Sari direct la conținut

HBO a anunțat un serial „Harry Potter” și unul „Game of Thrones” / Noua „țeapă” a lui Elon Musk pentru fani / Oamenii fără copii n-au regrete la bătrânețe

HotNews.ro
Nerd Alert, Foto: Hotnews
Nerd Alert, Foto: Hotnews

HBO a anunțat un serial „Harry Potter” Și tot de la HBO: Un nou serial spin-off „Game of Thrones” „Stranger Things” va avea parte de un serial animatNoua țeapă a lui Elon Musk pentru faniCercetătorii au folosit ChatGPT pentru un joc video „Star Wars: The Bad Batch” și „Tales of the Jedi” vor avea parte de noi sezoaneOamenii fără copii n-au regrete când îmbătrânesc

HBO a anunțat un serial „Harry Potter”

Reprezentanții Max, noul serviciu de streaming al Warner Bros. Discovery, au anunțat oficial săptămâna aceasta că au comandat un serial bazat pe cărțile Harry Potter ale autoarei britanice J.K. Rowling, afirmând totodată că seria va fi o „adaptare fidelă” a romanelor ei, relatează The Guardian.

Mai mult, Rowling a fost cooptată la bord ca producător executiv al seriei, în pofida numeroaselor critici care i-au fost aduse în ultimii ani din cauza comentariilor sale privind persoanele transgender, iar HBO și-a luat un angajament de nu mai puțin de 10 ani față de proiect. Sigur, merită amintit că 10 ani nu înseamnă neapărat și 10 sezoane, dar angajamentul e oricum unul enorm.

Evident, serialul va avea parte de o distribuție nouă, fiindcă actorii originali au ajuns deja la vârsta în care ar putea să-i joace pe părinții lui Harry, Hermione, Ron și compania, însă deocamdată e prea devreme pentru o dată de începere a filmărilor. Pare destul de sigur că demararea producției va dura ceva timp, ținând cont că proiectul este abia în faza incipientă.

Anunțul vine în contextul în care Warner Bros. încearcă de ani de zile să scoată mai mulți bani de pe urma Harry Potter, cea mai de succes franciză a sa. Deși Hogwarts Legacy, jocul video inspirat de cărțile lui Rowling, s-a vândut bine după lansarea sa în februarie, filmele Fantastic Beasts au avut încasări în scădere, existând zvonuri că ultimele două plănuite au fost trase pe linie moartă.

Și tot de la HBO: Un nou serial spin-off „Game of Thrones”

Este vorba de un nou serial prolog pentru GoT, acesta urmând să se bazeze pe seria de nuvele Tales of Dunk and Egg ce fac parte din universul mai larg al A Song of Ice and Fire. Numit deocamdată A Knight of the Seven Kingdoms: The Hedge Night, serialul va urmări povestea unui cavaler numit Ser Dungeon the Tall („Cel înalt”) și a scutierului său, Aegon V Targaryen („Egg”), relatează Collider.

Dacă numele îți sună cunoscut asta s-ar putea datora faptului că proiectul cu Dunk and Egg e în lucru la HBO de ceva timp, alături de alte seriale bazate pe cărțile lui George R.R. Martin, dar niciodată nu știi care va primi undă verde și care va ajunge în Recycle Bin până când nu ai un anunț oficial, precum cel de săptămâna aceasta. Uite deocamdată descrierea oficială a serialului:

„Cu un secol înainte de evenimentele din ‘Game of Thrones’, doi eroi improbabili au hoinărit prin Westeros… un cavaler tânăr, naiv, dar curajos, Ser Duncan cel Înalt, și scutierul său diminutiv, Egg. Într-o epocă în care dinastia Targaryen încă ocupă Tronul de Fier și amintirile despre ultimul dragon nu au fost încă date uitării, mari destine, adversari puternici și aventuri periculoase îi așteaptă pe acești prieteni improbabili și incomparabili”.

Până când vom afla mai multe detalii, o să mai menționez doar o altă veste venită de la HBO săptămâna aceasta de pe frontul Game of Thrones, și anume că filmările pentru sezonul 2 al House of the Dragon au început deja. Deși vestea e grozavă, e puțin probabil ca viitorul sezon să fie gata până înspre sfârșitul anului viitor, deci vom mai avea de așteptat. Până una alta, uite și mini-trailerul de anunțare a noii serii GoT:

„Stranger Things” va avea parte de un serial animat

Săptămâna aceasta a fost cu siguranță una a anunțurilor legate de seriale, Netflix dezvăluind că lucrează la o serie animată Stranger Things care să dezvolte lumea creată de frații Duffer. Cu alte cuvinte, Netflix ar dori să profite de pe urma succesului uriaș de pe care s-a bucurat serialul pentru a încerca să îl transforme într-o franciză.

