suferite de școli și rănirea personalului școlar și a polițiștilor.

Mișcarea de protest a amplificat sentimentul de incertitudine și criza care se extind în Franța cu șase luni înaintea alegerilor prezidențiale.

Guvernul, confruntat cu dificultăți financiare, a promis să ia măsuri pentru a răspunde îngrijorărilor elevilor, însă dispune de o marjă de manevră limitată într-un moment în care temerile legate de datoria publică și deficitul bugetar au dus la creșterea costurilor de împrumut până la cel mai ridicat nivel din ultimii ani.

Le Pen, favorită în sondajele de opinie pentru a-i succeda președintelui Emmanuel Macron, a promis între altele că va reduce drastic cheltuielile pentru a readuce finanțele publice sub control.