Guvernul, ședință luni pentru adoptarea OUG privind plafoanele bugetare
Guvernul va avea luni o ședință, scopul principal, deși nu a fost anunțat oficial, fiind adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru stabilirea plafoanelor bugetare, după ce judecătorii CCR au decis că legea plafonării indicilor bugetari este neconstituțională, relatează Mediafax.
Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, la Slobozia, că dacă guvernul va adopta ordonanță de urgență pentru aprobarea plafoanelor bugetare, va fi aprobat bugetul, care va fi retrimis pentru promulgare.
”Îl vom retrimite (bugetul – n.r.) la Cotroceni acestui domn, dacă-l găsim acolo, să-l semneze și să-l promulge, să se publice, pentru ca milioane de copii să beneficieze de alocații, programele de investiții să înceapă să se deruleze în forță, programele pe sănătate, unde s-au alocat sume uriașe, să înceapă să se deruleze, pentru beneficiul românilor. Dacă guvernul nu adoptă ordonanță, atunci o să se întârzie. Dar eu sper ca guvernul să-și dorească să aibă bugetul cât mai repede în vigoare să se implementeze. (…) Dacă este ședință luni, sigur va fi pe ordinea de zi, că ăsta (OUG pe plafoane-n.r.) poate unicul motiv”, a afirmat Dragnea.
Duminică, liderul PSD a afirmat că plenul reunit al Parlamentului poate avea loc miercuri.
Judecătorii CCR au motivat, după admiterea sesizării pe plafoanele bugetare, că nu a fost respectat parcursul legislativ.