Cu excepția anunțului propriu-zis, compania americană nu a dezvăluit aproape nimic altceva despre viitoarea serie, cu excepția unui comunicat al fraților Duffer, care vor fi producătorii săi executivi. „Am visat mereu la un Stranger Things animat în stilul desenelor de sâmbătă dimineața cu care am crescut iubindu-le iar să vedem acest vis realizat a fost absolut entuziasmant”, au spus ei, citați de Deadline.

Deși în România conceptul de „desene de sâmbătă dimineața” nu spune nimic, în SUA se referă la un tip anume de seriale animate ca The Flinstones, The Jetsons, Scooby Doo sau The Smurfs. Deci foarte probabil seria animată Stranger Things va fi una adresată cu precădere unui public tânăr, cu mai mult mister și aventură, și mai puțin horror. Vizual ar putea arăta ceva de genul:

Noua „țeapă” a lui Elon Musk pentru fani

Trecând de la universuri fictive la lumea foarte reală, jurnaliștii de la Insider au scris săptămâna aceasta, citând surse familiare cu situația, că Twitter a cumpărat recent nu mai puțin de 10.000 de unități GPU (un termen mai tehnic pentru plăci grafice), la indicațiile lui Elon Musk. Acum, de ce ar fi relevantă această știre?

Majoritatea ne gândim la plăcile grafice drept componenta aia de care ai nevoie să fie la înălțime dacă vrei să te poți bucura de cele mai noi jocuri video apărute. Însă randamentul acestora a evoluat atât de mult în ultimii ani încât ele au ajuns să fie folosite pentru calcule extrem de complexe și operațiuni care înainte erau făcute cu ajutorul procesoarelor.

Iar unul dintre domeniile în care acestea au ajuns să fie folosite pe larg recent e cel al inteligenței artificiale (AI). Adică tocmai domeniul în care Musk și peste 1.000 de experți au cerut, într-o scrisoare deschisă publicată la sfârșitul lunii trecute, o pauză de 6 luni în dezvoltarea unor sisteme performante precum ChatGPT, invocând „riscuri profunde pentru societate și umanitate”.

Potrivit surselor celor de la Insider, scopul achizițiilor făcute de Twitter este dezvoltarea unui sistem AI propriu, deși nu este în întregime clar pentru ce ar urma să fie folosit acesta. Totuși, este puțin probabil ca Twitter să încerce să dezvolte un rival pentru ChatGPT, variante mai plauzibile fiind folosirea inteligenței artificiale pentru optimizarea căutărilor sau a publicității de pe rețeaua social media.

Știrea a fost speculată imediat de criticii lui Musk și nu numai, aceștia acuzându-l că le-a aruncat praf în ochi fanilor săi cu scrisoarea de luna trecută în timp ce lucrează la propriul sistem, mai ales că miliardarul sud-african avertizează de ani de zile în termeni apocaliptici despre pericolele dezvoltării inteligenței artificiale.

Ce ușor e să păcălești omul care are nevoie de un idol în viața sa (FOTO: Carina Johansen / AFP / Profimedia)

Cercetătorii au folosit ChatGPT pentru un joc video

Și apropo de inteligența artificială, Google și Universitatea Stanford au creat recent personaje de jocuri video care folosesc AI în procesele de luare a deciziilor ca parte a unei simulări pentru a vedea cât de complexă ar putea fi o lume creată de acestea. Numit Smallville, joculețul urmărește 25 de personaje în „viața” lor cotidiană, pe măsură ce se comportă pe cât de uman posibil.

„Fiecare agent generat se trezește, gătește micul dejun și se îndreaptă spre locul de muncă; artiștii pictează, în timp ce autorii scriu; ei își formează opinii, se observă reciproc și inițiază conversații; ei își amintesc și reflectă asupra zilelor trecute în timp ce își planifică ziua următoare”, scriu autorii în lucrarea de pe serverul preprint arXiv în care descriu rezultatele simulării.

Fiecare personaj a fost creat și simulat cu ajutorul ChatGPT, care a primit un singur paragraf de text în care era descris „agentul” în cauză (nu înțeleg cu ce găsesc cercetătorii termenul acesta mai interesant). În fine, poți vedea AICI ce a ieșit, în esență o simulare de tip Sims fără input uman. Mai simplu zis, poți doar vedea ce fac personajele, nu le poți influența propriu-zis.

