Ianus al Cotrocenilor (de Tom Gallagher)

Decizia lui Traian Basescu de numire a senatorului PSD George Maior in fruntea SRI a incruntat un numar de suporteri prezidentiali din mass-media. A reaparut teama ca seful statului sa nu devina, in cele din urma, o marioneta a oligarhilor.

Pana una-alta, in lipsa unor informatii mai linistitoare despre motivatia obscura a deciziei, logica gestului nu poate fi respinsa pe criterii de natura mai degraba emotionala.

Basescu este, de facto, in buna masura incoltit de fostii sai aliati liberali, aparent dispusi la orice in scopul neutralizarii sale.

Daca ar fi identificat si nominalizat vreun proteguitor al libertatilor civile pentru un post atat de fierbinte precum cel al sefului SRI, PNL ar fi respins, cu mare probabilitate, candidatul Ð exceptand, desigur, cazul in care acesta ar fi semnalat disponibilitatea sa intru ocrotirea respectivului grup de interese.

Machiavelli sau Clausewitz ar fi vazut numaidecat logica deciziei lui Basescu Ð se incheie un armistitiu cu inamicul oficial, pentru a se dedica in extenso tradatorilor ce reprezinta adevarata amenintare.

Nesfanta treime liberalo-conservatoare-udemerista condusa de Tariceanu constituie, in prezent, de departe cea mai activa si periculoasa forta antireformista. Este adevarat ca PSD nu se afla inca pe drumul catre Damasc, de convertire la idealurile cele mai pure precum Apostolul Pavel, dar se afla, totusi, intr-un stadiu de redefinire.

Ca gestul lui Basescu a tulburat si unele ape pesediste a devenit limpede cu ocazia reactiilor afisate de vechea garda Ð Iliescu si Nastase, laolalta cu cinici precum Adrian Severin, nefiind deloc radiosi la aflarea vestii.

La randul ei, Coalitia pentru un Parlament Curat – nava-amiral a societatii civile – se declara tot nemultumita, amintind de ignobilul palmares al voturilor lui Maior. Totusi, partidele sunt acelea care impun disciplina membrilor. Daca Geoana ar fi solicitat sustinerea legilor anticoruptie, Maior s-ar fi conformat.

Probabil ca, pentru Basescu, Maior reprezinta nici mai mult, nici mai putin decat omul potrivit la locul potrivit, respectiv delicat Ð un garant al performantei, acceptat in cercurile prooccidentale si capabil sa inspire mai multa incredere la Washington decat actualul ministru al Apararii suspendat din functie, personaj care a reprezentat, din punct de vedere al PR, un dezastru de proportii pentru tara.

In mod vadit, Basescu nu si-a sistat legaturile cu fostii sai colegi din FSN-ul deceniului trecut. Dar, pe de alta parte, a adus unele dovezi in favoarea validarii eforturilor sale de reinnoire a sistemului politic, de plasare a acestuia in slujba cetatenilor, si nu in cea a coteriilor economice sau politice care au devalizat Romania din 1989 incoace.

Basescu ramane acelasi personaj ambiguu, plin de contradictii Ð garantand acelor adepti care viseaza la razboinicul neinfricat pornit in apararea celor mai nobile cauze ca vor mai fi dezamagiti si pe viitor.

Iar daca demersurile sale pot fi catalogate frecvent drept „miscari de crab”, totusi zilele acestea au adus si unele decizii importante – precum cea a semnarii decretului de numire a unei tinere magistrate pentru functia de procuror general.

Se prea poate ca Basescu sa fi realizat mai demult ceea ce personal am inceput sa intuiesc abia pe parcursul acestei veri, anume ca Romania nu dispune de o clientela, semnificativa numeric, orientata spre reforme reale, profunde. Fara anticipate, presedintelui nu-i va fi deloc usor sa aduca in politica oameni noi, de o mai buna calitate.

Poate ca seful statului a fost la fel de neplacut surprins de recentul comportament profan si suficient afisat pe parcursul „dosariadei” de tocmai aceia ce erau considerati stalpi ai societatii. Prea multi se doresc persoane de influenta, dar lipsite de responsabilitati, prea multi se (re)unesc doar in anumite momente, comportamentul lor amintind fatidic de cel al factiunilor partinice.

Sub acest aspect, Basescu s-a dovedit chiar rabdator cu societatea civila, relatiile sale cu tabara civica fiind, in consecinta, mult mai bune decat, anterior, cele ale lui Emil Constantinescu.

Pana la aparitia unui partid format din sectiunile unei societati civile mai coerente si disciplinate, actualii reprezentanti vor continua sa vocifereze departe de scena politicii, exceptia constituind-o doar Monica Macovei, care a aratat ca si activismului non-partinic i se poate face o excelenta publicitate.

In afara de Basescu, care dintre „greii” politicii romanesti i-ar mai fi acordat doamnei Macovei sansa de asanare a sistemului juridic?

Cei sceptici la adresa lui Basescu sunt perfect indreptatiti a nu-i acorda cecuri in alb. Dar, indiferent de gradul de enervare pe care il produce, deocamdata presedintele pare sa reprezinte unica sansa in vederea reformarii, astfel incat ar trebui incurajat sa recurga la abilitatile sale politice, la energia si popularitatea sa in scopuri eminamente constructive.

Ca si Ianus, zeul protector al Romei antice, Basescu este sortit la doua fete opuse Ð cu una priveste spre trecut, al carui prizonier ramane (potrivit propriei admisiuni din noiembrie 2004), cu cealalta vede imaginea celui ce-si propusese sa lase in urma o Romanie mai justa si mai bine administrata.

Daca din DNA-ul sau politic vor prevala genele pozitive sau negative, va depinde de inteligenta tacticii abordate de gardienii Romaniei vechi si corupte, dar si de prezenta de spirit a oponentilor progresisti.