Iaşi: Planul roşu de intervenţie activat pentru un accident de microbuz; în vehicul se aflau 25 de pasageri
Autorităţile din judeţul Iaşi au declanşat planul roşu de intervenţie în cazul unui microbuz răsturnat miercuri dimineaţa în zona localităţii Dobrovăţ, în care se aflau 25 de pasageri, un număr de patru dintre aceştia fiind răniţi mai grav, potrivit primelor informaţii, transmite Agerpres.
Potrivit IPJ Iaşi, 20 de persoane sunt rănite uşor, iar trei sau patru mai grav. Reprezentanţii ISU Iaşi au informat că 20 de persoane au fost evacuate, iar 1 persoană a fost încarcerată.
Apelul la 112 a fost primit la ora 5,30 şi s-a hotărât declanşarea planului roşu de intervenţie, intervenindu-se la faţa locului cu modul de descarcerare şi mai multe mijloace ale ISU şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Conform reprezentanţilor IPJ Iaşi, microbuzul a derapat, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile, şi s-a răsturnat pe sensul de mers spre Iaşi al drumului.
Conform informaţiilor transmise de ISU Iaşi, bilanţul victimelor se ridică la 23 de persoane, dintre care 21 au fost transportate la spital, iar două au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Printre acestea nu s-au aflat copii.