Harrison Ford a vorbit despre perioada neagră din viața sa și ce l-a ajutat să o depășească: „Cred că eram bolnav”
Legendarul actor american Harrison Ford a vorbit deschis despre o perioadă întunecată prin care a trecut în tinerețe și despre cum primul său curs de actorie, pe care l-a urmat în timpul facultății, l-a ajutat să își revină, relatează revista People.
Ford a povestit într-un interviu acordat podcastului „Awards Chatter” realizat de site-ul THR că, în perioada în care studia în statul Wisconsin la Ripon College, s-a confruntat cu ceea ce el descrie acum drept depresie severă. „Mă ridicam din patul meu de o persoană, mergeam la telefon, comandam o pizza, mă întorceam și mă întindeam în pat până venea pizza. Mâncam pizza, aruncam ambalajele într-un colț și adormeam din nou”, și-a amintit el.
„Aveam o cameră de o persoană și aveam cursuri la care trebuia să merg, dar rareori ieșeam”, a continuat el, adăugând: „Și, în rarele ocazii când ajungeam până la clădirea unde se țineau cursurile, de multe ori atingeam ușa pe dinafară și apoi mă întorceam și o luam înapoi spre cameră”.
„Eram mai mult decât deprimat. Cred că eram bolnav”, a spus Ford. „Eram bolnav din punct de vedere social, nu eram bine din punct de vedere psihologic”, a subliniat el.
Ford a explicat că lucrul care l-a împins, într-un mod indirect, să-și găsească o comunitate și să-și construiască un sistem de sprijin a fost media scăzută de la facultate.
Harrison Ford a ajuns actor din pură întâmplare
În încercarea de a-și îmbunătăți rezultatele academice, s-a înscris la un curs numit simplu „Dramă”. Ford își amintește că a citit doar o parte din descrierea cursului, unde se menționa că programa include citirea și analizarea pieselor de teatru.
El a povestit că nu citise că studenții trebuiau apoi să joace propriu-zis în piese, un lucru pe care nu-l mai făcuse niciodată. „Așa că a fost o surpriză”, a povestit acesta.
„Și am fost surprins să descopăr că oamenii pe care îi considerasem colegi tocilari și inadaptați erau, de fapt, unii dintre cei mai interesanți oameni pe care îi cunoșteam”, a continuat acesta.
„Făceau ceva ce eu nu înțelesesem cu adevărat și spuneau povești despre viață, iar unii dintre ei erau excepționali în capacitatea lor de a înțelege comportamentul uman. Și cred că pur și simplu mi-am găsit locul printre povestitori. Mi-a schimbat complet lumea, mi-a schimbat viața”, a subliniat el.
Desigur, nimeni nu l-ar putea contrazice.
Acum în vârstă de 83 de ani, el și-a construit o carieră legendară de peste cinci decenii, cu roluri celebre precum cel al lui Dr. Richard Kimble în „The Fugitive”, Han Solo în „Star Wars”, Deckard în „Blade Runner” și Indy în „Indiana Jones”, printre multe altele.
Harrison Ford a jucat recent într-un film cu supereroi
Cel mai recent, el a jucat rolul președintelui Thaddeus Ross (Red Hulk) în noul film „Captain America” lansat anul trecut și cel al lui Jacob Dutton în „1923”, unul dintre serialele din universul „Yellowstone” creat de cineastul american Taylor Sheridan.
Rolul din „Captain America” i-a făcut pe unii dintre fanii săi să se întrebe ce l-a determinat să accepte să joace într-un film Marvel cu supereroi, un gen care a scăzut în popularitate în ultimii ani.
El a spus însă într-un interviu acordat revistei GQ în 2024 că ar fi fost „caraghios” să evite Marvel când această franciză cinematografică a demonstrat de-a lungul anilor că atrage spectatorii în cinematografe.
„Adică, vreau să spun că acesta este Universul Marvel și eu sunt aici doar într-o ședere de weekend. Sunt un marinar nou în acest oraș. Înțeleg atracția altor tipuri de filme decât cele pe care le-am făcut în anii ’80 și ’90”, a declarat actorul veteran.
„Lucrurile se schimbă și se transformă pe parcurs. Suntem caraghioși dacă stăm degeaba și regretăm schimbările și nu participăm la ele. Eu particip într-un nou rol al unei afaceri care, pentru mine cel puțin, produce unele experiențe bune pentru public. Îmi place asta”, a subliniat Harrison Ford.