Experimentul e interesant fiindcă ar putea duce la o îmbunătățire uriașă a interacțiunilor cu și dintre personajele nejucabile în jocurile video, așa-numitele NPC, ceea ce ar deschide oportunități fără precedent în crearea unor lumi incredibil de realiste. Deocamdată marea problemă ține de resursele la fel de mari necesare pentru a rula astfel de simulări sau jocuri, după cum subliniază și IFL Science.

Începuturi umile, dar un potențial uriaș (FOTO: Captură de ecran / reverie.herokuapp.com/arXiv_Demo/#)

„Star Wars: The Bad Batch” și „Tales of the Jedi” vor avea parte de noi sezoane

Anul acesta veștile au curs gârlă la Star Wars Celebration, evenimentul organizat de Disney și Lucasfilm pentru fanii din întreaga lume, două dintre cele care au trecut mai neobservate din cauza valului de anunțuri noi ținând de reînnoirea a două dintre serialele animate cu acțiunea în acea galaxie foarte, foarte îndepărtată.

Este vorba de The Bad Batch, seria lansată în 2021 ce urmărește povestea unui lot de soldați-clonă defecți care nu s-au ridicat împotriva Ordinului Jedi după emiterea infamului Ordin 66 de către împăratul Palpatine. Sezonul 3 va fi lansat cândva anul viitor, dar din păcate pentru fanii care au ajuns să îndrăgească seria, el va fi și ultimul.

Al doilea sezon a avut premiera în ianuarie

Tot la Star Wars Celebration Dave Filoni a confirmat că Tales of the Jedi, serialul animat care îi urmărește pe Contele Dooku și Ahsoka în diferite părți ale vieții lor, va avea parte de un sezon 2, după primul lansat anul trecut. Tales of the Jedi n-a stârnit atâta vâlvă ca alte seriale animate Star Wars din prezent sau trecut, poate și fiindcă e o miniserie cu doar 6 episoade.

Însă fanii „hardcore” ai francizei vor ști că este serialul pentru care Liam Neeson s-a întors să îi dea vocea lui Qui-Gon Jinn. Lucasfilm n-a anunțat deocamdată când preconizează să apară următorul sezon, dar poți găsi AICI relatarea HotNews.ro de la Star Wars Celebration, cu explicații pentru toate filmele și serialele live-action anunțate.

Oamenii fără copii n-au regrete când îmbătrânesc

Ținând cont că e Paștele, acea perioadă a anului când majoritatea dintre noi mergem în vizită la familie pentru tradiționala reuniune de sărbători, m-am gândit să includ în rubrica de săptămâna aceasta și o știre oarecum tematică: un studiu făcut de cercetători de la Universitatea de Stat Michigan, care au descoperit că nici mai târziu în cursul vieții cuplurile care au ales să nu aibă copii nu regretă asta.

Studiul publicat în revista PLOS ONE a examinat datele unui sondaj la care au participat 1.000 de adulți, descoperind, printre altele, că „20,9% din adulții din Michigan nu doresc copii”. Cercetătorii afirmă că din punct de vedere demografic Michigan se aseamănă îndeaproape cu trendurile observate în alte state din SUA, ceea ce înseamnă că între 50 și 60 de milioane de americani nu vor copii.

Ce e și mai interesant este că tendința pare să se aplice unor largi categorii socio-demografice. „Numeroși adulți sunt fără copii și nu par să existe diferențe legate de sex, educație sau venit”, afirmă profesorul de psihologie Zachary Neal, unul dintre autorii studiului. Printre altele, sondajul i-a întrebat pe toți respondenții să evalueze pe o scară de 1 la 7 cât de mult regretă deciziile luate în viață.

„Nu am găsit niciun fel de dovadă că adulții fără copii simt mai multe regrete în viață decât părinții mai în vârstă”, afirmă Jennifer Watling Neal, un alt psiholog de la universitatea americană care a participat la cercetare. Evident, e vorba de doar un studiu făcut în SUA și diferențele culturale de la țară la țară contează. Însă și alte cercetări anterioare au ajuns la constatări similare, potrivit Phys.org.

Merită subliniat însă că e vorba de persoane care nu au avut copii din cauza unei decizii voluntare în acest sens, nu datorită unor probleme medicale sau alte considerente. Iată, deci, un subiect interesant de conversație pentru masa de Paște, când te mai întreabă rudele când o să apară odată nepotul așteptat.

„No kids, no problem”, pentru unii (FOTO: Chris Ryan / Caia Image / Profimedia)

P.S.: Ai văzut ultimul trailer pentru Indiana Jones V înainte de lansarea în cinematografele de la noi pe 30 iunie, nu?

Săptămâna trecută am avut o ediție specială a rubricii Nerd Alert, în caz că ești curios să vezi despre ce e vorba, o poți găsi aici:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro