Horațiu Potra, acuzat de tentativă de lovitură de stat, vrea să obțină azil în Rusia, susține procurorul general
Autoritățile române nu știu în acest moment unde se află Horațiu Potra, considerat liderul unei grupări paramilitare, care a fost trimis în judecată alături de Călin Georgescu pentru infracțiuni împotriva ordinii constituţionale, a declarat marți procurorul general al României, Alex Florenţa, însă acesta face demersuri pentru a obține azil în Federația Rusă.
„Elemente concrete cu privire la locul unde se află exact pentru a se putea solicita statului respectiv unde se află extradărea în România în baza mandatului internaţional de arestare, nu avem. Avem indicii. Ce vă mai pot spune în schimb că există date certe care au rezultat din anchetă că în acest moment Horaţiu Potra încearcă să-şi obţină, face demersuri în legătură cu autorităţile din Rusia pentru obţinere de azil”, a afirmat Alex Florenţa, într-o conferință de presă, potrivit News.ro.
Procurorul general a fost întrebat cum de ştie acest lucru, având în vedere că nu cunoaşte locul unde se află Potra.
„A rezultat din anumite elemente probatorii faptul că face astfel de demersuri. Cum aş putea eu devoala în acest moment fix proba din care rezultă acest element?”, a declarat Florența.
Întrebat dacă Horaţiu Potra a cerut azil, Alex Florenţa a răspuns; „Nu a cerut, face demersuri. În perioada aceasta a făcut demersuri în orice caz”.
Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată
Potra a fost trimis în judecată, alături de fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, și încă alte 20 de persoane, într-un dosar privind comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
Horațiu Potra, fiul său – Dorian Potra și un alt membru al familiei – Alexandru Potra au fugit din România, fiind dați în urmărire internațională.
Horaţiu Potra, cu mandat de arestare în lipsă, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică.
Fiul lui Horaţiu Potra, Dorian, arestat şi el în lipsă, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, iar o altă rudă a lui Potra este trimisă în judecată tot pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
Potrivit procurorilor, Georgescu și Potra s-au întâlnit pe 7 decembrie 2024, la o zi după ce Curtea Constituțională a decis anularea alegerilor prezidențiale, în localitatea ilfoveană Ciolpani, unde au pus în discuție un plan, conform căruia Potra și mercenarii săi, cu pregătire militară, urmau să creeze haos în București.
Georgescu, autorul intelectual al planului
Călin Georgescu este identificat în anchetă ca fiind autorul intelectual al întregului plan de preluare a pârghiilor de putere.
„Inculpaţii Georgescu Călin şi Potra Horaţiu au pus în discuţie un plan conform căruia acesta din urmă, împreună cu persoane din cercul său relaţional, cu pregătire militară sau capacităţi operative specifice pregătirii militare urmau să desfăşoare în data de 08 decembrie 2024 în municipiul Bucureşti, în contextul unor acţiuni de protest, acţiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a caracterului paşnic al acţiunilor de protest în manifestaţii caracterizate prin violenţă, strategia urmărind, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, afirmă anchetatorii.
Ca urmare a planului stabilit, Horațiu Potra a organizat/coagulat un grup paramilitari de 21 de persoane, condus de către el, iar în cadrul acestuia s-a stabilit deplasarea spre municipiul București cu 7 autoturisme, urmând ca, după ajungerea în Capitală, membrii săi să declanșeze proteste împotriva organelor care exercită autoritatea de stat, apte să atragă angrenarea și largul suport al populației.
Protestele urmau a fi deturnate în acțiuni violente apte să desăvârșească politica revizionistă a lui Georgescu, în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al asigurării reconfigurării ordinii constituționale, prin detașarea de principiile sale fundamentale și de regulile statului de drept, punând în pericol siguranța națională.
În aceeași zi de 7 decembrie 2024, după organizarea modului de deplasare și asigurarea logisticii, constând în autoturisme și un număr însemnat de obiecte periculoase, precum cuțite tip briceag, pumnale, cuțite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare și cozi de topoare, două pistoale și 65 de materiale pirotehnice din categoria F4 (cele mai periculoase dintre cele permise pentru uz profesional, având un conținut mare de substanță explozivă cu potențial de a produce explozii puternice, răni grave sau deces, incendii sau pagube materiale semnificative), grupul a început deplasarea, în mod organizat, spre București.
Însă Potra și mercenarii săi au fost prinși în trafic în timp se îndreptau spre Capitală.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată. Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.
