Grupul pentru Dialog Social îi cere lui Nicușor Dan să-l demită „de îndată” pe Lucian Pahonțu
Grupul pentru Dialog Social (GDS), prima organizaţie a societăţii civile constituită după căderea dictaturii comuniste, îi cere președintelui Nicușor Dan să-l demită pe Lucian Pahonțu, cel care conduce de peste 20 de ani Serviciul de Protecție și Pază (SPP), după dezvăluirile recente ale Recorder și Snoop legate de activitatea lui Pahonțu ca ofițer al Securității.
Într-un comunicat difuzat vineri și publicat în Revista 22, GDS cere șefului statului „să-l demită de îndată pe ofițerul Lucian Pahonțu, pentru a restabili demnitatea funcției prezidențiale în România”.
„Un ofițer al serviciului Securității care-l apăra pe președintele comunist conduce serviciul care apără președinții postcomuniști. Asta e deja în sine inacceptabil. Orice zi în plus a acelui ofițer lângă vârful statului român e o victorie a Securității împotriva aceluiași stat român”, spun reprezentanții GDS.
Mai mult, remarcă ei, „același ofițer recunoaște sub semnătură că a făcut parte din trupele Securității trimise în 21 decembrie 1989 în Piața Universității”.
„Misiunea evidentă a Securității a fost de a reprima Revoluția. Asta face cazul lui nu doar inacceptabil, ci și revoltător. Fiecare zi în plus lângă vârful statului român a acestui ofițer represiv al Securității e o batjocură la adresa sângelui vărsat la Revoluția pe care a reprimat-o”, insistă GDS.
Organizația subliniază că, „păstrându-l pe ofițerul de securitate Pahonțu la vârful acestui serviciu, președintele Nicușor Dan devine protectorul și complicele acestei Securități represive”.
„Cel mai jos punct în care a coborât cineva funcția prezidențială de la Mineriade încoace”
„Iar consecința îngrozitoare e că transferă această culpă oribilă și asupra celei mai înalte funcții din statul român. Președintele României democrate devine astfel protectorul și complicele Securității care a reprimat sângeros Revoluția ca să-l apere pe președintele României comuniste. Nu mai e astfel președintele României – ci președintele Securității”, arată Grupul pentru Dialog Social.
„De fiecare dată când va depune o coroană de flori la mormântul eroilor din Piața Universității, Nicușor Dan o va face însoțit de șeful păzitorilor lui de acum, Lucian Pahonțu – care conducea un pluton al Securității chiar acolo, în noaptea dintre 21 și 22 decembrie 1989. Va aduce astfel Securitatea să profaneze mormântul celor pe care i-a ucis. E inacceptabil. Și revoltător. Și dezgustător. Cel mai jos punct în care a coborât cineva funcția prezidențială de la Mineriade încoace”, transmite GDS în finalul comunicatului, reluând apelul privind demiterea de îndată a lui Pahonțu, „pentru a restabili demnitatea funcției prezidențiale în România”.
* Grupul pentru Dialog Social s-a constituit la 31 decembrie 1989 şi este prima organizaţie a societăţii civile constituită legal după căderea dictaturii comuniste. Membrii săi sunt personalităţi ale vieţii culturale şi publice din România, mulţi dintre ei fiind dizidenţi ai regimului comunist. Valorile promovate de GDS sunt, potrivit prezentării de pe site-ul organizaţiei, acelea ale democraţiei, statului de drept şi libertăţile fundamentale ale omului.
Cum a reacționat Nicușor Dan la cazul Pahonțu
Președintele Nicușor Dan a comentat de la Chișinău, unde a susținut o conferință de presă după reuniunea trilaterală cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski, dezvăluirile privind trecutul generalului Lucian Pahonțu.
Nicușor Dan a spus că în investigația Recorder el a văzut un titlu care l-a îngrijorat, dar că acea afirmație nu a fost confirmată de conținutul articolului. În privința celorlalte dezvăluiri, făcute de Snoop, președintele a fost întrebat explicit de către Ziarul de Gardă din Chișinău dacă i se pare normal că Pahonțu nu a depus de 18 ani declarația pe proprie răspundere că nu a făcut poliție politică.
Nicușor Dan a spus că CSAT a făcut o verificare în privința generalului cu mulți ani în urmă.
„Am citit un titlu care m-a îngrijorat, am citit un articol și nu am găsit nimic. Asta e analiza la momentul ăsta”, a fost comentariul scurt al lui Nicușor Dan despre investigația Recorder care a arătat că șeful SPP a participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității, de dinainte de Mineriadă.
Întrebat despre promisiunea sa de la începutul mandatului potrivit căreia va face o evaluare a generalului Lucian Pahonțu, șeful statului a declarat:
„O evaluare a SPP am făcut-o cu propriile simțuri. Pare că funcționează, un serviciu profesionist. Și reacțiile serviciilor externe cu care tangențial m-am intersectat sunt în aceeași direcție. O evaluare managerială nu am făcut special pentru domnul Pahonțu, deoarece sunt multe multe alte restanțe mult mai importante. Eu am văzut un articol de presă cu un titlu care nu e justificat de conținut. Nu știu care e scandalul”.
El a fost întrebat explicit și despre investigația Snoop, care a arătat că Lucian Pahonțu nu a depus de 18 ani declarația pe proprie răspundere că nu a făcut poliție politică. „Acceptați un șef de serviciu secret în România are îngreunează aplicarea legii în ceea ce-l privește?”, a fost întrebarea pusă.
„Repet, SPP nu e un serviciu secret, e un serviciu de pază. Domnul Pahonțu, conform legii, când a fost numit de către CSAT acum 21 de ani, CSAT a făcut o verificare inclusiv la CNSAS cu privire la faptul dacă el a făcut sau nu poliție politică. Am citit un titlu care m-a îngrijorat, am citit un articol și nu am găsit nimic. Asta e analiza la momentul ăsta”, a răspuns președintele Dan.